(Update) CJ Dâmbovița salvează proiectul de reabilitare a Centurii Târgoviște? 10 milioane de lei în plus pentru proiect

Despre proiectul de reabilitare a centurii municipiului Târgoviște s-a scris atât de mult încât orice încercare de a cuprinde întreaga istorie (demarată prin 2009) este, practic, inutilă. 13,8 kilometri de drum, inițial, apoi aproape 15, și vreo 3 poduri reabilitate (unul nou,) reprezintă caracteristicile, pe scurt, ale întregului proiect. Un proiect ce, după mai bine 10 ani de la demararea lucrărilor, nu este gata nici acum (2021). Va fi gata “în primăvara acestui an” (n.m. 2021) spune administrația locală târgovișteană, cea care implementează proiectul.

Centură Târgoviste (arhivă-imagine cu un caracter ilustrativ)

Cu licitații aproape fără număr și cu constructori ce au venit, au încasat și au plecat, fără a face mare lucru, cu banii europeni pierduți, cu datorii, pentru proiectul nefinalizat, ce trebui să fie plătite din fondurile comunității, dar și cu un nou proiect de ducere la un final a reabilitării (realizat cu fonduri proprii, bani împrumutați bancar de fapt) proiectul centurii Municipiului Târgoviște este un adevărat coșmar, atât pentru administrația locală (actuala sau fostă), de la nivelul municipiului ,cât mai ales pentru locuitorii orașului.

Valahia Media-august 2020
Centura Târgoviște-martie 2021

Primăria a pierdut finanțarea europeană, pentru proiectul ce ar fi trebuit să fie finalizat încă din 2012, iar administrația a fost nevoită să returneze 70 de milioane de lei, pentru că nu a finalizat proiectul ce trebuia implementat cu fonduri europene.Unul dintre constructorii ce au lucrat la proiect, firma CAST, a obținut în instanță aproximativ 60 de milioane de lei, despăgubiri, după ce dat Primaria Târgoviște în judecată. O altă firmă, SC Telor Invest, a primit 17 milioane de lei și nu a făcut mai nimic, la proiect.Apoi 89 de milioane de lei au fost atribuiți constructorului, din bani împrumutati de Primărie, pentru a finaliza lucrarea.

Centura Târgoviste-Arhivă (postare facebook)

În total, aproximativ, proiectul, în cei 10-11-12 ani de implementare, a costat aproape 150 de milioane de lei (calcul aproximativ, o estimare exactă nefiind posibilă în acest moment), iar banii sunt plătiți din fondurile proprii, de Beneficiar. În momentul de față (2021) există o asociere între CJ Dâmbovița și Primăria Târgoviște, pentru un lot (5,2 km, valoare lucrări de aproximativ 33 milioane de lei), din proiectul de reabilitare a centurii Târgoviștei.

Sediu CJ Dâmbovița

Asocierea, inițial (în anul 2019), presupunea o cotă de finanțare de 3 milioane de lei (CJ Dâmbovița – 8,83% din total) și aproximativ 30 milioane Primăria Târgoviște.

Indicatori tehnici, proiect asociere CJ DB-Primăria Târgoviste-proiect de reabilitare centură Twrgoviste (5,2 km, lot 1). Semnat în anul 2019

Ulterior, în anul 2020, contractul a fost modificat, iar CJ Dâmbovița și-a modificat partea de finanțare, adăugând 1 milion de lei ( cota totală din proiect ajungând la valoarea de 11,77%). Numai că proiectul, se pare, a fost tot în impas.

Referat proiect de hotarâre CJ Dâmbovița, pentru alocare financiară suplimentară, la proiectul de reabilitare a Centurii Târgoviște

Asta pentru că Primăria Târgoviște, după cum se precizează si într-o notă informativă (referat- vezi foto document mai sus), atașată unui proiect de hotarâre, de la CJ Dâmbovița, nu are bani pentru a susține partea sa de contribuție.

Pod reabilitat Centura Târgovistei-9 martie 2021

Astfel că, în data de 5 aprilie 2021, consilierii județeni dâmbovițeni vor vota ( n.m. cel mai probabil vor aproba acest lucru) majorarea cotei de finanțare, pentru proiect, ce revine CJ Dâmbovița.

Update

În ședința de Consiliu Județean ( 5 aprilie 2021) proiectul nu a întrunit voturile necesare, astfel că va fi repus pe ordinea de zi la o ședința ulterioară.

Articol inițial:

Concret, CJ Dâmbovița mai adaugă încă 9 milioane de lei (aproape 2 milioane de euro) ajungând la o cotă de finanțare (atenție!, doar pentru cei 5,2 km din proiectul total de 15 km) de 38%. O creștere, așadar, de la 8% inițial, la aproape 40% din costurile proiectului, ce va fi suportata de CJ Dâmbovița.

Centura Târgoviste 2021

Proiectul de reabilitare a centurii, se promite, va fi gata în primăvara anului 2021 ( a demarat efectiv în 2010). În 2020 s-a spus că va fi gata până la sfârșitul anului precedent.

Martie 2021

Peste 10 ani de stres și aproape 150 de milioane de lei cheltuiți ( cei mai mulți dintre acești bani sunt bani împrumutați, ce vor fi ramburasati din fondurile publice, pentru că proiectul cu finanțare europeană, cel inițial, a fost pierdut). Măcar se încheie un coșmar, cel al șoferilor nevoiți să tranziteze centura Târgoviștei.

Martie 2021

Cât va dura până va începe altul (cel financiar), dacă va începe sau nu a început deja, rămâne de văzut. Oricum, povestea merită o atenție mai atentă și mai documentată. Cu altă ocazie însă.

P.S.

Pentru cei mai puțin familiarizați cu subiectul, iată câteva repere din istoria de peste 10 ani a acestuia:

2 Replies to “(Update) CJ Dâmbovița salvează proiectul de reabilitare a Centurii Târgoviște? 10 milioane de lei în plus pentru proiect”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *