“Zilele Județului Dâmbovița”, din nou, (și) în 2025! Mic “manual” de cheltuit banii publici

În Dâmbovița, spre deosebire de alte părți de România, pare că mai tot timpul, dacă este să ne raportăm doar la autorități publice, grija cea mai mare, dacă nu singura, este aceea de a cheltui, cu cât mai mult “spor”, fondurile publice. Multe, puține, n-are importanță. Principiul general de aplicat pare cel enunțat într-un sitcom românesc de succes:

“Cheltuie, bă, nu fi prost (n.m.- bine, ei spuneau fură, bă!”, ca să fim corecți până la capăt), că dacă nu cheltui vin alții și cheltuie ei, în locul tău. Cheltuie tot… să nu rămână piatră pe piatră!”.

Și cum părerile persnale nu înseamnă mai nimic, fără ceva concret atașat acestora, iată un exemplu – încă unul, de fapt – din eternul și mereu fascinant județ Dâmbovița.

Foto: Anunț program “Zilele Județului Dâmbovița” (făcut în data de 12 mai 2025, de către reprezentanții CJ Dâmbovița)

CJ Dâmbovița a anunțat (n.m.- 12 mai 2025) că dâmbovițenii sunt blagosloviți și în 2025 cu deja celebrul (“tradițional” i se spune oficial) eveniment de dimensiune cel puțin națională (n.m. așa zic organizatorii) “Zilele Județului Dâmbovița”. O sărbătoare (eveniment?) inventată în urmă cu 4 ani, în fapt un prilej numai bun de a cheltui banii publici. Deloc puțini. Cel puțin vreo 200.000 de euro, de fapt (n.m. – se poate să fie mult mai mult chiar).

Sursa foto: CJ Dâmbovița (afișe ale evenimentului “Zilele Județului Dâmbovița)

Suma era anunțată și în spațiul Valahia Media încă din luna martie 2025 (n.m.nimeni nu mai pare să mai fie interesat în Dâmbovița, în mod real, de acest subiect, considerându-se, probabil, că acesta reprezintă o normalitate. Dar nu este, mai ales prin modul de organizare, iar acesta este și motivul pentru care a fost readus în prim-plan, aici).

Pentru toate detaliile despre organizarea și istoricul evenimentului “Zilele Județului Dâmbovița”, click, pe link, mai jos:

Față de momentul martie 2025, și informatiile prezentate la acea vreme, ar fi de adăugat doar că Centrul Județean de Cultură Dâmbovița cheltuie, prin evenimentul “Zilele Județului Dâmbovița”, mai bine de jumătate din tot bugetul anului 2025 alocat pentru acțiuni culturale, în Dâmbovița – adică 1 milion de lei – (secțiunea Program minimal Actiuni culturale – Comunicare, Strategii, Monitorizare, Informare Culturală), un buget care este de 1,854 milioane de lei (vezi mai jos tabel):

Banii sunt asigurați de CJ Dâmbovița, instituție ce are în subordine și Centrul Județean de Cultură Dâmbovița (organizatorul, în scripte, al evenimentului “Zilele Județului Dâmbovița).

Toate aceste paranghelii, deloc ieftine, dar cu gratuitate pentru spectatori, au fost, sunt, și vor mai fi, exact piatra de temelie pe care se contruiește ideologia agresiv- excesiv naționalistă, autosuficientă, o ideologie a refuzului de educație, de orice fel, una ce generează, în timp, frustrări imense, ca și neîmpliniri personale pe măsură, conștientizate la momentul în care ceea ce s-a dat nu mai există în oferta publică (n.m.- și la un moment dat nu se mai poate, că sacul mai rămâne și gol). Asta în trecăt fie spus.

Revenind la cheltuirea banului public, din Dâmbovița. Iată un exemplu, poate minor, dar care face parte din “timpul prezent” și ar putea fi alăturat celui anterior, cel cu sărbătoarea inventată a tuturor dâmbovițenilor. Tot o “sărbătoare” este și în acest caz. Una a cheltuirii “eficiente” a fondurilor publice, “desigur”! (n.m.- sper că s-au văzut ghilimelele!)

Foto: Sediu nou CJ Dâmbovița (strada “lt.Stancu Ion”, din Târgoviște, în incinta Licelui “Nicolae Ciorănescu”). Dintre spațiile deținute de Universitatea “Valahia”, aici, doar trei din corpurile de clădire trecând către CJ DB.

Tot Consiliul Județean Dâmbovița cheltuie mai bine de 7.200 de euro ca să mute aparatele de aer condiționat (38 de bucăți), din vechiul sediu al insituției, în noul sediul. Cel puțin așa apare într-un contract înregistrat în SEAP (vezi mai jos):

Consiliul Județean Dâmbovița s-a mutat din vechiul sediul situat în centrul orașului (Piața Tricolorului) într-un spațiu ce aparține Universitații “Valahia” din Târgoviște (strada “Lt. Stancu Ion”), fostul sediul al instituției intrând într-un proces de reabilitare, unul ce va dura cel puțin doi ani și 3 luni (n.m.- probabil va fi mult mai mult). Că noul sediul al CJ Dâmbovița nu era cine știe ce clădire abandonată, deci fără aparate de aer condiționat, este o chestiune evidentă, ce nu are sens a fi adusă în discuție (se vede în imagini). Dar, poate că, întradevăr, era nevoie de această operațiune. cu aerele de condiționat revalorificate.

Sau poate este altceva la mijloc?

Oricum, nici nu prea contează. La CJ Dâmbovița, are “balta pește”. Până când nu o să mai aibă. Cel puțin nu pentru toți cei pentru care a avut și până acum.

1 Reply to ““Zilele Județului Dâmbovița”, din nou, (și) în 2025! Mic “manual” de cheltuit banii publici”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *