Așa cum era, poate, de așteptat, având în vedere dezinteresul populației dar și al autorităților, în ceea ce privește vaccinarea anti-covid-19, și în județul Dâmbovița, procesul de vaccinare tinde să devină istorie. Doar în ultimele 48 de ore autoritățile au anunțat închiderea totală a nu mai puțin de 10 centre de vaccinare.( n.m– cu toate că centrele era închise de câteva săptămâni, dar acest lucru nu fusese și comunicat ca atare) Dintr-un total de 29 de centre de vaccinare, câte existau în județul Dâmbovița, până în urmă cu câteva zile (8 iulie 2021), au mai rămas funcționale, cu program complet, doar 6, în momentul de față (n.m.– 10 iulie 2021).
În total, în Dâmbovița, s-au vaccinat ( până în data de 9 iulie 2021) puțin peste 107.000 de persoane, dintr-un total de peste 410.000 de persoane eligibile pentru vaccinare, cum fusese calculat inițial, pentru județul Dâmbovița. Numărul de vaccinați a fost atins în perioada 4 ianuarie-9 iulie 2021, deci aproximativ 6 luni de vaccinare anti-covid 19, în judetul Dâmbovița.
Cifrele arătând clar dezinteresul populației dar și al celor care au în atribuții organizarea campaniilor de promovare a vaccinării, ce nu este obligatorie, și probabil nici nu va fi, iar asta în ciuda unor încercări precum campania de vaccinare de la “Dâmbovita Mall” sau o campanie cu tombolă (premii chiar și o mașină)
Concret, în ultimele două zile, la nivelul județului Dâmbovița a fost anunțată închiderea celor 4 centre de vaccinare ce funcționau în cadrul centrelor militare din Dâmbovița (Comandament Baza Logistică teritorială). Ulterior, alte centre medicale au fosta anunțate ca fiind închise, de către DSP Dâmbovița:
Comunicat de presă DSP Dâmbovița:
În urma evaluării efectuate cu privire la eficienţa unor centre de vaccinare de pe raza judeţului nostru, a rezultat faptul ca acestea au avut o activitate mică, motiv pentru care D.S.P. Dâmboviţa a luat decizia reducerii programului de lucru sau suspendării temporare a activităţii acestor centre de vaccinare.
1)Începînd cu data de 21 iunie 2021, s-a suspendat temporar activitatea centrelor de
vaccinare din :
Localitatea | Denumire centru | Tip vaccin | Numar fluxuri |
Găeşti | Clădire birouri | AstraZeneca Pfizer | 1 |
Pucioasa | Centrul de vaccinare numărul 2 | Astra Zeneca Pfizer | 1 |
Târgovişte | Centrul de vaccinare judeţean numărul 2 | Pfizer | 1 |
Moreni | Centrul de vaccinare numărul 2 | AstraZeneca Pfizer | 1 |
Băleni | Sediul P.S.D. | Moderna | 1 |
Răzvad | Sala de sport | Moderna | 1 |
Persoanele înscrise în platforma pentru vaccinare cu doza I, respectiv doza II în aceste
centre de vaccinare, au fost relocate în alte centre şi anume:
-vaccinarea cu vaccin Moderna se efectuază în cadrul centrelor din Răcari – sala de festivităţi şi Târgovişte- Centrul “Împreună Vom Reuşi”, care functionează cu program de lucru redus;
-vaccinarea cu vaccin Pfizer se efectuează în centrele de vaccinare rămase funcţionale în cadrul spitalelor;
-vaccinarea cu vaccinul AstraZeneca se va face prin distribuirea dozelor către centrele de vaccinare AstraZeneca din Răcari – sala de festivităţi şi Târgovişte – Centrul “Împreună Vom Reuşi” şi Centrul de Zi “Arlechino” 2.
