Un segment din centura Târgoviștei (podul de la COS) a fost finalizat. Proiectul de reabilitare continuă însă

Un segment important din Proiectul de Reabilitare a Centurii Municipiului Târgoviște a fost aproape finalizat. Este vorba despre un segment de aproximativ 5,2 km ( din totalul de 15 km cât are întreg proiectul ). Segmentul, ce este reabilitat cu fonduri proprii, de CJ Dâmbovița și Primăria Târgoviște cuprinde și reconstrucția “podului de la combinat”, un pod ce a fost parțial dărâmat și apoi reconstruit.

Pod centura Târgoviște (podul de la COS)-martie 2021

Proiectul inițial, de reabilitarea a întregii centuri a Târgoviștei, are o vechime de peste 11 ani ( a demarat în 2009) dar, din acest proiect inițial, nu a mai rămas mare lucru, în sensul în care fondurile europene au fost pierdute, iar acum proiectul (de fapt altul nou) este realizat de beneficiar (Primăria Târgoviște) cu fonduri proprii. Istoria este atât de încâlcită și în egală măsură de controversată, încât și o simplă înșiruire a datelor “de parcurs”, ale proiectului, ar necesita o lectură mult prea lungă ( pentru doritori, totuși, clik aici pentru un “scurt” istoric- Valahia Media).

Pod centura Târgoviste (20 mai 2021)

Astăzi, 20 mai 2021, a fost dat în folosință Podul de la Combinat (reabilitat), parte din segmentul I, de care am amintit anterior, din întregul proiect de reabilitarea a centurii ocolitoare a Târgoviștei.

Solicitare fonduri (Primăria Târgoviște) martie 2021 ( sursa CJ Dâmbovița)

În luna martie a anului 2021, Primăria Târgoviște a solicitat ajutorul financiar al CJ Dâmbovița (document) pentru sulimentarea fondurilor, în sensul în care constructorul terminase 95% din lucrare, dar Primăria nu avea bani necesari pentru a plăti lucrarea (erau bani doar pentru 73% din lucrare), astfel că CJ Dâmbovița a aprobat mărirea cotei sale de finanțare (CJ Dâmbovița era parte în proiect, dar doar cu suma de 3 milioane de lei, aproximativ 8% din costul total de 33,8 milioane de lei< cu tot cu TVA>)

Suplimentare fonduri pentru reabilitare Centură Târgoviște (proiect de hotarâre CJ Dâmbovita)

Cei de la Consiliul Județean Dâmbovița au alocat suplimentar suma de 9 milioane de lei, bani ce erau necesari pentru finalizarea proiectului si plata lucrărilor realizate ( doar lotul I din tot proiectul de reabilitarea centurii Târgoviștei).

Inaugurare pod combinat (sursa CJ Dâmbovița)

La două luni distanță (după momentul suplimentării fondurilor de către CJ Dâmbovița) a fost inaugurat și primul obiectiv (podul de la combinat) din întregul proiect de reabilitaree centurii ocolitoarea municipiului Târgoviște (inelul 1. Se vorbeste deja de inelul 2, dar acest proiect este doar la faza incipientă, de idee, deocamdată). Practic, ajutorul financiar al CJ Dâmbovița a făcut ca această primă parte a proiectului sa fie finalizată. Întregul proiect de reabilitare a centurii Târgovistei este promis a fi finalizat în acest an (2021) de către Beneficiar (Primăria Târgoviște). Deocamdată însă a fost dat în folosință” pasajul de la Petru Cercel” (podul de la Combinat). Despre costurile totale ale proiectului ce a ajuns, iată, la o “maturitate” de 11-12 ani, deocamdată, orice estimare este cel puțin hazardată. Între 90 și 150 de milioane de lei, fiind, însumat, tot ceea ce s-a plătit (pierdut) pentru acest proiect.

2 Replies to “Un segment din centura Târgoviștei (podul de la COS) a fost finalizat. Proiectul de reabilitare continuă însă”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *