Târgoviște: Cum se risipesc fondurile publice, în așteptarea “restriștilor” economice. 110.000 de euro pentru cazare artiști! 20.000 de euro pregătire festival, înainte de festival!

Mai toată lumea este de acord că “dezmățul” cheltuirii fondurilor publice, din ultimii ani, a dus România pe buza prăpastiei, economic vorbind, iar acum, în 2025, a venit decontul. Că tot am terminat și cu alegerile, toate alegerile (n.m.- să sperăm, că și așa ne-a costat, ca Stat, mult prea mult). Prognozele, tuturor celor ce pricep câte ceva, în mod real, din economie și principiile ei, și nu doar defilează cu patalamaua de analfabet funcțional la vedere, sunt că urmează, cel puțin, vremuri de austeritate. Fie că ea vine din limitarea de cheltuieli, ale statului (mult mai ușor de zis, dar foarte greu de făcut), fie că vorbim de creșteri de taxe și impozite. Posibil chiar și amândouă.

Foto: Parlamentul României, noiembrie 2020

Acestea fiind zise, dar și pentru că, după cum bine se știe, “autoritățile locale sunt mereu responsabile și pe deplin conștiente de riscurile ce le comportă o situație precum cea de acum“, a României, adică aproape de momentul declarării “junk-ului” (n.m.gunoi, traducerea din engleză), la capitolul rating de țară și pentru investiții, este cert că, de acum încolo, cum și miza alegerilor a dispărut, toată lumea va deveni mai responsabilă, vor dispărea cheltuielile inutile, sinecurile, “parandărătul”, licitațiile cu dedicație și, în general, cam toată risipa de fonduri publice, și europene, una ce, după cum se vede, aproape a îngropat România, economic vorbind (cel mai mare deficit din UE, 9,3%, despre care am și mințit, ca stat, inflație record, plus trăit pe datorie, adică din împrumut, la dobânzi colosale)…

Foto: Protest în fața Primăriei Târgoviște, în octombrie 2021

Am glumit, evident. Asta în cazul în care ar fi fost cineva suficient de´naiv să creadă că așa ceva este posibil. Evident că nu se vor întâmpla toate astea. Dar, măcar, ar trebui să existe speranța ca mai toată lumea să conștientizeze momentul și dificultatea lui.

Vise, tăică, vise!

Fără prea multe alte amănunte, iată, mai jos, câteva exemple locale, de la Târgoviște, din categoria “cheltuieli administrative de maximă importanță, deci inevitabile” (n.m. doar în viziunea celor care dau banii, unii publici, evident asta). Cu specificarea că aceste cheltuieli au fost făcute recent, chiar foarte recent, adică la momentul când mai toată lumea avea în “vizor” doar alegerile prezidențiale, iar altceva nu părea a mai avea importanță. Cineva avea, însă, grijă să fie bine, în continuare, pentru unii, chiar și după alegeri.

Foto: Teatrul Municipal “Tony Bulandra”, Târgoviște, octombrie 2024

Primăria Târgoviște, prin Teatrul Municipal “Tony Bulandra“, adică instituția prin care administrația locală organizează toate evenimentele, va plăti aproximativ 544.000 de lei (aproape 110.000 de euro) pentru servicii de cazare, în total, v-ați așezat?, minim 2300 de nopți de cazare, în hoteluri de două și trei stele, din oraș, în perioada aprilie 2025-martie 2026.

Foto: Paradă Festival Babel, 2022

Serviciile de cazare sunt pentru artiștii ce vor veni la Târgoviște, la diferite evenimente organizate de administrația locală, în perioda amintită (n.m.- de exemplu Festivalul BABEL, Festivalul “Crizantema de Aur”, Zilele Cetății Târgoviște etc). Încă o dată, peste 110.000 de euro, pentru aproape 2500 de zile de cazare, însumat!!! Suma nu are nicio legătură cu onorariile pentru prestațiile artiștilor (vezi mai jos cine vine și pentru câți bani, la Zilele Cetății Târgoviște), dar și alte cheltuieli administrative. Acolo sunt “alți bani, altă distracție “, după cum se spune.

Un alt exemplu, tot recent, de “cheltuială îndreptățită” este cea de 20.000 de euro (100.000 de lei) pentru servicii de organizare a unor evenimente premergătoare Festivalului Național de Interpretare și Creație a Romanței “Crizantema de Aur”. Nicio legătură cu organizarea festivalului “Crizantema de Aur 2025”. Acolo, adică în octombrie 2025, vin alți bani, tot din fonduri publice, pentru organizarea efectivă a evenimentului.

Austeritate, nu glumă!

În curând, probabil, la Târgoviște se vor aloca fonduri și pentru pregătirea pregătirii organizării de festivaluri.

În rest, despre cine câștigă astefel de licitații (n.m– pseudo licitații, dar unele cu măcar o minimală acoperire legală), la Târgoviște, nici nu mai are sens a mai discuta. Mereu și mereu este vorba despre aceleași entități. Un nesfârșit drenaj al fondurilor publice, de fapt și de drept.

Vorba aia: “Să fie bine, ca să nu fie rău!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *