Recent, foarte recent, reprezentanții USR Târgoviște au anunțat că:
Vin Zilele Cetății Târgoviște, noi, cei din USR Târgoviște îl susținem pe domnul Mihai Constantin Ranin, managerul Teatrului Tony Bulandra, pentru conferirea titlului de Cetățean de Onoare .
(Sursa-Postare facebook/ USR Târgoviște)
Că cei de la USR Târgoviște (dar și USR Dâmbovița, ce susțin inițiativa) nu au găsit altceva mai bun de făcut decât să propună încă un nume ce să se alăture listei lungi de “onorați” ai Târgoviștei este doar problema lor, dacă este cumva o problemă ( n.m.– și s-ar părea că este). Pe de altă parte, este de-a dreptul surprinzător modul în care s-au aruncat în meandrele concretului dâmbovițean cei de la USR (n.m.– nu întâmplătoare sintagma anterioară, una ce a fost făcută celebră de Ion Iliescu).
Dincolo de dreptul fiecăruia, de necontestat de altfel, de a face propuneri, fie și de desemnare a unor cetățeni de onoare, este surprinzător cum un liberal târgoviștean ajunge propunere a USR, în condițiile actuale, când războiul USR cu coaliția de guvernare PNL/PSD pare mai aprig ca niciodată (n.m.- sau cel puțin fost liberal. Probabil cei de la USR Târgoviște nici nu au știut că MC Ranin a fost, pentru o scurtă perioadă de timp ce e drept, chiar președinte al PNL Târgoviște). Probabil că motive de ordin politic, reașezare politică a celor în cauză mai bine spus, au anulat această posibilă “incompatibilitate”. Pe de altă parte, USR Dâmbovița pare că nu s-a gândit de două ori când a făcut propunerea, ci doar “nu a găsit altă rimă”. Asta pentru că Teatrul “Tony Bulandra” din Târgoviște, condus de MC Ranin, este, dincolo de “instituția de cultură emblematică a orașului“, etc etc, cea mai mare entitate cheltuitoare de fonduri publice. Milioane de euro sunt alocate anual, de către Primăria Târgoviște ( instituție condusă acum de reprezentanții PSD, ce au majoritate absolută, adică primar, viceprimari, consiliu local), pentru evenimentele administrației publice locale, evenimente organizate însă de teatrul “Tony Bulandra”, instituție de cultură ce este finanțată de Primăria Târgoviște.
Multe din evenimentele organizate ( Festivalul Babel, amintit de USR, Zilele Orașului, Crizantema de Aur, dar și altele) sunt adevărate găuri negre pentru bugetul localității, evenimente cu bugete supradimensionate și cheltuieli umflate, de cele mai multe ori. Cu atât mai surprinzătoare este inițiativa USR Târgoviște, acea de a de gira, prin propunerea făcută, practic, actuala conducere PSD din administrația locală târgovișteană, dar și modul de cheltuire a fondurilor publice, dar nu direct, ci “lăudând”, prin propunere, pe cel care facilitează aceste lucruri (cheltuieli), adică directorul Teatrului “Tony Bulandra” din Târgoviște.
Dincolo de merite, poate nenumărate, ale celui propus pentru titlul de cetățean de onoare al Târgoviștei, trebui precizat că acest titlu nu mai este, de multă vreme, ceva excepțional. Nu mai puțin de 90 de persoane se regăsesc în lista de cetățeni de onoare ai Târgoviște (vezi document, click download mai jos)
Unii dintre ei condamnați la pușcărie, între timp ( chiar încarcerați în momentul de față), alții, din aceiași listă, aflați în proces de condamnare ( dacă timpul mai are răbdare cu ei, precum fostul președinte Ion Iliescu). În aceiași listă, de “onorați ai Târgoviștei”, se regăsesc multe “personalități” de-a dreptul inventate, ce nu au vreo legătură cu urbea sau, dacă au avut vreodată, au fost doar legături pasagere și deloc importante ( n.m.– cititorul poate avea “plăcerea” să descopere singur aceste nume, în capturile foto ale listei cu cetățenii de onoare ai Târgoviștei, mai sus).
Până la urmă, Dâmbovița, ca județ, deci și Târgoviștea prin extensie, este de multă vreme în Cartea recordurilor negative, la acest capitol, cel al cetățenilor de onoare sau un fel de “cum facem să ne bagăm în seamă, când nu avem niciun motiv sau merit”, al politicienilor. În 2018, primarul comunei Pietroșița, Leonard Dicu (PSD), își înmâna singur o diplomă de cetățean de onoare și declara că este de-a dreptul emoționat, chiar cu o lacrimă în colțul ochiului.
În loc de concluzie, nu ar mai fi de spus probabil decât că: Hai că se poate și mai “bine“!
P.S.
Am înțeles că sloganul : “O Românie fără hoție”, din campania electorală, al celor de la USR, este în continuare valabil. Dar se poate să fi înțeles, totuși, greșit.