Atunci când se vorbește despre ziua localității, mai toată lumea pare condiționată de reflexul omagiului:
“Ce frumos a fost!”, “Ce bine că se face!”, “Uite că, totuși, se gândesc și la noi.”, sunt, mai mereu, majoritatea reacțiilor, stimulate sau nu, ce răzbat din corul vocilor publice. Dar mai sunt și alte voci, “cârcotașii”, care altă treabă n-au”, se spune, iar asta este la fel de adevărat. Partea cu critica, asimilată cârcotelii, nu cea cu “aflatu-n treabă”. Dar, de obicei, aceștia din urmă, sunt acoperiți de intensitatea decibelilor emiși de cei mulțumiți și satisfăcuți de faptul că “uite-i pe ai noștrii, ce grija au ei de noi toți. Nu meritați voi, aștia cârcotași, să vă conducă așa oameni” . Dacă mai pică și câte o pomană gastronomică, sau ceva echivalent, adică pentru satisfacerea nevoilor organice interne, “cârcotelile” nu mai au nici măcar șanse teoretice să fie percepute în spațiul public, peste vacarmul asurzitor al “aplauzelor” la scenă deschisă.
Foto: “Zilele Cetății”, Târgoviște 2023 (sursa Foto: Cristian Stan/ Facebook)
Ziua localității este, acum, în România, echivalentul sărbătorii comuniste de “23 August”. Conducătorul iubit dă un mic și-o bere (subvenționate măcar), vorba vine, pentru ca partidul (acum sunt mai multe) și “conducerea de stat” să primească aplauze, pentru spectacolele organizate, pentru clasa muncitoare, musai gratis (n.m.– asta cu clasa muncitoare s-a mai schimbat , după 1990, în postcomunism, dar cum o sintagmă ce cuprinde antiteza, adică “nemuncitoare”, ar fi putut fi considerată ofensatoare, cred că era mai mult decât inoportună folosirea descrierii exacte).
În fine, pentru a nu divaga prea mult, de la subiect, la Târgoviște tocmai ce s-au încheiat “Zilele Cetății 2023” (8-10 septembrie) și cum am primit câteva întrebări despre eveniment am decis să prezint un subiect (n.m.– intrisec legat de evenimentul amintit) ce nu face parte din zona de interes media. Cel puțin nu local ( n.m.– iar acest lucru are la origini considerente pe care nu le comentez acum).
Foto: Afiș prezentare concerte la “Zilele Cetății Târgoviște” 2023
În cele trei zile ale evenimentului de la Târgoviște au avut loc și 3 concerte (câte unul în fiecare zi). Două dintre acestea (din datele de 8 și 10 septembrie) au fost plătite cu suma totală de 205.000 de lei (aproximativ 41.000 de euro). Licitația pentru alocare contract de organizare concert (n.m.– Nu a fost muzică clasică, cum apare în caietul de sarcini, din 3 iulie 2023, vezi foto mai jos, dar asta e doar o scăpare minoră) a fost efectuată de Teatrul Municipal “Tony Bulandra” din Târgoviște, instituție subordonată (și finanțată) Primăriei Târgoviște, administrație ce asigură banii pentru organizarea evenimentului “Zilele Cetății”:
Foto: Zilele Cetății Târgoviște, 2023 (concerte Loredana și Horia Brenciu Band)
Practic, prin această licitație, se căuta o firmă specializată în organizarea de astfel de evenimente (concerte cu public) ce să primească banii de la Primăria Târgoviște, prin teatrul local, deși instituția de cultură avea propria secție de organizare evenimente, la momentul înființării sale (n.m.– în teorie, în astfel de condiții, nefiind neapărat nevoie de o “a treia mână” prin care să treacă banii). Este vorba de concertele cele mai “bănoase”, cele cu cap de afiș Horia Brenciu Band și Loredana ( vezi foto afiș, mai sus). A doua zi de concert de la “Zilele Cetății”, cea cu locanicii de la Trooper și Lovebite, nefiind inclusă în acest “deal”, cel cu valoare maximală a atribuirii în cuantum de 210.000 de lei. (n.m.– cel mai probabil, aceste trupe, cele din Târgoviște, au fost plătite separat, în alt contract).
Tot în luna iulie 2023, contractul a fost atribuit. În urma unei licitații la care au participat doi ofertanți. Respectiv Sublime SRL și Making Music Butique SRL. Cei din urmă (o firmă cu sediul în București, sectorul 2) fiind declarați câștigători ( pentru suma de 205.000 de lei). Vezi foto mai jos (Sursa document: Teatrul Municipal “Tony Bulandra” din Târgoviște -pagina oficială)
Making Music Butique SRL, o firmă de apartament (1 singur angajat), cu o cifră de afaceri de aproape 2 milioane de lei, dar care totuși anunță (în 2022) o pierdere de aproape 100.000 de lei, în ultimul an de activitate, a câștigat contractul, pentru evenimentul de la Târgoviște, în față unui contracandidate care nu există. Firma Sublime SRL nu apare în nomenclatorul de firme active din România, conform listafirme.ro.
Foto: Date fiscale Making Music Butique SRL ( sursa- listafirme.ro)
Foto: Lista de rezultate, între firmele active din România, pentru Sublime SRL
Acceptând ca o greșeală de redactactare, și presupunând că totuși numele firmei pierzătoare de la Târgoviște a fost trecut incomplet (n.m.- una dintre firme, spre exemplu Sublime Events SRL, are cifre de afacere impresionate, mult mai bune decât cele ale câștigătorului Making Music Butique SRL; vezi mai jos foto) să zicem că este de acceptat și că vorbim de un contract legal, din toate punctele de vedere, chiar dacă, așa cum am arătat, nu era neapărat necesar.
În ceea ce privește valoarea, cei aproximativ 41.000 de euro, fonduri publice, de la Târgoviște, dați pentru câteva ore de muzică (n.m.– raportat la valoarea contractului, audiența a fost sub așteptări) este o cu totul altă poveste. Care este beneficiul local? Unul minimal, probabil.
Foto: “Zilele Cetății Târgoviște”, 2023 ( Concert Loredana, la final); Sursa foto- Captură postare video / Facebook
Se putea face același lucru, dar cu un cost mai mic? Probabil că da, fiind vorba, în cazul de față, de mai multe “mâini” prin care au trecut banii alocați bugetar pentru eveniment.
În România, însă, <lupta> cu bugetele publice este una aproape fără sfârșit. Se dă, gratis, că doar nu dau de la ei. Fericirea publică durează, de cele mai ori, doar câteva ore (n.m.- uneori nici atât). Deziluzia și dezămăgirea se măsoară, cel mai adesea, în ani.
Felicitări pentru articolul d-voastră. Din păcate, câinii latră, ursul trece. Rectific, câinele latră și urșii trec.