2)Începand cu data de 17 iunie 2021, a fost redus programul de vaccinare pentru următoarele centre:
Localitatea | Denumire centru | Tip vaccin | Ore de lucru | Număr de fluxuri | Program de lucru |
Aninoasa | Centrul cultural | Pfizer | 4 | 1 | Luni,joi,sâmbată,duminică 8,00-12,00 Marţi,miercuri,vineri 15,00-19,00 |
Corbii Mari | Centrul medical | Pfizer | 4 | 1 | Luni,joi,sâmbată,duminică 8,00-12,00 Marţi,miercuri,vineri 15,00-19,00 |
Corneşti | Dispensar Cătunu | Pfizer | 4 | 1 | Luni,marţi,vineri,sâmbătă,duminică 9,00-13,00 Miercuri, Joi 14,00 – 18,00 |
Dragomireşti | Sala de sport | Pfizer | 4 | 1 | Luni-vineri 14,00-18,00 Sâmbată-duminică 8,00-12,00 |
Gura Ocnitei | Căminul cultural | Pfizer | 4 | 1 | Luni,miercuri,vineri,sambata,duminica 8,00-12,00 Marti,joi 15,00-19,00 |
I.L. Caragiale | Fosta Şcoală Ghirdoveni | Pfizer | 6 | 1 | Luni, marţi,miercuri 8,00-14,00 Joi,vineri 13,30-19,30 Sâmbătă,duminică 8,00-14,00 |
Şotânga | Şotânga | Pfizer | 4 | 1 | Luni,miercuri,sâmbătă, duminică 9,00-13,00 Marţi, joi, vineri 14,00-18,00 |
Târgovişte | Centrul 1 “Împreuna Vom Reuşi” | Pfizer | 8 | 1 | Luni-duminică 8,00-16,00 |
Târgovişte | Centrul 2 “Împreuna Vom Reuşi | Astra Zeneca,Moderna | 8 | 1 | Luni-duminică 8,00-16,00 |
Târgovişte | Centrul de Zi “Arlechino” 2 | Astra Zeneca | 8 | 1 | Luni-duminica 8,00-16,00 |
Titu | Centrul Multifuncţional | Pfizer | 8 | 1 | Luni-vineri 10,00-18,00 Sâmbată-duminică 9,00-17,00 |
Voineşti | Secţia boli interne 2 a S.J.U.T | Pfizer | 4 | 1 | Luni, miercuri,joi, sâmbătă,duminică 9,00-13,00 Marţi,vineri 14,00-18,00 |
Răcari | Sala de festivităţi | Astra Zeneca, Moderna Pfizer | 8 | 1 | Luni-Vineri 10,00-18,00 Sâmbătă-duminică 9,00-17,00 |
Se menţin cu program de lucru 8,00 – 20,00 , centrele:
Localitatea | Denumire centru | Tip vaccin | Număr fluxuri |
Târgovişte | Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgoviste | Pfizer | 2 |
Târgovişte | Centrul 4 –Centrul de Zi “Arlechino” | Johnson&Johnson | 1 |
Pucioasa | Spitalul Orăşenesc-ambulatoriul integrat | Pfizer | 1 |
Moreni | Spitalul Municipal | Pfizer | 1 |
Găeşti | Spitalul Orăşenesc-ambulatoriul integrat | Pfizer | 1 |
Fieni | Centrul de Cultura “Mihai Lupescu” | Pfizer | 1 |
A transmis DSP Dâmbovița. Niciunul din cele 6 centre ce funcționează cu program normal, în momentul de față, în Dâmbovița, nu este în mediul rural, toate fiind la oraș ( 2 la Târgoviște și câte unul la Pucioasa, Moreni, Găești și Fieni).
În Dâmbovița sunt comunități din mediul rural unde aproape nimeni nu s-a vaccinat (n.m – pentru mai multe detalii click pe link-ul următor). Oricum, se pare că nu mai interesează aproape pe nimeni despre ce va aduce viitorul imediat și nici despre vaccinare. Sentimentul, aproape general, fiind acela că epidemia nu există și chiar dacă există este ceva cu totul abstract ce, în mod sigur, nu ne poate atinge, pe noi, aici, în România.