“Calea Luminii” se întoarce la Târgoviște, în 2023. Puțin “altfel” despre un eveniment unic

Motto: “Cei care uită trecutul sunt condamnați să îl repete!”

Cineva îmi transmitea, odată, că spațiul acesta (Valahia Media) este prea încărcat de “filozofie ieftină” și că, în consecintă, ar cam fi cazul nu să îmi schimb doar modul de abordare, ci chiar să tac definitiv. Chiar dacă autorul îndemnului nu a vrut să-mi precizeze care ar fi “filozofia scumpă” sau măcar valoroasă și de apreciat pentru dânsul, trebuie să recunosc că e posibil să fi avut dreptate. Măcar parțial. Atunci când preciza că spațiul e poate prea încărcat, iar gândurile și ideile cuprinse aici nu au arealul necesar și suficient încât să “respire separat” și “natural”. Conformându-mă, tot parțial, criticii amintite, și cum subiectul abordat, acum, a mai găsit și anterior spațiu de reflectare între paginile Valahia Media, am decis ca, de această dată măcar, “filozofia ieftină” să fie mai… “subțire“.

Fie că ne place (unora dintre noi), fie că (pentru alții dintre noi) ideea reprezintă o “blasfemie” de proporții monumentale, Târgoviștea se identifică în conștiința publică națională a prezentului, adică de început de veac 21 (n.m: – măcar atât, pentru că a vorbi de o identificare la nivel universal ar fi, probabil, mult prea mult) doar prin vreo 3 elemente, unele a căror unicitate le face să poată marca vizibil, prin alăturare, un spațiu ca cel al locului în care se află Turnul Chindiei. Este vorba despre “Locul unde l-au împușcat pe Ceaușescu, “Paștele Cailor” și, mai nou, “Calea Luminii. În rest, mai nimic semnificativ, dar asta este o altă poveste.

• 

• 

Și în 2023 târgoviștenii, dar nu numai ei, vor fi martori la “Calea Luminii”. Cum sunt anunțate mai multe prezentări oficiale, ca mai mereu în ultimii ani, ce vor avea loc în proximitatea evenimentului (13 aprilie) pentru cei care nu știu despre ce este vorba, dar nu numai pentru aceștia, am ales varianta repostării unui articol din 2022, dedicat evenimentului.

Cu precizarea că nu s-a schimbat nimic, doar că a mai trecut un an, ceea ce ce nu este neapărat nici mai bine și nici mai rău, iată și o pespectivă ( alta decât cea pe care o regăsiți îndeobște în comunicarea oficială) asupra evenimentului denumit “Calea Luminii“. O perspectivă pe care merită, așa consider, să o lecturați sau să o relecturați.

Așadar:

Târgoviște, “Calea Luminii” – Despre istoria unui eveniment unic, dar puțin altfel decât apare în prim-plan (Foto)

P.S.

Aforismul inițial (motto-ul articolului), deși, probabil, că l-ați văzut afișat, prin alte părți, ca fiind un citat din Nicolae Iorga sau Winston Churchil, nu este, de fapt, decât un rând din opera filozofului/eseist spaniol-american George Santayana ( n.m.: numele real este- Jorge Agustín Nicolás Ruiz de Santayana y Borrás) . În “buna tradiție” (și) românească, de a ne poziționa în centrul Universului, noi, în România, am căpătat reflexul hiperbolizării excesive, dar și pe cel al arogării de merite, folosind, adesea, argumente închipuite.

Noi suntem primii care am rostit marile aforisme universale. Iar dacă nu noi, atunci unul mai deștept decât noi, dar măcar “de-al nostru”. La noi e mai bine decât oriunde în altă parte, dacă noi suntem cei ce împărățim locul, iar dacă nu, atunci, cu siguranță că locul în care suntem va fi lovit de toate nenorocirile pe care lumea le-a “inventat” vreodată. Noi, suntem cei mai cei sau cei mai prea de tot, nefiind, în realitate, capabili a ne identifica prin ceea ce ne definește, calitativ, în mod real. În plus, atunci când este evident că nu putem să ne atribuim meritele altora, deposedându-i, fără scrupule, pe cei mai buni dintre noi, de toate meritele aducătoare de audiență publică, ne alăturăm, într-un pseudo-“selfie” de familie, celor care merită cu adevărat devoțiunea publică și care, cu stângăcie încearcă , fără succes ce e drept, să îl refuze, iar asta chiar dacă suntem conștienți că fotografia nu ne va “încape” cu adevărat, vreodată, din cauza ego-ului supradimensionat și atotmaculator.

Orice asemănări, cu personaje sau realități târgoviștene, regăsite de cititori, eventual, în pasajul anterior, nu sunt deloc întâmplătoare!