Că la Târgoviște, și în general în Dâmbovița, se promite mult și se realizează puțin, nu mai este, de multă vreme, o noutate. Este, mai degrabă, o constantă a ultimilor ani, una ce a devenit atât de familiară încât aproape că nu mai deranjează pe nimeni, asta dacă ar fi să facem o analiză sumară a celor mai recente rezultate electorale.
Cum 2024 a fost (încă mai este, de fapt) an electoral, nu trebuie făcută abstracție de această componentă, atunci când este prezentată orice comunicare publică, fie ea și doar una ce are legătură cu lumea sportului. Sau, poate, mai ales când este vorba despre acest domeniu, adică unul în care alipirea imaginii personale, politice, de rezultatele realizate de sportivi, a devenit, nu doar în Dâmbovița, sport național. Cum în Dâmbovița, în 2024 cu precădere, rezultatele sportive – cele demne a fi amintite, pentru un oareșce câștig de imagine – au lipsit aproape cu desăvârșire, selfi-urile politice au cam lipsit și ele.
Foto: Sala Sporturilor din Târgoviște (decembrie 2022). Sala (“parchetul”, suprafața de joc) a fost folosită pentru ultima oară, cu public, la un meci de volei, internațional, dar asta doar pentru că suprafața de joc a fost închiriată, cea a sălii fiind improprie desfășurării de competiții sportive, fiind degradată iremediabil (poate și din cauza unor alte evenimente ce au fost găzduite aici)
Sportul, cel de performanță, fiind mai degrabă copilul orfan, acum, al județului Dâmbovița. Cu ani în urmă imaginea de pecete a Târgoviștei, CSM Târgoviște este, de ani buni, o afacere cu “circuit închis”, în sensul în care publicul larg, cel iubitor de sporturi de echipă (n.m.- baschet și volei în cazul de față) nu mai are acces la competițiile de nivel înalt (liga I, în ambele cazuri), iar asta pentru că locul în care, în mod tradițional, aveau loc meciurile echipelor CSM-ului târgoviștean, adică Sala Sporturilor din Târgoviște, este acum “interzis” echipelor de volei și baschet.
Foto: Sala Sporturilor din Târgoviște, în proiectul imaginat de CJ Dâmbovița, proprietarul amplasamentului (foto 1) și la ultimul moment în care incinta a fost plină cu public, în noiembrie 2022, la un congres al PSD Dâmbovița (foto 2)
Amplasamentul urmând să devină “o arenă ultramodernă și cu toate facilitătile necesare sportului de performanță”, conform declarațiilor oficiale. Doar în vorbe, evident. La aproape doi ani distanță de la prima promisiune de acest fel, nefiind nimic întreprins în acest sens. (click, mai jos, pe link, pentru detalii, articol Valahia Media, din noiembrie 2022):
Pentru cele mai “noi” date privind viitorul Sălii Sporturilor de la Târgoviște, click, mai jos, pe link, postare pagina de facebook Valahia Media, din martie 2024:
Foto: Sala “Ioan Valerian” din Târgoviște (sursa u-cluj.ro)
Cum Sala Sporturilor din Târgoviște a devenit de neutilizat, pentru baschet și volei, cele două echipe ale CSM Târgoviște vor continua să evolueze în minuscula Sală “Ioan Valerian” din Târgoviște, o sală ce aparține CSȘ Târgoviște, și în sezonul competițional 2024-2025 (n.m.– 100, maxim 200 de locuri, pentru spectatori, au tribunele sălii “Ioan Valerian”, fiind, de fapt, doar niște gradene improvizate la marginea suprafeței de joc și la etajul construcției, doar pentru VIP acestea din urmă).
Foto: CSM Târgoviște în aprilie 2024 (campionat, ediția 2023-2024). Multe dintre jucătoare au plecat, între timp. Antrenorul, Cătălin Tănase, va conduce echipa și în noul sezon, 2024-2025
Prin această prismă, a informației anterioare, trebuie citită și comunicarea celor de la CSM Târgoviște (n.m.– din 17 septembrie 2024) în care este anunțat debutul, în noul sezon, echipei de baschet fete a clubului. Precum și componența echipei.
Foto: Postare facebook / CSM Târgoviște
Dincolo de limbajul triumfalist-festivist al comunicării, unul amintind mai degrabă de perioade cu unicități politice (n.m.- poate că știu ei ceva, că parcă începe să semene și epoca actuală, în Dâmbovița, cu ce era înainte de 1990), trebuie remarcat că la CSM Târgoviște, echipa de baschet, nu sunt schimbări fundamentale, față de sezonul precedent (“stranierele” fiind la același nivel numeric, ca în sezonul 2023-2024), ceea ce denotă și faptul că banii de investiții nu sunt foarte mulți, ba din contră. Asta în condițiile în care la echipa de volei, tot spre exemplu, nici până în acest moment (n.m.– 17 septembrie) nu a fost anunțată componența lotului, în ciuda insistențelor suporterilor echipei, exprimate inclusiv pe pagina oficială a clubului, cea de facebook.
Foto: Volei la Târgoviște, 22 decembrie 2022, meci internațional, Champions League Women
Fără posibilitatea de a evada prea curând din spațiul unui acasă care pentru CSM Târgoviște va însemna doar, cel mult, Sala “Ioan Valerian”, este evident că și performanțele echipelor ( baschet și volei) se vor limita la supraviețuirea în primul eșalon. Un obiectiv nu foarte greu de realizat, în condițiile în care la baschet feminin putem vorbi aproape de dispariția resursei umane autohtone (și a echipelor), în România (campionat de doar 8 echipe în prima ligă). O performanță suplimentară, ce ar presupune, ulterior, o participare în cupele europene, fiind privită la Târgoviște ca un blestem, mai degrabă, în condițiile în care ar presupune și costuri suplimentare, dar și disputarea meciurilor în alt oraș (Mioveni, Ploiești, Bucuresti, Pitești, variantele cele mai apropiate), atâta timp cât Polivalenta de la Târgoviște rămâne la stadiul de promisiune politică. Și doar atât. Cu alte cuvinte, o posibilitate exclusă, din start, în mod obiectiv. Cel mai probabil, iar asta pentru că, evident, clubul nu și-ar permite să facă un astfel de anunț și oficial.
Dar, momentan, că tot mai sunt alegeri în 2024, se tace apăsat, ca nu cumva informația să știrbească din scorul electoral de record, al celor ce au pus mâna pe puterea politico-administrativă în Dâmbovița și care ar avea de suferit, în eventualitatea în care astfel de informații ar fi vânturate în spațiul public, pentru a fi aflate la “nivel de mase”.
Cu alte cuvinte, nu așteptați să se plângă cineva, prea curând. “E bine că, încă, mai e“, se va spune. E pentru ei însă, cei câțiva, 100-200, câți încap, maxim, în sala “Ioan Valerian” din Târgoviște.
Restul?
Care “restul”?, este, probabil, reactia lor.
“Restul nu contează!”…