Târgoviște: Eșec de proporții! Fonduri europene pierdute, la proiectul de reabilitare a școlii “Tudor Vladimirescu”!? Nici 50% din lucrare nu e gata!

În februarie 2021, în plină încremenire pandemică (n.m.- întreaga Europă, nu doar Târgoviștea, pentru a nu exista confuzii), administrația locală târgovișteană organiza o conferință de presă în care era anunțat că cel mai important proiect de reabilitare școlară din Târgoviște, chiar din Dâmbovița, va debuta, în curând.

Sursa foto: captură postare youtube (25 februarie 2021)

Peste 22 de milioane de lei (fonduri europene nerambursabile) urmau a fi alocați (și atrași de beneficiar, adică Primăria Târgoviște) prin proiectul : POR 2014-2020, Axa Prioritară 10 – “Îmbunătățirea Infrastructurii Educaționale”, investiția cu titlul “Îmbunătățirea infrastructurii Educaționale prin Extinderea, Reabilitarea, Modernizarea și Echiparea Școlii Gimnaziale “Tudor Vladimirescu” din Târgoviște (valoare 22.487.266, 06 lei, inclusiv TVA).

Foto: Școala Gimnazială Tudor Vladimirescu Târgoviște sau Nr.6 (anul 2017-2018)

Într-o conferința de presă, la fața locului, în care, alături de Primăria Târgoviște, fuseseră invitați și reprezentanții ADR Muntenia Sud (directorul Liviu Mușat) dar și ai CJ Dâmbovița (președintele instituției, Corneliu Ștefan, ce, în treacăt fie spus, nu avea nicio legătură cu proiectul) s-a spus, textual, că proiectul este un succes istoric, fiind cu valoarea cea mai mare, la acest capitol, din întregul județ Dâmbovița și, probabil, unul dintre cele mai mari din regiune. Mai mult decât atât, supralicitând, beneficiarul (Primăria Târgoviște) amintea că există premisele ca proiectul să fie finalizat chiar mai devreme decât termenul maxim de implementare (cel de 24 de luni).

Video: Captură Postare youtube (Columna TV), din februarie 2021

Practic, la un calcul simplu, conform anunțului, proiectul urma a fi închis (fondurile atrase) mai devreme de luna martie 2023. Optimismul declarativ al momentului nu a avut, din păcate, acoperire și în realitatea din teren. Mai mult decât atât, proiectul a fost, se poate spune și așa, un fiasco. Cel puțin până acum, adică decembrie 2023.

Foto: Lucrări sistate la Școala Gimnazială Tudor Vladimirescu (august 2023)

După conferințe de presă în valuri (fără număr) în șantierul de la Școala Gimnazială Tudor Vladimirescu din Târgoviște, la final de vară a anului 2023, lucrările la proiect au fost sistate definitiv.

Foto: Capturi postări youtube (din 2021 sși 2022), conferințe de presă Primaria Târgoviște, în incinta școlii Tudor Vladimirescu, din Târgoviște

Nici vorbă de o finalizare la termen însă. Despre o realizare a proiectului înainte de termen, cum fusese amintit în februarie 2021, nici nu are sens să mai vorbim. Firma constructoare (SC Pro Strategy Construction SRL), o firmă mai mult decât preferată de autoritățile din Târgoviște (și de la CJ Dâmbovița), pentru implementarea proiectelor cu fonduri europene, cerând să fie stabilit un nou termen pentru finalizarea lucrărilor, mai exact până în decembrie 2024.

Foto: Captură document Primăria Târgoviște (hotărăre CLM Târgoviște din data de 5 decembrie 2023)

Practic, conform datelor oficiale, la final de an 2023, proiectul are un grad de implementare de doar 47,46%, sub jumătate din lucrările prevăzute în contract (unele ample, de altfel) fiind realizate.

Foto: Șantire “închis” la Școala Tudor Vladimirescu (august 2023) : Cineva a scris pe panou – “DURERE”!, descriind situația exactă.

Cum termenul maxim până la care toate proiectele ce sunt implementate cu fonduri din cadrul POR 2014-2020 este de 31 decembrie 2023, se poate spune că, și în acest caz, cel puțin 11 milioane de lei (jumătate din valoarea fondurilor nerambursabile alocate) vor fi pierdute. Mai exact, cei peste două milioane de euro vor trebui suportați din bugetul propriu al beneficiarului (în cazul de față Primăria Târgoviște) pentru finalizarea proiectului. Dacă nu s-ar finaliza prouectul, inclusiv banii atrași până acum (să zicem jumătate din valoare, adică aproximativ 11 milioane de lei) vor trebui rambursați. Deci, o altă gaură în bugetul local.

Foto: captură hotărâre a CLM Târgoviște ( 5 decembrie 2023)

În aceste condiții, Primăria Tărgoviște își asumă că va asigura cash-flow-ul necesar pentru finalizarea lucrărilor (n.m. nu se știe când), sperând, totodată, ca pentru acești bani dați din fondurile proprii să obțină o altă finanțare europeană (acum cu fonduri din programele de finanțare aferente perioadei 2021-2027), după cum este precizat și într-o hotărâre a CL Municipal Târgoviște, din data de 5 decembrie 2023 (vezi foto, mai sus).

Foto: Hotărâre CLM Târgoviște (decembrie 2023)

Evident că nu este sigur că aceste fonduri europene vor fi și acordate. Mai mult decât atât, nu putem ști dacă, odată aprobate aceste fonduri noi, vor fi și cheltuite așa cum trebuie. La prima încercare, după cum se vede, nu a ieșit, iar acum proiectul va fi finalizat (ar trebui) cu banii târgoviștenilor (bugetul local). Iar în statistici, și declarativ, autoritățile vor menționa mereu că proiectul a fost finalizat cu fonduri europene. La fel, dacă vrem să facem o comparație, cum s-a întâmplat și în cazul proiectului de reabilitare a centurii ocolitoare a Municipiului Târgoviște. Adică fonduri europene pierdute, finalizare cu fonduri proprii și mult mai târziu decât ar fi trebuit. Ani întregi, mai târziu.

Foto: Școala Tudor Vladimirescu, în august 2023

Bine că s-a făcut!”, se aude de peste tot. “Alții n-au făcut nici atât!”. Sunt declarații cel puțin pe jumătate false și ipocrite. Intrebarea este: Nu se putea face altfel, adică cu bani europeni, cu respectarea termenelor și fără astfel de inginerii, unele ce aduc minusuri substanțiale în bugetele publice?

Răspunsul este evident și de bun simț, așa că nici nu mai are sens a îl aminti.

Foto: Captură Facebook / Școala Gimanzială Tudor Vladimirescu, Târgoviște

Ce are însă sens a fi amintit, poate-i chiar obligatoriu, este faptul că, în continuare, dilema/dilemele celor ce ar trebui să beneficieze de avantajele asigurate de o școală modernă, cum ar trebui să fie, deja, și școala Tudor Vladimirescu din Târgoviște, rămân, în continuare, de actualitate. “Nu ne spune nimeni când va fi gata”, au scris aceștia, probabil părinții, pe pagina de facebook a unității școlare târgoviștene. Din păcate, nici nu le va spune cineva, prea curând, acest lucru. Asta pentru că, realitatea asta e, nici ei nu știu când va fi gata.

Cum anul electoral 2024 este “cioc, cioc!” la ușă, cel mai probabil, sigurul răspuns primit va fi: “Totul va fi bine!”

Pentru cine?

4 Replies to “Târgoviște: Eșec de proporții! Fonduri europene pierdute, la proiectul de reabilitare a școlii “Tudor Vladimirescu”!? Nici 50% din lucrare nu e gata!”

  1. încă o dată se vede că nu sîntem în stare de investiții, de orice mărime, tragem de ele de ne ies ochii, cu cheltuieli tot mai mari pe măsura întîrzierilor
    asfaltările de străzi, parcările sau locurile de joacă pentru copii samd nu sînt investiții, la atît putîndu-se pricepe un jurist
    sau un contabil care nu face la termen ambulatoriul, de exemplu, dar mai pune de un stadion
    am citit de asemenea fiascouri de la Zimnicea la Cluj
    în general e plină țara de așa ceva plus arieratele care vor presa enorm pe bugetul 2024
    p.s. – mi-e scîrbă de e-presa locală, și frunzăresc vreo 9 (la tv-uri nu mă uit!), că doar acest site nu a putut fi cumpărat, restul de 8 ajungînd javrele de pază ale puterii, putere care astfel livrează poulimii strict ce vrea ea, în culorile ei 🙁

  2. Am recitit articolul sperând să găsesc ceva, cât de mic despre copii, despre profesori si despre părinți, care sunt cei care suferă cel mai mult. As fi vrut să citesc ceva despre calvarul unor nomazi care se deruleaza de 3 ani de zile. Am găsit ceva? Nu. Nimic. Doar o palmă politică destul de jalnica cu iz de opoziție , niste lamentări sterile ale unui al indiferent. Lasă-ne, stimabile!

    1. În cazul în care nu știați, aveți oricând posibilitatea de a nu citi. Nu vă obligă nimeni. În plus, faptul că nu ați regăsit exact subiectul pe care îl doreați a îl regăsi, în acest articol, este chiar o problemă ce vă privește. În ceea ce privește Valahia Media, cred că ne-am facut datoria și am precizat exact despre ce este vorba în articol, încă din titlul acestuia: Fonduri europene, proiect, etc.
      Că problema expusă de dv. este reală nu o contestăm, însă, așa cum probabil intuiți, nu a fost nicio secundă în intenție a o aborda, din considerente ce țin mai mult de gestionarea timpului ce este alocat pentru acest demers jurnalistic. Unul, totuși, limitat de motive obiective. În concluzie, ca sa vă citez: Lasă-ne!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *