Până în 1989, România sărbătorea, cu fast, Ziua Națională în data de 23 august. Stabilită de comuniști ca zi națională ( după discursul regelui Mihai, de întoarcere a armelor împotriva Germaniei naziste, în al doilea război mondial, din 23 august 1944 și după preluarea puterii în România de aceștia, în 1947) “23 august” a devenit, în special în anii 80, o zi a glorificării “clanului” Ceușescu și a Partidului Comunist Român, și prea puțin o zi națională.
Totodată, momentul, în fiecare an, era marcat de numeroase promisiuni ale liderilor comuniști ai vremii, de prin județele țării, ce promiteau orice, cu această ocazia, de la “planul cincinal realizat în patru ani”, “țării mai mult cărbune” și multe altele, până la declamații sforăitoare, multe fără sens ( “trăim decenii de împliniri mărețe”, spre exemplu) ce hiperbolizau orice construcție, prezentă sau viitoare, cât și pe conducătorii supremi.
Dintr-o logică patriotard-comunistă, bazată pe utopii evidente, România a ieșit cu greu, după 1989, dacă va fi ieșit cu adevărat vreodată, din aceste paradigme comportamentale, iar “23 august” a devenit doar o parte din istorie, și o simplă dată în calendar, ziua/ sărbătoare aproape trecând neobservată, acum, în mileniul trei, pentru români. Nu peste tot, însă.
La Târgoviște, așa cum poate e și normal, nimeni nu mai aduce aminte de sărbătoarea de 23 august, acum, în 2021. Totuși, întâmplător (cel mai probabil, dar fără a exclude în totalitate și o alta variantă) administrația locală a ales să aducă în prim-plan, în această zi, un proiect ce stârnește încă destul de multă nemulțumire locală.
Este vorba de proiectul de reabilitare a Stadionului “Eugen Popescu”, un proiect demarat în iulie 2019, ce, inițial, ar fi trebuit finalizat în 10 luni mai târziu, iar ulterior a tot fost prelungit, cel mai recent termen de finalizare a lucrării fiind de 31 iulie 2021. Și acesta deja depășit. Of-ul cel mare este în special al iubitorilor de fotbal din Târgoviște, ai căror favoriți ( Chindia Târgoviște) sunt obligați să joace, de la momentul promovării în prima Ligă de fotbal (iunie 2019), prin străini, tocmai pentru că stadionul de la Târgoviște nu îi poate găzdui, fiind în reabilitare, cu termene de multe depășite, pentru lucrări, și implicit pentru momentul în care cei de la Chindia se vor întoarce la Târgoviște.
Astăzi 23 august 2021, primarul Târgoviștei, Cristian Stan, într-o postare extrem de lungă, pe pagina proprie de facebook, a anunțat care sunt perspectivele în ceea ce privește stadionul “Eugen Popescu” ( o arena a cărei reabilitare, Primăria Târgoviște, o face cu fonduri proprii, de fapt bani împrumutați bancar).
Astăzi, am făcut o vizită și pe șantierul de reabilitare și reconstrucție a stadionului “Eugen Popescu”! Se lucrează în continuare la tribuna veche pe toate fronturile, atât la încăperile de sub tribună, cât și la exterior, iar ultimele componente ale tribunei metalice se montează la acest moment.În plus, se realizează rețeaua de alimentare cu energie electrică a instalației de degivrare și a nocturnei, se execută hidroizolația la tribuna veche, iar lucrările de realizare a branșamentului final le energie sunt în plină desfășurare.Referitor la această investiție, voi aduce, cu sinceritate, câteva clarificări:
Administrația locală este prima interesată să finalizeze proiectul și ne dorim foarte mult ca echipa să joace la Târgoviște, astfel încât semnele de întrebare ridicate de unele persoane pe această temă, sunt total lipsite de fundament. ”Chindia” Târgoviște este un proiect pe care l-am preluat în Liga 3, cu zeci de miliarde datorii (probabil că dacă echipa rămânea acolo, nu întreba astăzi nimeni de stadion), iar susținerea materială a echipei, cu tot ceea ce presupune aceasta (salarii jucători, antrenori, deplasări, echipament, cantonamente, alimentație, zeci de echipe de copii și juniori, teren de antrenament, etc) este asigurată exclusiv de către Primărie și Consiliul Județean Dâmbovița, fără de care FC CHINDIA nu ar exista, fără a mai vorbi de prezența pe prima scenă fotbalistică a țării;
La stadion nu se investise NIMIC de 50 de ani, iar eforturile pe care le facem acum sunt semnificative, ținând cont și de faptul că, în același timp, susținem finaciar și echipa în Liga 1! Sunt orașe cu bugete mult mai mari, în comparație cu municipiul Târgoviște, care nu susțin echipe în prima ligă: Ploiești, Buzău, Brașov, Sibiu, Iași, Timișoara, Oradea, pentru a da numai câteva exemple;
Așa cum am mai mentionat, chiar și fără un leu sprijin financiar de la bugetul de stat, cu un buget extrem de fragil, facem toate eforturile pentru ca arena sportivă să poată fi terminată în acest an, dar și pentru omologarea provizorie a stadionului, fără tribuna metalică, astfel încât echipa să poată juca cât mai curând la Târgoviște;
Tot cu referire la buget, poate nu ar fi lipsit de importanță să amintim și faptul că, la momentul aprobării Legii Bugetului de Stat pe acest an, absolut toți parlamentarii de Dâmbovița din arcul coaliției de guvernare au votat ÎMPOTRIVA finanțării stadionului ”Eugen Popescu”, însă au votat, spre exemplu, pentru acordarea a 10.000.000 lei în vederea finalizării unei a doua săli polivalente la Oradea;
Valoarea actualului proiect este de aproximativ 10.000.000 euro, suportată exclusiv de către Primărie, iar lucrările sunt de o complexitate deosebită (pentru a ne face o idee cu privire la amploarea investiției, este de remarcat faptul că numai lungimea rețelelor, atât a celor electrice, cât și a celor care vizează conectarea camerelor de supraveghere sau a sistemului audio, depășeste 37 de km).
Dincolo de vorbe sau speculații ieftine, aceasta este situația obiectivă, fără perdea, a investiției de la stadion, pe care facem eforturi majore să o susținem din punct de vedere financiar, alături de eforturile pe care le facem pentru finanțarea echipei.
DA, ne dorim stadion la Târgoviște, DA, se lucrează, DA, vom avea stadion modern, DA, susținem echipa, dar dincolo de clasica întrebare ”Da` cu stadionu`ce facem, domn primar ” trebuie să fim conștienți că orașul are multe necesități, că suntem singuri în acest efort, că avem nevoie de bani serioși și de timp, în cea mai neagră perioadă prin care trece acest municipiu din punct de vedere bugetar!
Postare facebook- Daniel Cristian Stan
În loc de concluzii
Administrația târgovișteană promite că stadionul va fi gata (parțial) în 2021, în condițiile în care promisiunile anterioare erau pentru 2020 și respectiv 2021 ( cu finalizarea proiectului inițial, ce acum nu mai este de actualitate).
Tot parțial adevărată este și afirmația ca, la votarea bugetului national, Târgoviștea a fost “sărită” la fonduri; pentru stadion, oferindu-se ca exemplu Sala Polivalent de la Oradea, pentru care s-au găsit bani. Corect, numai că la Oradea vorbim de un parteneriat anterior între Stat ( prin CNI) și Primăria Oradea, pentru construcție ( proiect demarat înca din 2016), și la care , în 2021 ( la votarea Bugetului), Statul a mai dat, din Buget, o suplimentare de 10 milioane de lei, pentru finalizarea lucrărilor, în vreme ce la Târgoviste este vorba de un proiect pe care administrația locală și l-a asumat a îl duce la bun sfârsit, de una singură , dar pentru care acum cerea ajutorul Statului, ce ar fi trebuit să scoată banii pentru o lucrare asupra căreia nu avea niciun control ( o justificare a sumelor si a utilizarii acestora), decât eventual cuvântul celor de la Târgoviște că banii se vor regăsi în lucrările de reabilitare. Ca să nu mai spunem că Statul, prin CNI, derulează un alt proiect de construcție a unui stadion la Târgoviște ( lângă Dâmbovița Mall), iar în aceste condiții ar fi fost absurd să aloce 10 milioane pentru un proiect similar, dar care era implemnetat de altcineva. Foarte adevărat că și proiectul noului stadion de la Târgoviște este încă departe de a fi finalizat ( nici măcar nu au început lucrările).
Trăgând linie și adunând, promisiunea, din 23 august 2021, va rămâne doar o promisiune, cel mai probabil. Nu dorința de a face fiind cea care lipsește, ci banii. Gratis nu lucrează nimeni și nici nu livrează materiale. Stadionul “Eugen Popescu” mai are de așteptat până la momentul în care va fi gata. Există însă și minuni, dar ele se întâmplă din ce în ce mai rar sau deloc și nu se prea potrivesc niciodată, ca termen, cu promisiunile. Indiferent cine le face.
1 Reply to “Târgoviște – 23 august 2021: Primăria anunță când va fi gata reabilitarea stadionului “Eugen Popescu”. Au ales data anunțului întâmplător?”