Cadru didactic, Universitatea “Valahia”: “… închideți redacția!”Atac incalificabil la libertatea de exprimare.Reacția instituției de învățământ lipsește, deocamdată.

Un articol recent, publicat în paginile valahiamedia.ro, a suscitat un interes deosebit, în sensul în care dezvăluirile cuprinse în acesta (n.m. arătam doar cum și cât va cheltui administrația locală de la Târgoviște, la “Zilele Cetății 2025”, adică o informație în exclusivitate, în spațiul media din Dâmbovița și nu numai) au produs, se pare, și o supărare mare, în rândul unei categorii de public ce a interacționat, chiar și tangențial, cu respectivul articol.

Foto: Captură articol Valahia Media

Normal, până la un punct, se poate spune, partizanatul administrativ-politic fiind o realitate constantă a ultimelor decenii în România, una poate normală, dar, așa cum spuneam, până la un punct sau o limită.

Din păcate, această limită a fost depășită cu mult, de unul dintre internauții ce au reacționat vehement și imperativ la postarea – a articolului amintit anterior- din spațiul public al rețelei de socializare facebook. Un cadru didactic universitar (n.m.– o doamnă, prof.dr.ing, la Facultatea de Inginerie Electrică, Electronică și Tehnologia Informației, din cadrul Universității “Valahia” din Târgoviște) a decis, supărată fiind că articolul amintit anterior nu conținea și laude la adresa administrației locale, după cum a declarat ulterior, să ceară nici mai mult nici mai puțin decât închiderea spațiului valahiamedia.ro.

Sursa foto: Captură facebook / Valahia Media

O cerere (n.m.Mai bine va închideți redacția, nu faceți decât să criticați…”) ce are la bază faptul că această pagină “nu merită” numele pe care îl poartă și că articolul, întregul site spune, ulterior, cadrul universitar Luminița Duță, nu conține și referiri la “…ce face Primarul și administrația pentru oraș” (n.m.era vorba despre orașul Târgoviște).

O afirmație chiar tendențioasă, cea cu lipsa unei informări administrative târgoviștene, site-ul valahiamedia.ro conținând cu mult mai multe referi la activitatea administrației locale de la Târgoviște (în cei aproape 8 ani de existență ai site-ului) decât multe dintre entitățile media din Dâmbovița. De multe ori, ce e drept, abordările fiind critice, dar doar din perspectiva faptului că acest mod de abordare (critic) a fost asumat de acest spațiu, considerând că aceasta este menirea principală a unei structuri media, de a arăta, cu argumente de fiecare dată, “ce nu merge bine, ce incomodează”, vorba unei ziceri românești celebre. Mai ales în condițiile în care o astfel de abordare lipsește (lipsea) cu desăvârșire din peisajul media, unul dominat, în Dâmbovița, de ceea ce se cheamă știrea pozitivă, acea informație ce suferă cumplit la capitolul obiectivitate jurnalistică. Cu alte cuvinte, am asigurat complementaritatea informării locale, în măsura în care timpul și sănătatea (niciodată, din păcate, cu prea-plin) au permis acest lucru.

Foto: Captură pagină Facebook / Luminița Duță

Sursa foto: Captură facebook / Valahia Media

Încercările ulterioare de a explica că modul de abordare și reacția, din spațiul public, de acest fel, venite din partea unui cadru didactic universitar, ce se recomandă în acest fel în spațiul public, nu numai că nu sunt normale dar pot aduce prejudicii consistente nemaipunând la socoteală faptul că intră în coliziune directă cu drepturile și libertățile garantate constituțional, încă, în România, incluzând în această categorie dreptul la liberă exprimare, dar și dreptul la muncă, s-au lovit ca de un zid, cadrul universitar Luminița Duță acuzând pur și simplu spațiul valahiamedia.ro, de “EXTREMISM” și încercare de” … îngrădirea la libera exprimare și hartuire!“. Absurde acuzații, evident asta, în condițiile în care dialogul era purtat în spațiul facebook al valahiamedia.ro, în mod liber și necenzurat (se poate vedea în capturile de ecran ce însoțesc acest articol).

Deci, cine pe cine ar fi putut hărțui?

