Cadorisit cu un nou mandat de parlamentar, după ce a fost parașutat de la “centru” pe listele PSD Dâmbovița, de la alegerile parlamentare din 2020, deputatul Ionuț Vulpescu s-a plictisit repede de statutul de reprezentat al dâmbovițenilor, în Parlament, și a decis să își găsească un om ce să îi facă treaba (n.m. în mare parte oricum) de parlamentar.

Pentru cei mai puțin familiarizați cu numele și “anvergura” lui Ionuț Vulpescu, trebuie precizat că singura legătură a acestuia cu județul Dâmbovița este faptul că s-a născut la Târgoviște (așa apare în actele sale). De altfel, nominalizarea acestuia, prin impunere de la centru, pe listele PSD Dâmbovița a stânit valuri de supărari politice în rândurile organizației locale, ce avea alte planuri pentru locurile eligibile de deputați, din lista pentru parlamentare. În cele din urmă, a fost cum a vrut Ciolacu (n.m. președinte PSD), iar Ionuț Vulpescu a devenit, pentru a treia oară, parlamentar, de această dată reprezentând un județ cu care nu are nicio legătură. Informația nu reprezintă nicio noutate, absolut toate formațiunile cu reprezentare parlamentară (în momentul de față) din Dâmbovița procedând în același fel.

Postare facebook /Ionuț Vulpescu/ martie 2021
Ionuț Vulpescu are însă ceva în plus. Este, probabil, ultima legătură pe care fostul președinte Ion Iliescu o mai are cu PSD. Cum, despre Ion Iliescu și asocierea cu acesta, social-democrații se feresc ca “dracu de tâmâie”, fiind considerat că orice aluzie sau amintere a acestuia este mai degrabă o piatră de moară, la piciorul beteag al unui partid ce, de cele mai multe ori, s-a scufundat electoral în propriile promisiuni neonorate, probabil că păstrarea lui Ionuț Vulpescu în Parlament a fost singurul compromis, făcut cu ajutorul PSD Dâmbovița, suportabil. Ionuț Vulpescu a fost consilier al președintelui Ion Iliescu (din 2000 încoace), la Adminsitrația Prezidențială și apoi în cadrul unei fundații înființate de fostul lider social-democrat ( Clubul de la Bucuresti-înființat în 2009). Tot Ionuț Vulpescu a mai prins două “mandate” meteorice de ministru al Culturii (17 dec. 2014-17 nov.2015 și 4 ian-29 iunie 2017) fiind propulsat în această funcție tocmai datorită calității de protejat al lui Ion Iliescu.

După (re)încărcarea sacilor proprii în căruța parlamentară, din decembrie 2020, Ionuț Vulpescu a purces, în aprilie 2021, la căutarea următorului urmaș al lui Ion Iliescu, în politica românească. Într-o postare, pe pagina s-a personală de facebook, Ionuț Vulpescu îi anunță pe români că următorul lor loc de muncă poate fi la Parlament (vezi foto mai sus). Într-un amestec cinic și populist-demagic proletar, Ionuț Vulpescu speculează obsesia națională a statului la Stat, vânturând o iluzie de mai bine pentru toată lumea, când, de fapt, este vorba de cu totul altceva. Practic, deputatul își caută un om pentru treburile sale parlamentare. Iar pentru asta organizează și concurs. Un om, în cazul în care nu a fost bine înțeles. Este vorba de angajarea unei persoane în postul de consilier parlamentar, un lucru ce legea îl permite și, cel mai important, pentru care Statul, în marea lui mărinimie bugetară, dă și bani. Mulți bani.- aproximativ 7-8000 de lei lunar + sporuri ( n.m.. în ianuarie 2021 Parlamentul a votat, în unanimitate și consens politic general, noile cuantumuri ale indemnizațiilor acordate angajaților din cabinetele parlamentare –vezi toate detalii aici- Valahia Media).

