Cum sunt “păcăliți” târgoviștenii că vor plăti facturi mai mici la energia electrică! Un parc fotovoltaic nou, promis de ani de zile, stă la baza păcălelii

În urma cu deja mai bine de un an de zile, administrativ, li se transmitea târgoviștenilor că, în curând, va începe implementarea unui proiect capital pentru ei (n.m.reproducere textuală a afirmației): “În termeni de sustenabilitate, este cea mai importantă investiție din istoria orașului!”.

Foto: Zona în care ar urma să fie construit parcul fotovoltaic de la Târgoviște (în vecinătatea Complexului Turistic de Natație)

Afirmația era făcută într-o ședință de Consiliu Local, la Târgoviște, în februarie 2024, și avea la bază proiectul:„Creșterea nivelului de independență energetică a Municipiului Târgoviște prin crearea unui parc fotovoltaic”. O investiție (aproximativ 19 milioane de lei) realizată cu ajutorul banilor de la Fondul pentru Mediu. Investiția, se spunea (promitea), în februarie 2024, va demara “în curând”, iar odată implementat proiectul, se spunea tot atunci, viața orașului se va schimba radical, la Târgoviște.

(Pentru toate detaliile, cu privire la acel moment, click, mai jos, pe link)

La mai bine de un an distanță de momentul februarie 2024, când era anunțată demararea investiției, “în curând”, primarul municipiului Târgoviște a anunțat, din nou, că proiectul începe “în curând”. Anunțul (vezi mai jos) a fost făcut în data de 31 martie 2025:

Proiectul, ce inițial era programat a fi finalizat în 2026, este, așadar, cel puțin în întârziere, dacă nu mai mult decât atât. Dincolo de asta, imediat după anunțul din 2025, privind demararea “inevitabilă” a investiției, mai multe structuri media (unele chiar cu anvergură națională) sau grăbit să anunțe “evenimentul”. Unele dintre acestea chiar supralicitând, cu afirmații catagorice prin care se încearcă acreditarea ideii că eforturile administrației locale de la Târgoviște vor duce, în final, la micșorarea facturilor la energie electrică, pentru târgovișteni.

Foto: Capturi google, indexare după subiectul “parc fotovoltaic Târgoviște” (foto 2- captura articol presă despre subiect, din data de 1 aprilie 2025)

Foarte adevărat este că beneficiarul proiectului, administrația locală de la Târgoviște, nu a afirmat niciodată (nu este publică o astfel de afirmație, cel puțin) că facturile la energie electrică ale târgoviștenilor vor scădea, în urma implementării acestui proiect, ci numai facturile la energie ale administrației locale (ceea ce este corect), adică ce se plătește pentru instituțiile publice. Tot la fel de adevărat fiind și faptul că “păcăleala”, cea cu facturi mai mici la energie pentru târgovișteni, nici nu a fost în vreun fel contestată de administrația de la Târgoviște, ce, în mod cert, va spune că responsabilitatea pentru rectificare ar aparține celor ce au făcut acele afirmații, unele evident neadevărate. Chiar dacă beneficiarul final al afirmației, prin efectul manipulator al acesteia, este, evident asta, tot administrația locală de la Târgoviște.

Foto: Parc fotovoltaic la Șotânga (lângă Târgoviște), suprafață de 120 de ha, investiție privată (sursa foto- www.sotanga.ro)

Trăgând linie și adunând, concluzia ar fi doar una: Proiectul este bun (evident asta), dar, ca de multe alte ori, momentan, este doar o promisiune rostogolită ani în șir, cu termene ce niciodată nu sunt respectate. În plus, beneficiile sunt exagerate hiperbolic, cu bună știință, iar asta, cel mai probabil, doar pentru a estompa din efectele unor adevăruri extrem de dureroase, de la Târgoviște în cazul de față. Cum ar fi, spre exemplu, creșterea facturilor plătite de târgovișteni pentru serviciul de salubritate sau cel de apă curentă(potabilă) și canalizare. Lucruri de netăgăduit și care îi “ard”, deja, la buzunar, pe târgovișteni.

Foto copertă: Parc fotovoltaic în comuna Șotânga, lângă Târgoviște

Sursa foto copertă articol: www.sotanga.ro

2 Replies to “Cum sunt “păcăliți” târgoviștenii că vor plăti facturi mai mici la energia electrică! Un parc fotovoltaic nou, promis de ani de zile, stă la baza păcălelii”

    1. Exact ceea ce este precizat și in articol. Zona in care ar urma să fie construit parcul fotovltaic de la Târgoviște. Pentru locanici, în special, o ilustrare grafică, în care pot fi identificate elemente conoscute din geografia locului, ajută cu siguranță la o mai usoară identificare a acestui amplasament.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *