Dragnea, Justiție, autostrăzi, viitor, UE, președinție rotativă, Iohannis, Kovesi, Coldea, baroni, Centenar, pensii, salarii, ciuma roșie, #rezist, opoziție, scandal perpetuu, jandarmi, gaze, susținere, pestă porcină, tristeți și… iarnă. Într-un tablou suprarealist, așa arată România 2018.
Mai presus de toate, însă, este o bătălie pentru fonduri. Pentru că nici discursurile sforăitoare, naționalist-șovine, nici apartenența, gata a fi probată sangvinic, la valorile european-democratice, nici iredentismul de fațadă, nici chiar opoziția vocală, peste limitele firești ale decenței, să zicem că din “manualul bunului simț” , nu au în spate decât un calcul: Simplu, de altfel, matematic și financiar. Fără a insista, pe moment, pentru a nu încărca cu prea multe amănunte, o să încerc să arăt cum privesc realitatea, atunci când vine vorba de bani, cei care împart “sărăcia” mioritică.
Cum este final de an se fac “reglajele fine”, iar prin administrații sezonul este cel mai prielnic pentru acordarea de fonduri, din buzunarul comun, către buzunarele prietene. Legea, normalitatea și decența nu au nicio legătură cu acest tip de alocări. Iată un exemplu:
Consiliul Județean Dâmbovița a repartizat, “sumele alocate din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor orașelor și municipiilor pe anul 2018”. Deși sună pompos și complicat în realitatea e ceva mai simplu. Sunt bani care se întorc către comunitățile locale, după ce anterior acestea, prin cetățenii ce le compun, plătiseră, către stat, impozite (cei 10% din venit).
Nimic nou, cu toate că în fiecare an subiectul generează scandal. În special politic. Asta pentru că, algoritmul de alocare, lasă loc de interpretări. Partea sigură, nesubiectivă, este cea legată de alocarea în funcție de numărul locuitorilor. Procentual, o cotă se alocă folosind acest criteriu. Comunitățile mai mari primesc mai mult, pentru că au contribuit mai mult inițial. Corect? Ar fi, dacă cine citește și stabilește listele de populație, după care se calculează alocarea, ar fi la rîndul său corect și nu ar miza pe nebăgarea de seamă a celorlalți.
Priviți tabelul. Conform acestei alocări (decembrie 2018) Municipiul Târgoviște primește 511.015 lei pentru că are 92 859 de locuitori.
Municipiul Moreni– primește 111.764 de lei, pentru că are 20275 de locuitori
Orașul Fieni– 42.142 de lei pentru că are 7614 locuitori
Și așa mai departe.
Priviți și următorul tabel. Este o copie a unui tabel ce prezintă rezultatele oficiale ale recensământului din 2011.
Târgoviște–79610 locuitori ( nu peste 92.000 de locuitori)
Moreni-18.687 locuitori (nu peste 20.000 de locuitori)
Fieni– 7587 locuitori (aproximativ egală suma cu 7614 locuitori)
Date statistice din 2011, deci, foarte probabil, având în vedere informațiile recente privind declinul demografic, ca acum, la șapte ani distanță, și acestea să fie diminuate.Atunci?
De ce fac așa ceva?
De ce s-ar chinui să ignore statistici, date oficiale și legi?
Pentru câțiva lei în plus, în bugetele locale, de la prieteni pentru prieteni?
NU! Ci pentru că pot și pentru că nu îi interesează. Cazul este singular? Evident că acestă ultimă întrebare nu mai necesită un răspuns. Multiplicați “găinăria” la nivel de mii de administrații locale, luați în calcul toate alocările, din fonduri publice, făcute după criterii mai mult sau mai puțin subiective, iar dimensiunea reală a netrebniciei abia ar putea să se întrezărească. Totul este făcut cu bună știință, iar pentru a completa puzzele-ul nu ar trebui decât să uniți punctele politice de pe hartă, cu cele ale alocărilor. S-ar putea să găsiți România paralelă. Nu e un stat, dar are dimensiunea unuia. Sunt adevăruri de fundal. România, 2018.
P.S.
Pentru conformitate, facem precizarea că documentele prezentate sunt oficiale chiar dacă nu sunt parafate. Ele însoțesc actele oficiale și au constituit argument pentru emiteri de hotărâri, prin care au fost făcute aceste alocări