Crăciunul 2020 va fi, și în Dâmbovița, diferit față de sărbătorile din alți ani, așa cum a fost tot anul 2020. Polițiștii dâmbovițeni au anunțat că efectivele au fost sporite pentru perioada sărbătorilor și, practic, reprezentanții IPJ Dâmbovița vor fi în stradă, în aceste zile.
Video- purtător de cuvânt IPJ Dâmbovița (24 decembrie 2020)
În cele trei zile libere ocazionate de Sărbătoarea Nașterii Domnului, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița vor fi la datorie pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale, combaterea infracțiunilor, dar și pentru a verifica respectarea regulilor de protecție sanitară.
Zilnic, peste 200 de polițiști vor fi angrenați în cadrul acțiunilor, cei mai mulți fiind de la structurile de ordine publică, rutieră și investigații criminale.
La activitățile organizate sunt mobilizați și luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale.
De asemenea, polițiștii de la rutieră vor acționa, pe raza întregului județ, pentru a preveni producerea unor accidente de circulație și pentru a se asigura că fiecare deplasare este făcută în condiții de siguranță.
În ultimele 24 de ore, în Dâmbovița, au fost realizate mai multe acțiuni în urma cărora au fost realizate capturi record. Astfel:
Pe parcursul zilei de ieri, 23 decembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au pus în aplicare 8 mandate de percheziție domiciliară, emise pe numele unor persoane bănuite de nerespectarea prevederilor articolului 37 din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive.
Astfel, polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au descins la domiciliile a trei bărbați, cu vârste cuprinse între 35 și 47 de ani, din localitățile Dragomirești și Nucet, unde au descoperit și indisponibilizat 8.185 de articole pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.
Totodată, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, emise pe numele unor bărbați cu vârste cuprinse între 27 și 51 de ani, din localitate.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au descoperit și confiscat în vederea continuării cercetărilor 8.721 articole pirotehnice.
Alte două percheziții domiciliare au fost efectuate, pe raza localității I.L. Caragiale de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni.
Aceștia au descins la domiciliile a doi bărbați de 25, respectiv 36 de ani, unde au descoperit și indisponibilizat 2.203 articole pirotehnice.
La activități, polițiști au fost sprijiniți de luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale
În continuare, polițiștii, sub coordonarea procurorului de caz, desfășoară activități de cercetare pentru documentarea întregii activități infracționale a persoanelor, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă soluție prin unitatea de parchet competentă.
Au precizat reprezentanții IPJ Dâmbovița.
La data de 23 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au organizat o acțiune pentru verificarea respectării prevederilor legale în domeniul mărcilor şi indicaţiilor geografice.
Astfel, polițiștii au constat că într-o societate comercială, de pe raza orașului Găești, erau deținute în vederea comercializării mai multe articole de îmbrăcăminte ce purtau însemnele unor mărci înregistrate.
Totodată, s-a constat că nu erau deținute documente care să ateste proveniența și autenticitatea bunurilor.
Întrucât produsele erau susceptibile a fi contrafăcute, poliţiştii le-au indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.
De asemenea, în cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări pentru nerespectarea prevederilor Legii 84/1998 privind protecția mărcilor și indicațiilor geografice.