A devenit deja o marotă*, în ultima vreme, defilarea electorală cu titluri pompoase ce prezintă municipiul Târgoviște ca pe cel mai dinamic oraș din România, cu cea mai accentuată dezvoltare, chiar raiul pe pământ. Nu, nu râdeți, chiar nu este cazul, asta pentru că, textual, s-a vorbit în acești termeni despre Târgoviște, într-un articol ce îl suspectez că a fost scris cu ajutorul inteligenței artificiale (n.m.– atât de lipsit de inteligență disociativ analitică este respectivul articol încât am presupus că nu e vorba de o persoană reală, în spatele textului; Pentru detalii, click aici).

Foto: Sediu Primăria Târgoviște (Arhivă)
De fapt, nu este vorba însă doar de un singur articol, ci de o întreagă serie de manipulări electorale ce au ca scop, evident asta, atragerea unui câștig politic, chiar dacă asta se face prin prezentarea, cu bună știință, unor exagerări evidente, în unele cazuri, mixate, de multe ori, cu minciuni fruste. La fel de evidente, dar care, să recunoaștem, sunt acceptate ca adevăruri, aproape imuabile, de un public prea puțin doritor a mai vedea o realitate supărătoare.
Una dintre aceste realități, ce este, din păcate, distorsionată în toate felurile posibile, este cea a numărului de locuitori. Nu numai la Târgoviște, dar exemplul de aici este, cred, lămuritor, pentru modul de lucru și manipularea constantă la care sunt supuși locuitorii unui areal, în cazul de fată Târgoviștea, doar pentru a se asigura câștigul electoral al unui anumit segment din eșicherul politic.
La Târgoviște, dar și în Dâmbovița, adică UAT-uri conduse de PSD, distorsionarea realității matematice, în funcție de interesul de partid, a devenit o a doua natură, a social-democraților.

În funcție de cum le convine, Târgoviștea are peste 90.000 de locuitori, 73-74.000 sau chiar sub 67.000.
Iată un material, din luna mai 2024, în care erau închinate adevărate ode Târgoviștei, “un oraș cu peste 90.000 de locuitori”, ce “atrage ca un magnet”, noi și noi locuitori, datorită “bunei gestionări administrative” (n.m.- e un citat, de fapt mai multe, iar precizarea este necesară, am considerat, pentru a nu exista dubii asupra emitentului real al inepției anterioare, una cu mulți, foarte mulți, admiratori, trebuie să recunoaștem):
Doar o lună mai târziu, adică la momentul alegerilor din 9 iunie 2024, aflăm că pe listele de votanți, la Târgoviște, sunt vreo 73.000 de oameni. Asta pentru ca să nu se impacienteze cineva când, să spunem, la un total de 50.000 de cetățeni cu drept de vot, în mod real, s-ar fi regăsit pe listele de votanți un total de votanți peste această sumă.
De ce, cum așa, pentru cine?
Astea-s întrebări la care fiecare răspunde singur.
În fine, în 9 iulie 2024, aflăm, de la primarul Târgoviștei, că:

Foto: Captură, Postare facebook/ Daniel Cristian Stan (n.m.- primar, reales, Târgoviște), 9 iulie 2024
“Potrivit datelor oficiale ale Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, municipiul Târgoviște se află pe PRIMUL LOC la nivel național într-un CLASAMENT AL FONDURILOR EUROPENE (proiecte eligibile) raportate la numărul de locuitori, cu peste 33.000 lei/locuitor, de aproape 3 ori mai mult în comparație cu următorul clasat!”
Fragment postare Facebook/ Cristian Daniel Stan (primar Târgoviște)

Foto: Captură psd.ro
De fapt, deși edilul șef de la Târgoviște nu o spune, informația este una cu un profund caracter politic, comunicată, cu o zi mai devreme, adică în 8 iulie 2024, de către PSD (structura centrală).
Este un comunicat de presă în care sunt glorificate “reușitele” primarilor PSD, care, conform social-democraților, când vine vorba de atragerea de fonduri europene, sunt cei mai cei, dintre primarii României.
Cu alte cuvinte, nu o statistică realizată independent, să zicem de către Ministerul Fondurilor Europene (una cu toate datele la vedere), ci una făcută la partid, când în statistici se iau în calcul ce date convin, ca să iasă bine comunicarea cu electoratul.

Foto: Colaj realizat cu fragmente din videoclip publicat pe pagina de facebook Daniel Cristian Stan. Postare despre fonduri europene atrase, la Târgoviște, ce este ilustrată și cu proiecte implementate cu alte fonduri, precum cele de la cinematograful “Independența” (fonduri CNI) sau Parcul Mitropoliei (fonduri proprii, locale, împrumut bancar, de fapt)

Sursa foto: romania.europalibera.org
Admitând că Municipiul Târgoviște este“cel mai cel” din România (n.m.– nu este, iar pentru fanii declarați ai unor astfel de statistici, pentru lămurire, nu există decât varianta invitării acestora la viețuire prelungită în oraș, dar să trecem peste asta) ar mai fi de precizat că anunțul făcut de PSD, ulterior și de primarul Târgoviștei, pleacă de la premisa că la Târgoviște sunt 67.000 de locuitori (cam câți au ieșit la calcul, la ultimul recensământ).

Foto: Târgoviște, februarie 2023
Practic, în comunicatul PSD, amintit anterior, a fost luată această sumă pentru Târgoviște (n.m.- cea de 67.000 de locuitori) doar pentru a da bine la statistici (acum realitatea convenea). În vreme ce, pentru alte municipii reședintă de județ, au fost luate în calcul populații aferente recensământului din 2011 (n.m.- populație mai mare față de recensământul din 2021, deci, la împărțirea banilor din fonduri europene, la populație, rezultatul este mai mic).
Și uite așa, ca să iasă Târgoviștea pe primul loc, cu un rezultat de 3 ori mai bun ca al oricui altcineva, și să poată PSD-ul să defileze cu stindardul de cei mai buni din România, de departe, de 3 ori mai buni ca oricare alții, la unii se folosesc date din 2011, iar la alții din 2021.
Ca să nu mai vorbim că era vorba de fonduri europene si am văzut, în clipul de prezentare publicat de edilul șef de la Târgoviște, că defilarea era făcută cu proiecte ce nu au fost implementate doar cu fonduri europene(cum ar fi reabilitarea cinematografului Independența sau a parcului Mitropoliei, din centrul orașului).

Foto: Târgoviște, vedere cu Curtea Domnească ( 2021)
Si uite așa, amestecând mere cu pere, și din productii diferite, cam de la 10 ani distanță, a scos PSD-ul Târgoviștea a fi muncipiul reședință de județ cu cea mai performantă administrație din țară, la capitolul fonduri europene. Și pentru că trebuia să fie cât mai evident, au făcut în așa fel încât să iasă și de 3 ori mai performantă administrația târgovișteană, decât oricare altă administrație din România.
În ceea ce privește populația de la Târgoviște, numărul ei, aceasta poate să fie oricât de mare. sau oricât de mică. Ce mai contează că e 90.000 + sau 74.000 sau 67.000. Poate să fie oricât, statistica să iasă bine și lumea să… doarmă liniștită. Că, vorba aia, cineva, acolo sus, lucrează. Pentru tine. Să nu-ți lipsească nimic. Nici măcar… iluziile.
*N.M. – marotă = idee fixă, preocupare excesivă (obsedantă) pentru un anumit lucru sau idee
