După decenii de “suferință”, în care clădirea, ce adăpostea “Cinematograful Independența” din Târgoviște, devenise o adevărată pecingine pe “obrazul” orașului, târgoviștenii, cei din centrul orașului mai ales, au răsuflat ușurați în data de 8 septembrie 2021. Scăpaseră de un focar de infecție ce persistase în centrul urbei vreme de câțiva ani. La acel moment, în urma cu aproximativ un an adică, cu alai mare, ca la nuntă, autoritățile târgoviștene, inaugurau, de Zilele Cetății, noua clădire, reabilitată, a Cinematografului Independența. “O victorie a târgoviștenilor și o promisiune onorată”, cel puțin asta spuneau, la vremea respectivă, cei care s-au grăbit să taie panglica noului cinematograf, adică reprezentanții administrației locale.
Aceiași reprezentanți ai administrației, ce, la momentul respectiv, promiteau că târgoviștenii vor avea , de atunci înainte, posibilitatea de a se relaxa vizionând un film bun în orice sfârșit de săptămână, în condiții cu adevărat de nivel european. Atât cei mari cât și cei mici, având la dispoziție cele mai noi apariții și cel mai mare ecran de cinematograf din țară.
De fapt, lucrurile au stat puțin diferit, față de cele declamate oficial, încă de la începutul noului cinematograf târgoviștean ( și singurul momentan). Succesul clamat de autoritățile din Târgoviște, ca fiind unul propriu, a fost mai mult al altora.
Clădirea “Cinemascop Independența” a fost cedată către administrația locală târgovișteană prin anii 2008-2009 ( de către Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor “România-Film” ) iar de atunci, clădirea, un simbol al orașului, a ajuns aproape o ruină. Până la urmă (în 2019), CNI (Compania Națională de Investiții) a demarat lucrările de reabilitare ( aproximativ 2 milioane de euro), după ce, în prealabil, aceasta a fost trecută înapoi în patrimoniul Statului, de la Primăria Târgoviște, ce nu găsise fondurile necesare pentru reabilitare ( vreme de 10 ani), iar zona devenise cu adevărat o bombă ecologică, chiar în mijlocul orașului Târgoviște.
Fragment din articolul ” Valahia Media: (Foto-Video) Două inaugurări, Parcul Mitropoliei și Cinematograful Independența, de Ziua Orașului Târgoviște (8 septembrie 2021)
În 8 septembrie 2021 autoritățlile târgoviștene tăiau o panglică a unui obiectiv la care nu contribuiseră cu mare lucru ( banii au fost cei de la CNI, ce a și efectuat lucrările de reabilitare) și care, în plus, nu era nici funcțional ( n.m.– abia la o lună distanță de acel moment, aproximativ, au rulat și primele filme).
Nimeni de la CNI sau ministerul de resort ( Ministerul Dezvoltării) nu a fost prezent la inaugurarea din 8 septembrie 2021. De altfel, Statul este și păcălici și păcălit în toată această poveste a cinematografului târgoviștean (dar nu numai aici). Asta pentru că proprietarul, adică Statul, a cedat drepturile asupra clădirii prin 2008, pentru ca aceasta să fie reabilitată, de către administrația locală, iar la finalizarea lucrărilor clădirea urmând să reintre în circuitul cinematografic, păstrând, cu alte cuvinte, obiectul de activitate. Nu s-a întâmplat nimic, iar ulterior clădirea a revenit tot Statului, dar la CNI, care s-a reapucat de reabilitare (la 10 ani distanță, prin 2019) printr-un proiect specific ( reabilitări de săli de cinema), iar la finalizarea lucrărilor urmând ca noul sediu să aibă aceiași funcționalitate ca în trecut: sală de cinema.
În fine, abia în aprilie 2022 ministrul Cseke Atilla reinaugura formal Cinematograful Independența, realizat cu bani de la ministerul pe care îl conduce, dar prin CNI, instituție subordonată Ministerului Dezvoltării ( n.m.– oricum, ministrul Cseke, de la UDMR, fără a avea vreo legătură cu investiția, alta în afară de aceea că doar că s-a nimerit în scaunul ministerial la un moment de tăieri de panglică).
