La aproape șase decenii distanță de prima Olimpiadă de matematică (organizată în România, în 1959), la Cluj Napoca a avut loc cea de-a 59 întâlnire a celor ce, așa cum probabil le place să își spună ( și au dreptate), au puterea și rigoarea necesare de a schimba lumea. A celor pentru care matematica mai are doar secrete pe care, cei mai mulți dintre noi, nici măcar nu le conștientizăm.
S-a spus că România a inventat acest concurs pentru ea însăși. De inventat, l-am inventat. Pentru noi? Probabil, din moment ce, la începuturi, am reușit să dominăm această întrecere a minții. Doar la început. În decursul a aproape șase decenii, de la momentul inițial și până în 2018, am pierdut din anvergură și suntem un fel de cantitate neglijabilă în lupta asta pentru viitor, a celor ce vor schimba lumea. S-ar putea spune că ne-am pierdut pe noi. Fără a vrea să intru neapărat într-o polemică sterilă, pentru că sunt foarte mulți cei care, poate din dorința de găsi ultimul reper al mândriei naționale, glorifică niște rezultate ce sunt, de mulți ani deja, mai mult decât modeste, am să vă propun câteva date statistice și poate câteva întrebări la care, poate, suntem datori să ne oferim un răspuns. Dacă ne pasă, evident.
2018
România a încheiat a 59-a ediție a Olimpiadei de matematică pe poziția cu numărul 33, dintr-un total de 107 participanți ( doar în 2016 – 109 participanți și în 2017 – 111 participanți, au fost mai multe țări ce au concurat). Medaliile ( una de aur, una de argint și două de bronz + două mențiuni) obținute de România nu au „greutatea” celor obținute în competiții sportive, pentru că, în cazul acestui tip de concurs ( de matematică), se alcătuiesc clasamente pe criterii procentuale, unde fiecare dintre cei șase concurenți, ce reprezintă o țară, este încadrat, în funcție de procent (acordat pentru rezolvarea fiecărei dintre cele șase probleme ale concursului), în categoria unei medalii.
Foto 2: Clasament IMO 2018(click aici pentru rezoluție completă)
Spre exemplu, câștigătorii, din 2018, au : USA( locul unu) cu 5 medalii de aur și una de argint și respectiv Rusia (locul 2) tot cinci medalii de aur și una de argint. Spațiul clasamentului, între poziția cu numărul 1 și locul 33 (ocupat de România), este completat de foarte multe țări asiatice (ex. China,Thailanda, Taiwan, Coreea, Japonia, Singapore, etc.) și aproape toate țările din spațiul est european (Ucraina, Polonia, Serbia, Ungaria, Bulgaria, etc).
Sunt mai buni decât noi? Probabil. Asta pentru că nu este un rezultat singular.
Este vorba de rezultatele unui sistem educațional? Cel mai probabil, dar nu neapărat acesta este și singurul factor ce conduce la acest rezultat. Tot la capitolul statistică- Lotul României a avut în componență, în 2018, patru elevi ce vin din învățământul privat (Liceul internațional de informatică din București) și doar doi din sistemul public (selecția se face în urma rezulatelor obținute la concursurile de specialitate din România, deci nu există subiectivism, decât, poate, în doze acceptabile).
Foto 3: rezultate lot România, IMO 2018
Istoric 1959-2018
România, strict prin rezultatele obținute la Olimpiada de matematică, este pe un trend descendent. O pantă ce, grafic vorbind, nu conduce decât către prăpastie, având parcă traseul unei căderi libere. Dacă în 1959 România câștiga concursul ( e drept au fost doar 7 participanți), ulterior rezultatele ( în condițiile unei participări din ce în ce mai numeroase, de la un an la altul) ne-au plasat, mai mereu, în preajma podiumului (locurile 1-5). În anii 1978, 1985,1987 și chiar 1996, România obținând locul întâi. Începând din anul 2008, România s-a înscris ( strict din perspectiva acestor rezultate, ce sunt concludente în o măsura pe care putem să o decidem fiecare dintre noi) pe traseul eșecului.
2008– locul 17
2013– locul 22
2016-locul 20
2017-locul 22
2018-locul 33
Suntem, de departe, campioni la organizarea competiției (șase Olimpiade de Matematică au avut loc în România, câte una la Brașov, Sinaia, Cluj Napoca și 3 la București) doar Statele Unite și Marea Britanie, URSS, Cehoslovacia și Ungaria, cu câte trei organizări, fiind mai aproape. Din această perspectivă nu se poate spune că a fost ceva ce nu ne-a interesat. Nu am să insist asupra motivelor.
Concluzie?
Foto 4: Mascota IMO 2018 (Cluj Napoca- România)
Privind fie și sumar clasamente și statistici (click aici, pentru amănunte), se poate observa că, odată cu trecerea timpului, în ultimele două decenii, România a început să nu mai reușească nici măcar să se apropie de rezultatele proprii, obținute în anii de pionierat ai concursului. În plus, din ce în ce mai multe țări, ce nici măcar nu existau în competiție, au ajuns să aibă, constant, rezultate mai bune ca ale noastre (Vietnam, Turcia, Singapore, etc.) în vreme ce competitori cu care luptam încă de la debut pentru supremație s-au păstrat acolo (Rusia, Ucraina- fost URSS, SUA, China,Ungaria, etc). Explicațiile pot fi nenumărate și, în aceiași măsură, controversate, numai că, cel puțin una dintre ele cred că stă în picioare. Sistemul educațional ( cel ce generează aceste elite) românesc este aproape de colaps. Indicatorii sunt multipli iar subiectul poate genera discuții, cum s-a și întâmplat dealtfel, aproape fără sfârșit. Din păcate, ne-am pierdut în discuții sterile, prea mult timp, și, între timp ,am ajuns să ne pierdem pe noi, cei ce am fost, identitar vorbind.
P.S.
Aș fi vrut să închei cu formula: „Găsitorului, recompensă!”, dar nu am știut să precizez, pe scurt, ce am pierdut. Mi-a fost teamă să nu scriu: „Speranța”
Foto articol: Sala de concurs IMO 2018 (Cluj Napoca)
Sursa foto: Digi24.ro