Sursa foto: Captură facebook / Valahia Media

Ulterior, în fața avalanșei de acuze, am precizat că m-am adresat și Universitații “Valahia” din Târgoviște, solicitând o precizare în această “minifurtună într-un pahar”, din dorința de a afla dacă instituția de învățământ superior din Târgoviște susține punctul de vedere al cadrului didactic, angajat al instituției, Luminița Duță; respectiv acela că spațiul valahiamedia.ro este “mai bine să fie închis” (vezi copie după cerere, mai jos). Până la această oră, la aproximativ 24 de ore distanță de la momentul transmiterii cererii, pentru un punct de vedere, nu am primit niciun răspuns din partea Universității “Valahia” din Târgoviște (n.mîn măsura în care acesta va veni , va fi publicat în acest articol).

Și cu aceste precizări, ulterior, în dialogul de facebook, spațiul valahiamedia.ro a mai primit doar amenințarea trimiterii în judecată pentru denigrare (!!!), din partea cadrului universitar Luminița Duță.

Sursa foto: Captură facebook / Valahia Media

Înainte de a încheia acestă prezentare (pe care am considerat-o obligatorie), este important a preciza faptul că aducerea în prim-plan a subiectului, în acest spațiu, are la bază doar reacția furibundă (nejustificat) la adresa valahiamedia.ro, venită din partea unui cadru universitar. Nicidecum cu activitatea profesională a respectivei persoane, una despre care, necunoscând-o, am considerat a fi anormal a face orice fel de precizare.

Foto: Universitatea “Valahia” din Târgoviște

Reacții similare au mai fost, în special în spațiul rețelelor de socializare, în ideea în care s-a cerut închiderea acestui spațiu (n.m.“pentru că spune ce nu trebuie”), dar niciodată nu am identificat o astfel de reacție venită din mediul academic. Adevărat, în cazul prezentat aici, este, poate, vorba de o scăpare, o exprimare nefericită, iar îndemnul la cenzură și negarea dreptului la muncă, prin recomandarea cu închiderea spațiului valahiamedia.ro, e posibil să fi fost doar ratarea unei exprimări mai elevate și nimic mai mult. Venind, totuși, din partea unui cadru didactic universitar nu mai este la fel de scuzabil gestul. Iar asta pentru că, indirect, ținând cont și de “amenințările adiacente”, poate conduce la concluzia generală că se poate orice, chiar și cererea de suprimare (de ce nu și fizică?) a celor ce spun ceea ce nu ne convine.: “Dacă spune asta un profesor universitar și nimeni nu reacționează, înseamnă că știu ei ceva, mai bine!, Deci este posibil și așa!”, vor reacționa, probabil, măcar unii dintre cei care vor vedea o astfel de atitudine.

Ceea ce face ca mesajul, adică îndemnul la cenzură și implicit negarea dreptului la muncă, pentru cel / cei ce activează (postează, scriu etc) în spațiul valahiamedia.ro, să capete o gravitate sporită, dată fiind autoritatea sporită a celui ce lansează astfel de mesaje. În cazul de față, un educator, un formator de spirite, dar și al României de mâine, cum se spune, ce militează, prin mijloacele ce le are la îndemână, la reinstituirea cenzurii și, eventual, suprimarea vocilor critice la adresa celor ce sunt considerate a fi intangibile, în mod subiectiv, de acesta (un cadru universitar în cazul de față), Iar asta chiar și atunci când argumente evidente însoțesc eventuala critică- ca în cazul de față, al articolului ce a pricinuit reacția inițială a cadrului didactic universitar de la Târgoviște – una, reacția critică argumentată, ce se dorește a fi eliminată permanent și iremediabil din spațiul public.

Este normal?

Evident că nu, iar lipsa unei reacții am considerat-o a fi fost doar un gest de lașitate (din partea acestui spațiu), unul ce s-ar înscrie în lungul șir, din păcate, al (in)acțiunilor de tipul “ascundem gunoiul sub preș, că poate nu se vede”.

Adevărat, poate nu se vede, dar, gunoiul de sub preș, are prostul obicei de a începe să miroasă, insuportabil chiar, după o vreme, iar atunci, cu siguranță, afectează deja pe toată lumea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *