Târgoviște: Termenul de reabilitare a monumentului “Poarta Vânătorilor”(aproape) a expirat! Ar putea fi gata în… 2026! Cum s-a ales praful de promisiuni.

Unul dintre monumentele reprezentative ale Târgoviștei este ilustrarea perfectă a ceea ce înseamnă promisiunea exclusiv electorală și care este, de fapt, valorea de adevăr a acestui tip de apariții în spațiul public, unele construite doar pentru a fura prim-planul, dar care nu au consistență și nici acoperire în realitate.

Foto: Poarta Vânătorilor, Târgoviște (Imagine de Arhivă)

Pentru cei care nu știu deja, este vorba despre monumentul denumit “Poarta Vânătorilor”, de la Târgoviște, situat în imediata vecinătate a Complexului muzeal Curtea Domnească de la Târgoviște (de fapt, într-un fel, este chiar parte a acestui ansamblu). Monumentul, ridicat pe la 1645, a ajuns o ruină (chiar una periculoasă), în secolul 20 și apoi în secolul 21, dar nu a beneficiat de atenția meritată, din partea autorității locale, ce, mai mereu, a părut că l-a considerat în afara listei de priorități. Despre reabilitarea” “Porții Vânătorilor” s-a vorbit, totuși, la Târgoviște, de prin 2011, pașii mai concreți fiind făcuți, administrativ vorbind, doar de prin 2019.

Întreaga istorie poate fi regăsită în articolul de mai jos (Valahia Media, octombrie 2022):

Așa cum am amintit (articolul de mai sus), încă din 2022 Institul Național al Patrimoniului (INP) anunța că, în parteneriat cu Primăria Târgoviște, va reabilita monumentul “Poarta Vânătorilor”, chiar dacă între anunțurile oficiale au apărut câteva dezacorduri cu privire la prețul lucrării și durata acesteia, în primul rând. Se poate spune (s-a și spus, de altfel) că lucrurile au intrat, de atunci, pe făgașul normal.

Foto: conferință de presă Primăria Târgoviște, lângă “Poarta Vânătorilor” (20.04.2023). Se spunea, atunci, că proiectul va fi finalizat în aprilie 2024

În aprilie 2023, chiar a fost organizată o nouă conferință de presă, în imediata vecinătate a monumentului, una în care se anunța că reabilitarea acestuia va fi finalizată în luna aprilie 2024 , un proces care includea și reabilitarea zonei adiacente, ceea ce a dus, așa era explicația, la prelungirea teremenului de implementare a proiectului (inițial s-a vorbit doar de un termen de 6 luni de implementare, varianta finală agreată fiind de 12 luni). Iată ce se spunea la acel moment, adică în aprilie 2023:

Cu alte cuvinte, conform promisiunii administrative, reabilitarea ar trebuit să fie finalizată în aprilie 2024. La acest moment (aprilie 2024) monumentul “Poarta Vânătorilor” de la Târgoviște nu numai că nu a fost reabilitat, el nici nu mai există (fizic).

Foto: “Aleea Coconilor”, locul în care ar trebui să fie monumentul “Poarta Vânătorilor”. În locul monumentului este doar un gard de plasă (07 aprilie 2024)

Asta pentru că primul lucru făcut (în mai 2023) de către restauratori a fost să demoleze vechiul monument. De atunci, adică de exact 11 luni, pur și simplu, nu s-a mai întâmplat nimic.

Nu numai că nu a fost reabilitat monumentul “Poarta Vânătorilor”, în acest aroape un an scurs de la demolare, dar și strada a fost închisă circulației auto, dar și pietonale, fapt ce a creat un disconfort major târgoviștenilor, ce aveau de gând să ajungă în Parcul Chindia sau pe Stadionul “Eugen Popescu”, dar și rezidenților din zonă. Pentru toți aceștia, odată cu închiderea străzii, nemaiexistând decât variante ocolitoare, unele ce, însă, presupun un ocol important și un efort suplimentar.

Așa după cum apare scris și pe fișa tehnică a proiectului (afișată, conform legii, la întrarea în șantier) proiectul ar trebui să fie finalizat în data de 2 mai 2024. Însă, la data de 7 aprilie 2024, după cum se poate vedea și din imagini, în zonă nu există nimic. Nici monument, nici muncitori, nici măcar o organizare de șantier minimală, întreaga zonă având un aspect de loc abandonat.

Mai mult chiar, pe un panou alăturat, apare mențiunea că, constructorul drumului (o firmă locală, din Târgoviște) are termen pentru reabilitarea arterei (cea peste care ar urma să fie ridicat și monumentul “Poarta Vânătorilor”, cel reabilitat) luna mai a anului…2026. Cu alte cuvinte, peste încă doi ani de acum înainte, adică la trei ani de la demararea lucrărilor. Un calcul elementar arătând că beneficiarul (Primăria Târgoviște) estimează că abia atunci, în mai 2026, urmează să fie finalizată lucrarea.

Trăgând linie și “adunând”, se poate spune că, la Târgoviște, la proiectul de reabilitare a monumentului Poarta Vânătorilor, orice calcul matematic dă…cu minus. Lucrări de mântuială, termene prelungite sine die, nervi pentru localnici, poze și promisiuni fără număr, într-o manipulare, până la urmă, a emoțiilor locale, plus niște fonduri, cel mai probabil, suplimentar cheltuite.

Și, vorba americanului: Still counting! (n.m.- încă numărăm)

2 Replies to “Târgoviște: Termenul de reabilitare a monumentului “Poarta Vânătorilor”(aproape) a expirat! Ar putea fi gata în… 2026! Cum s-a ales praful de promisiuni.”

  1. 🙁 …și cînd te gîndești că zeci de biserici și cule oltenești au fost reabilitate cu fonduri europene,
    stai să te gîndești dacă ăsta, primarul, e târgoviștean sau numai pesedist 🙁

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *