Un “psiholog”, ce și-a falsificat diploma, a lucrat 20 de ani la Spitalul din Târgoviște. Prejudiciul cauzat este imens

Lumea medicală din Târgoviște este, din nou, în centrul atenției, la nivel național. O femeie (de aproape 50 de ani, conform unor surse) a fost angajată a spitalului de la Târgoviște, ca psiholog, vreme de 20 de ani. Aceasta a profesat însă în baza unei diplome universitare falsificate, pe care falsul psiholog a prezentat-o la angajare (se pare). Diploma falsă a fost “realizată” după ce falsul psiholog a fost exmatriculat (în timpul studiilor) de la o universitatea particulară din România, unde studia psihologia, conform unor surse din interiorul anchetei.

În dimineață zilei de 13 ianuarie polițiștii au descins la două adrese, în acest caz, ce se pare ca a fost descoperit după ce femeia, ce a lucrat cu diploma falsă la Târgoviște, a părăsit postul de la spital, prin demisie, în anul 2019.

Conform unui comunicat de presă al celor de la Poliția Română:

“La data de 13 ianuarie 2021, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Poliția Română, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, efectuează două percheziții domiciliare în Târgoviște, județul Dâmbovița, la o persoană bănuită de înșelăciune și exercitarea fără drept a unei profesii sau activități.

Aceasta este bănuită de inducerea și menținerea în eroare a unei unități spitalicești, prin depunerea la dosarul de angajare a unei diplome de licență falsificate, ce atestă faptul că ar fi fost absolventă a unei instituții superioare de învățământ, act în baza căruia și-ar fi exercitat profesia de psiholog, în perioada 1999-2019.

Totodată, în baza unui atestat de liberă practică falsificat, persoana bănuită ar fi fost desemnată, prin decizii ale conducerii spitalului, să facă parte și din comisiile de expertiză medico-legală psihiatrică constituite la nivelul unității angajatoare.

Astfel, aceasta ar fi evaluat cognitiv și neuropsihic pacienții unității spitalicești, personalitatea și mecanismele de adaptare ale acestora, gradul de discernământ, ar fi  acordat asistență de specialitate și ar fi completat 1.381 de fișe de observație/evaluare, doar în perioada ianuarie 2016 – decembrie 2018.

Prin exercitarea în mod ilegal a profesiei de psiholog (atât ca angajat al spitalului, cât și prin participarea în cadrul comisiilor de specialitate), s-ar fi produs un prejudiciu instituției angajatoare de 367.990 de lei, reprezentând contravaloarea veniturilor salariale încasate, parțial, pentru perioada 2011-2019. Prejudiciul va fi calculat în funcție de întregul material probator ce se va administra în cauză.

Persoana cercetată va fi condusă la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru desfășurarea activităților de urmărire penală.

1 Reply to “Un “psiholog”, ce și-a falsificat diploma, a lucrat 20 de ani la Spitalul din Târgoviște. Prejudiciul cauzat este imens”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *