Noi atenționări de vreme rea (cod galben de instabilitate atmosferică accentuată) au fost anunțate de meteorologi, pentru data de 20 iulie. Chiar dacă atenționările vor înceta marți, 21 iulie, urmează alte zile de furtuni, după cum anunță specialiștii în meteorologie.
Conform avertizăriii aflate în vigoare:


COD GALBEN
Interval de valabilitate: 20 iulie, ora 10:00 – 20 iulie, ora 21:00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată
Zone afectate: conform textului și hărții;
În intervalul menționat, în Dobrogea, Moldova, Transilvania și local în Muntenia și Maramureș vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, ce vor lua și aspect de vijelie și, izolat, grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de peste 20…25 l/mp și izolat 30…50 l/mp.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată.
An anunțat cei de la ANM (meteoromania.ro).

Conform prognozelor, în județul Dâmbovița, vor urma zile cu ploi abundente si furtuni. Pe parcursul zilei de marți,21 iulie, aceste fenomene vor lipsi, dar, ulterior, în intervalul 22-26 iulie, furtunile și căderile abundente de precipitații vor reprezenta un fenomen cotidian, în tot județul.