Cei de la Chindia Târgoviște au anunțat (27 ianuarie) că vor disputa următoarele 2 meciuri considerate “acasă” (în Liga I de fotbal), pe arena “Ilie Oană”, din Ploiești, adică tot acolo unde au început actualul sezon de Liga I, dar de unde au fost dați afară, în luna septembrie 2020.
Meciurile echipei noastre din etapele 20 și 21 ale Ligii I, cu CFR Cluj – luni 1 februarie ora 20.00, și cu FC Botoșani – joi 4 februarie ora 17.30, vor avea loc la Ploiești, pe stadionul “ILIE OANĂ”. Mulțumim comunității Municipiului Ploiești pentru sprijin, așteptând cu nerăbdare echipa Petrolul Ploiești în Liga I, precum și o deosebită colaborare între cele două cluburi.
Anunț AFC Chindia Târgoviște, 27 ianuarie 2021
Din păcate, lucrurile nu sunt deloc simple, pentru târgovișteni, nici în continuare, în ciuda faptului că au revenit pe arena “Ilie Oană”, acolo unde au evoluat și sezonul 2019-2020, în meciurile de” acasă” ( la vremea aceea echipa era condusă de Viorel Moldovan, ajuns între timp chiar antrenor principal la Petrolul Ploiesti, adică echipa “titulară” de pe Ilie Oană).
În afara celor 2 meciuri anunțate de clubul târgoviștean că vor avea loc la Ploiești, momentan nimic nu e sigur, pentru Chindia, din perspectiva jocurilor de acasă, din perioada următoare.
La Ploiești, decizia de a reprimi echipa din Târgoviște este, după cum spune presa prahoveană, venită în urma unei înțelegeri între clubul din Târgoviște (finanțat de Primăria Târgoviste și CJ Dâmbovița) și Primăria Ploiești ( ce deține, prin clubul propriu, CSM Ploiești, stadionul “Ilie Oană“). O înțelegere, pentru reprimirea târgoviștenilor, la Ploiești, venită după ce dâmbovițenii amenințaseră cu un proces (ca urmare a întreruperii contractului de închiriere a stadionului “Ilie Oană”, ce era valabil până la finalul anului 2020).
Chindia Târgovişte a anunţat că va reveni la Ploieşti, pentru cel puţin două partide şi, culmea….va inaugura arena în 2021, înaintea Petrolului! Nici de această dată, Valeriu Răchită nu şi-a asumat responsabilitatea, în stilul caracteristic, şi a aruncat pisica în ograda Primăriei lui Andrei Volosevici, inventând colaborări între cele două cluburi. Colaborări care nu au existat şi nici nu vor exista prea curând, mai ales dacă avem în vedere că dâmboviţenii joacă în Liga 1, iar Petrolul încă în Liga a 2a. Realitatea este că primarul Volosevici a dovedit înţelepciune şi în loc să arunce CSM Ploieşti iar în faliment în urma unui proces pe care Chindia l-ar fi câştigat la orice instanţă din ţara asta, a preferat să îşi calce pe suflet şi să repare lucrurile.
Preluare stiriactuale.ro
Valeriu Răchită, consilier al primarului Volosevici, pe probleme sportive, sau cu funcție de director în cadrul CSM Ploiești (n.m.lucrurile nu sunt foarte certe oricum), a declarat, după anunțul celor de la Chindia, din data de 27 septembrie:
“Pe cei de la primărie trebuie să-i întrebați. Este vorba de o colaborare între cele două cluburi. Sunt mai multe lucruri.
Nu e vorba de teamă (n.r.: față de suporteri) aici. E vorba de mai multe lucruri care s-au negociat în timp“,
Sursa realitateasportiva.net
Singura certitudine este, momentan, ca pentru Chindia nu există o certitudine, în ceea ce privește durata pentru care vor fi acceptați, în continuare la Ploiești. Așa cum a și declarat clubul târgoviștean, deocamdată, “oferta” este până în prima saptămână din februarie 2021.
La Ploiești situația este destul de tensionată, în sensul în care fanii echipei locale, Petrolul, sunt supărați și amenință, ca de obicei, cu represalii, pentru că cei de la Chindia vor juca din nou pe “Ilie Oană”, culmea, spun tot suporterii, chiar înainte ca cei de la Petrolul să poată intra pe stadion, în 2021 (terenul a fost protejat, până acum, pentru a se prezenta în cât mai bune condiții).
La Târgoviște, stadionul, arena “Eugen Popescu” (aflat în reabilitare) arăta așa, în data de 26 ianuarie:
Până în momentul de față, ianuarie 2021, în actualul sezon de Liga I, Chindia Târgoviste a disputat 9 meciuri considerate “acasă” după cum urmează: 3 la Ploiesti, 4 la Giurgiu și 2 la Buftea. Urmează încă 2 la Ploiești. Ulterior însă?
Nimeni nu știe sigur. Iar promisiunile, indiferent de unde vin acestea, nu țin loc de “acasă”, în adevăratul sens al cuvântului.
2 Replies to “Chindia se tot mută -Traseu: Ploiești (3 meciuri+2), Giurgiu (4 meciuri), Buftea (2 meciuri). Ce urmează?”