Anunțul deputatului Vulpescu, privind angajarea unei persoane în postul de consilier parlamentar, este însă unicat, în peisajul politic românesc (n.m. cei mai mulți parlamentari nici nu fac astfel de anunțuri, asigurând sinecurile de la cabinetele parlamentare pentru oamenii apropiați, de multe ori chiar rude, atunci când legea permitea acest lucru). Anunțul lui Vulpescu este unicat pentru că, în primul rând, este evident că cerințele postului, așa cum au fost anunțate de deputat, filtrează rândurile eventualilor doritori extrem de mult (n.m. mare minune dacă va fi veunul ce să se potrivească descrierii din fișa postului, pe de-antregul). Practic, deputatul Vulpescu vrea un om ce să-i facă și treaba de parlamentar. Pentru cei ce au îndoieli, iată cerințele postului, așa cum au fost anunțate de deputatul Vulpescu, cu amendamentul că postarea este lungă, foarte lungă, și poate plictisi doar la o simplă lectură:
CONCURS PENTRU ANGAJAREA UNUI CONSILIER PARLAMENTAR
Acest demers reprezintă un proces transparent de selecție a unui consilier care va activa în cadrul cabinetului meu parlamentar.Candidata sau candidatul ideal corespunde următorului profil profesional:
Are o cunoaștere ideologică a social-democrației și capacitatea de a propune o viziune originală cu privire la modernizarea și dezvoltarea doctrinară a social-democrației, în acord cu trend-urile europene;
Înțelege sinergiile între sectorul culturii şi alte sectoare de activitate, precum sectorul educaţional, social, economic şi capacitatea de a contribui la elaborarea unor politici publice trans-sectoriale;
Înțelege mecanismele de susținere a iniţiativei private în cultură şi a sectorului cultural independent şi capacitatea de a propune idei de proiecte pentru dezvoltarea cooperării culturale transfrontaliere;Are capacitatea de a iniţia şi negocia, în condiţiile legii, parteneriate, protocoale, acorduri şi alte forme de cooperare internaţionale inter-instituționale în domeniul culturii și al studiilor politice;
Are capacitatea de a propune, dezvolta și implementa mecanisme pentru promovarea sectorului cultural ca factor important în procesul de dezvoltare durabilă și domeniu esențial vieții. Angajarea se face pe o perioadă determinată.Consilierul parlamentar are următoarele responsabilități:
Participă la activitățile Comisiei de Cultură din cadrul Camerei Deputaților;
Desfășoară activități profesionale aferente Cabinetului Parlamentar;
Inițiează, dezvoltă și analizează politicile publice, respectiv conținutul legislativ, în domeniul culturii, redactează amendamente, în cazul în care acestea se impun;
Oferă asistență de specialitate în cadrul ședințelor de pregătire a plenului.În privința educației și formării profesionale, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții:1. Cunoașterea unei limbi străine de circulație internațională (min. nivel C1)2. Capacități de argumentare, gândire critică, analiză politică și culturală.3. Experiență în redactarea și analiza textelor cu conținut cultural, a platformelor de dezbatere publică, a proiectelor culturale și educaționale.4. Competențe digitale (nivel experimentat pentru folosirea Microsoft Office și a platformelor de comunicare precum Zoom Meeting, MS Teams, Google Meets, Webex). Reprezintă avantaje competitive:1. Studii superioare în domeniul umanist (în domeniile următoare: științe politice, filosofie, studii culturale, sociologie, istorie, teologie);2. Experiență anterioară de minimum 6 luni într-o instituție culturală sau educațională;3. Experiență în managementul și implementarea proiectelor;4. Experiență în analiza legislativă în domeniul cultural;5. Activități de cercetare în domeniul științelor politice, mai cu seamă în aripa stângă a spectrului politic (sfera social-democrației). Dacă ai bifat multe din condițiile enumerate mai sus, poți trimite candidatura ta la adresa cabinetparlamentarvulpescu@gmail.com . Aceasta trebuie să conțină:1. CV 2. O scrisoare de intenție (max. două pagini) în cadrul căreia avansezi o propunere concretă de proiect legislativ / un set de măsuri pentru sprijinirea financiară a sectorului cultural postpandemie, care să aibă la bază principii social-democrate.3. O scrisoare de recomandare din partea unei personalități din mediul academic, cultural sau politic.Termenul limită pentru transmiterea aplicațiilor este 22 mai 2021, ora 23:59.Calendarul selectiei va fi anunțat ulterior pe această pagină și prin email persoanelor care au trecut în etapa următoare a selecției.Proba finală constă într-un interviu (de cca 15 min). În cadrul interviului, candidații vor primi și o întrebare într-o limbă de circulație internațională (en/fr), pentru a proba competențele lingvistice (ascultare/vorbire).

În cazul în care v-ați pierdut în lectură, de precizat este și faptul că, în “sinergia faptelor”, expresie ce nu putea fi ratată din fișa postului, prezentată de Ionuț Vulpescu, Ion Iliescu se pregătește să revină în Parlamentul României, chiar dacă nu în mod fizic (n.m. are 91 de ani acum, în 2021) măcar prin epigonii. O fi bine, o fi rău?
Despre modul în care o va face…numai de bine.
A bon entendeur, salut!
Nu am înțeles care este problema dvs.Ce îi reproșați lui Ionuț Vulpescu?Ca a propus un concurs public pt ocuparea postului de consilier parlamentar personal?Toți parlamentarii au consilier personal.Iar el,spre deosebire de ceilalți parlamentari nu și-a adus rude,neamuri sau prieteni pt ocuparea acestui post.A procedat foarte corect.Așa ar trebui să procedeze toți parlamentarii.Ce este cinic și demagogic-populist în asta?Sau deranjează ca este apropiatul lui Iliescu?Și dacă este, care este problema?Fiecare este apropiat de cine dorește.Bravo lui!!
În primul rând, bună ziua!
Trebuie să mărturisesc că am fost luat prin surprindere de comentariul dvs. (nu l-am văzut până acum, timp de aproximativ două săptămâni, iar pentru întârziere îmi cer scuze). Surpriza rezidă din faptul că cineva a identificat un articol scris în urmă cu mai bine de 4 ani (este un articol din 2021) și a mai și decis să comenteze la acesta acum, în 2025, adică când, în mod natural, multe dintre circumstanțele ce au stat la baza articulului inițial ar fi putut să se schimbe. Am recitit articolul, pentru că, mărturisec, nu îmi mai aduceam aminte exact ce conține.
Răspunsul pentru dvs., iar asta pentru că v-ați “obosit” să adresați o întrebare (chiar dacă nu sunt convins că ați remarcat “vechimea” articolului) este doar că nu am nicio problemă cu dl.Vulpescu. Nici cu decizia concursului organizat de acesta (nici nu știu dacă a mai avut loc, de altfel). Din contră, după cum am sugerat și în articol, era mai degrabă o modalitate /mod de lucru de aplaudat, în ideea în care aproape nimeni nu proceda așa.
Așa după cum văd că ați intuit, am o problemă cu ceea ce a însemnat Ion Iliescu, iar din această perspectivă a venit și critica din articol, una ce are în vedere promovarea unui concept și mod de viață, cel întruchipat de Ion Iliescu, unul cu care nu am fost, nu sunt și nu voi niciodată de acord. Așa cum, din pacate aș adăuga eu, se întâmplă cu Ionuț Vulpescu.
Sper că v-am fost de folos și lămuritor, totodată.