Autoritățile de la Târgoviște s-au procopsit cu o clădire nouă pentru un obiectiv de patrimoniu cultural al orașului, cum a mai fost denumit Cinemascop Independența ( vechea denumire), fără a investi mare lucru (n.m. – 2 milioane de euro a cheltuit CNI pentru reabilitare, una făcută totuși cu întârziere). Obligația este de păstra clădirea nouă în circuitul cinematografic. O obligație respectată, însă, la Târgoviște, doar aproximativ 1 an.
Administrația locală a pasat responsabilitatea gestionării Cinematografului Independența către Teatrul “Tony Bulandra”, o instituție de cultură ce, la rândul ei, este subvenționată de Primăria Târgoviște ( Consiliul Local Târgoviște). Teatrul târgoviștean este responsabil și de organizarea “celebrului” festival al romanței “Crizantema de Aur”, iar acest lucru se întâmplă de vreo câțiva ani.
Teatrul “Tony Bulandra” a organizat, în ultimii ani, festivalul “Crizantema de Aur” în propria sală de spectacole (unde are la dispoziție maxim 300 de locuri pe scaune), astfel că organizatorii nu s-au mai obosit măcar să mai tipărească și bilete, pentru festivalul “Crizantema de Aur”, toată “paranghelia” fiind o afacere cu circuit închis (doar invitați), una însă cu bugete impresionante câteodată ( în 2017, la ediția cu numarul 50, bugetul a fost de peste 1 milion de lei, majoritatea plătiți de Primăria Târgoviște).
Din 2022 însă ,“Crizantema de Aur” are la dispoziție un nou spațiu de desfășurare. Ați ghicit: Exact Cinematograful Independența, ce, cu această ocazie, își încetează, de facto, existență. Ce e drept deocamdată temporar, doar o săptămână ( nu sunt atât de multe zile de festival, dar toată tevatura de organizare a făcut ca spatiul cinematografului să fie declarat impropriu pentru programul, stabilit si anunțat, de filme, pentru o întreaga săptămână.
Practic, Cinematograful “Independența” încetează să mai existe, momentan doar pentru o săptămână, deși clădirea, reinaugurată în urmă cu un an, ar trebui să nu își schimbe obiectul de activitate.
Pănă la urmă nimic nou sub soare. În finalul anii 90, în multe din localitățilele patriei se pornise frenezia reabilitarii instituțiilor de cultură, “de la orașe și sate”. Căminele culturale, cum erau mai bine cunoscute. Banii curgeau, în reabilitări ce urmau să urce cultura pe noi culmi, în România. Bani de la Stat, evident. După reabilitări, mai mult sau mai puțin pe hârtie, toate căminele culturale se transformau rapid în sedii pentru discoteca comunală sau cârciuma din sat, in timp ce în acte figurau cine știe ce grupe de teatru, film, dans , pictură ,etc, cu activitate intensă în sediile reabilitate. Poate chiar toate la un loc, plus bibliotecă. Atât am putut în materie de artă și cultură, atât am făcut.
Revenind la cinematograful târgoviștean, trebuie spus că mișcarea cu mutarea festivalului “Crizantema de Aur” în sala cinematografului ( aproximativ 486 de locuri), teoretic, putea fi făcută și în 2021, dar, la vremea respectivă, nici nu începuseră bine să ruleze filmele în noul cinematograf și, practic, ar fi trebuit întreruptă activitatea la vreo lună de la pornire, așa că s-a ales continuare festivalului în sala de doar 300 de locuri de la Teatrul “Tony Bulandra”, pentru încă un an, ca să nu bată la ochi.
P.S
Pentru cei mai mulți dintre eventualii cititori ai materialului precedent, acest subiect ar putea părea unul de-a dreptul frivol, dacă nu chiar ridicol, în comparație cu marile tunuri ce se dau în mod cotidian, în România. Totuși, dincolo de interpretări personale, amănuntele prezentate, destul de amplu, în materialul anterior, relevă o stare de fapt aproape generalizată, în România, una ce nu ar trebui să fie ignorată.
O stare de fapt ce ar putea purta titlul generic: Noi, suntem șmecheri. Suntem la putere, așa că…ciocu mic, că n-aveți ce să faceți!