“Copiii albaștri” ai războiului sau cum am uitat tot ce era mai important

În ciuda evidenței, ce ne spune că suntem parte la o schimbare a lumii, încă negăm realități și, într-o adevărată bătălie a urii, continuăm să încercăm să dovedim că noi, doar noi, avem dreptate, indiferent despre subiect. Uităm că adevărul nu e nicidecum “pur” și cu siguranță mai niciodată “singular”. La mai bine de două săptămâni de la izbucnirea războiului din Ucraina, în România, dar nu numai, un alt război, al resentimentelor, riscă să arunce si așa fragilul echilibru social într-un hău fără sfârșit, acolo de unde revenirea la lumină pare, în cel mai bun caz, improbabilă.

Dincolo de remarcabila mobilizare a societății civile ( nu fără de greșeală, evident, și nu fără de interes, în unele cazuri) în sprijinul refugiaților Ucrainei, dar și al celor ce îndură ororile unui război, un alt fenomen capătă dimensiuni hiperbolice ( comparat cu ceea ce am trăit anterior).

O ură fără margini se revarsă în spațiul rețelelor sociale, în special, împotriva a tot ceea ce reprezintă societatea occidentală. Un copy paste, aproape, al discursului folosit acum de propaganda rusă, a lui Putin. Un regim ce a confiscat cea mai mare țară din lume si unde doar adevărul liderului există.

Adevărul? ( “Nu vom invada Ucraina”, “O minciună a Occidentului”, Este doar operațiune specială- Nu există un război în Ucraina”,”Nu atacăm ținte civile”, “Ucraina nu există”, “Sunt doar naziști și drogați”, Facem cordoane de evacuare a civililor”, ” Ucrainienii își omoară proprii civili, îi folosesc ca scut”, “Nu am bombardat spitale si școli”, “Ucrainienii nu sunt lăsați să vină în Rusia, de fasciștii de la Putere”, “Nu avem intenția să atacam alte state”). Cam astea au fost în ultimele două săptămâni luările de poziție ale Kremlinului.

Ce valoare ar trebui să mai aibă, în aceste condiții, discursul Moscovei?

Niciuna.

Cu toate astea, după cum spuneam, în ciuda evidenței, cauționarea actiunilor lui Putin, în Ucraina, și un adevărat val de ură, la adresa a tot ceea ce reprezintă lumea occidentală, se revarsă din mii (poate chiar zeci de mii) de voci (virtuale, ce e drept). Ba că Putin era îndreptățit să atace Ucraina ( în curând va apărea și discursul cu îndreptațirea unui eventual atac asupra Moldovei si a României, nu trebuie să ne facem iluzii, terenul este deja pregătit, chiar de purtătorii de stindard din corul negaționiștilor a orice ce vine din “Occidentul putred si decadent”), ba că îi ajutăm prea mult pe ucrainienii refugiați ( “de ai noștrii cine are grijă?, nu le mai dați gratuități”! este, momentan, discursul. Se va radicaliza și acesta în curând), ba că este o păcăleală toată tragedia din Ucraina ( 3 milioane de refugiați deja) și că suntem manipulați, prin omisiunea prezentării unor realități din istoria recentă sau mai puțin recentă.

KYIV, UKRAINE – FEBRUARY 25: People look at the exterior of a damaged residential block hit by an early morning missile strike on February 25, 2022 in Kyiv, Ukraine. Yesterday, Russia began a large-scale attack on Ukraine, with Russian troops invading the country from the north, east and south, accompanied by air strikes and shelling. The Ukrainian president said that at least 137 Ukrainian soldiers were killed by the end of the first day. (Photo by Chris McGrath/Getty Images)

O armată de troli, mai mult sau mai putin motivați, ne spune că, de fapt, nu vedem nimic, că suntem mintiți constant, iar ceea ce credem și vedem ( uneori live) nu este real. Ei știu mai bine, pentru că au auzit de la cineva, care a fost bine informat de altcineva, că totul e o micniună, iar albul e negru și gri-ul nu există.

În tot acest război al urii și frustrărilor acumulate în ani, mulți ani, poate chiar generații întregi, o lume se schimbă, iar fenomenul cel mai ingrijorător este că uităm ce este cu adevărat important: Compasiunea, umanitatea și viiitorul, pe care îl vrem mai bun dar facem tot posibilul să îl acoperim cu tușa grosă a orgoliului mistico- naționalist-sexist-xenofob, cu izvor prin stepele Siberiei, cel mai probabil.

Adevărul nu este simplu de privit și nici de deslușit, dar a atribui dreptatea, atât cât se poate vorbi de dreptate, celui ce distruge și, în acelasi timp, a blama constant pe cel care ajută și încearcă să dea o șansă viitorului ( poate stângaci uneori), ține de patologia bolilor neuropsihice, în cel mai bun caz.

Copiii albaștri ai războilui, de care aminteam în titlul acestui articol, nu sunt generația “hate” de mâine ( așa cum sunt, din păcate, acum, măcar parțial, câteva generații), dar ar putea deveni. Deocamdată, ei reprezintă o realitate, mult mai tristă, de lângă noi, iar frigul și războiul i-au “colorat” în această metaforă (vezi mai jos sursa metaforei). Cel mai important este să nu-i lăsăm să se transforme în generațiile negre, ale războiului ce va fi fost.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *