De aproape trei decenii și jumătate, căutăm să regăsim un moment, o trăire, un sentiment, ce, cel mai probabil, au fost irepetabile. Pentru cei ce le-au trăit, “pe viu”, momentele din decembrie 1989 vor fi fost doar metafora supremă a trăirii unor generații întregi, sublimarea perfectă a unei nații și, poate, ultima încercare de armonizare cu Universul, așa cum, spre exemplu, spunea Mircea Eliade, despre mișcarea flower-power.
Foto: Monument Eroii Revoluției din 1989 (Târgoviște, 22 decembrie 2020). Click pentru articol Valahia Media, aici
De mai bine de trei decenii, în fiecare 22 de decembrie, în România, ne aliniem în fața unor cruci, poate doar troițe, poate niște monumente fără forme definite, ca să ne aducem aminte, se spune. De fapt, de cele mai multe ori, încercăm să mai uităm câte ceva. Unii au făcut-o de mult. alții nici nu au avut ce să uite.
Cum, câteodată și vorbele sunt prea multe, am considerat că, având în vedere că nu s-a schimbat mai nimic (în afara numărului anilor) va fi suficientă o rememorare. Așadar, despre 22 decembrie 1989 și ce a urmat, într-un articol din 22 decembrie 2022, republicat acum, într-un 22 decembrie de “leat 2023” :
Într-o vreme când speranța, șoptită doar în gând, a unui “odată și-o dată ne-o fi și nouă mai bine“, mai undeva pe la solstițiul de iarnă din emisfera nordică, într-o margine de Europă, la hotarul cu “Marele Urs”, în timpul când colinda era doar șoptită și încă nu-i venise sorocul, dar bătea deja la ușile prea închise a vreo 20 și ceva de milioane de suflete, s-a întâmplat!
Articol Valahia Media din 22 decembrie 2022 (click, pe link, mai jos, pentru articolul integral)
Foto principal articol: 22 decembrie 2020, la Târgoviște
(monument Revoluție, piața Mihai Viteazul)