În data de 29 septembrie 2026, Primăria Târgoviște stabilea că va mai acorda încă o tură de fonduri nerambursabile, din bugetul local, pentru așa numitele programe de performanță sportivă private, dublând, practic, bugetul stabilit pentru acest tip de alocare la început de an (detalii și aici)
Aproximativ 330.000 de euro (mai exact suma de 1,75 milioane de lei) erau disponibilizati pentru a fi dați cui are nevoie și, mai ales, va depune cerere de finanțare, anunțau edilii de la Târgoviște într-o ședință de consiliu în care mai spuneau că nu este sigur că banii ajung la Chindia Târgoviște și că este o tendențiozitate când se afirmă că banii sunt dați cu dedicație, de fapt, către această entitate sportivă.
Ei bine, între timp avut loc si “concursul” de proiecte, pentru banii puși la bătaie de Primăria Târgoviște. Așa cum a spus și valahiamedia.ro, și cum se întâmplase (și) în aprilie 2026, surpriză!, la concursul de proiecte s-a prezentat o singură entitate sportivă (privată?) pentru a lua banii publici, puși la bătaie, cu atâta generozitate, de Primăria Târgoviște. Astfel că, cei aproximativ 330.000 de euro vor ajunge în conturile clubului Chindia Târgoviște după data de 23 octombrie, momentul în care ava avea loc o nouă ședință a CLM Târgoviște, în care se ia act de rezultatul de la concursul de proiecte sportive private, finanțate de Primăria Târgoviște.

În cazul în care nu s-a ghicit deja, este vorba de…Chindia Târgoviște!
Nimeni altcineva din Târgoviște, entitate sportiva privată, nu a dorit banii de la Primăria Târgoviște. La fel cum se întâmplase și în aprilie 2026, când tot doar Chindia s-a prezentat cu un proiect (ce a fost, evident, aprobat), la Primăria Târgoviște.


C
u alte cuvinte, am avut dreptate când am anticipat acest lucru, unul de altfel contestat vehement de autorități , chiar în seđința de consiliu local din 29 septembrie 2026. În total, în 2026, Primăria Târgoviște a disponibilizat, din bugetul local, suma de 3,5 milioane de lei, pentru finanțare structuri sportive de drept privat. La cele două sesiuni de depunere cereri de finanțare, nu s-a prezentat decât o singură entitate, respectiv Chindia Tqrgoviste, ce, surprinzător pentru unii, a aplicat pentru exact toate sumele puse la bătaie de Primăria Târgoviște.
Și iarăși “suprinzător”, a primit si apobare pentru suma integrală solicitată, din partea comisiei de analiză de la Primăria Târgoviște. Asta înseamnă profesionismul!
Sau nu?
Foto articol: Ședință de CLM Târgoviște din data de 29 septembrie 2026
