Țara lui „fiecare spune ce vrea” – „are cine să creadă”

Marjând pe marxisto – ateul principiu „crede și nu cerceta” ( fals acreditat ca făcând parte din învățătura creștină) România merge (mai curând se împiedică) pe drumul ce are la capăt doar cretinismul generalizat, și nu cine știe ce ideal creștin. Într-o luptă în care nu au pregetat să folosească orice arme, vă/ne mint cu încrâncenare și patos, rostind minciuna sentențios, cu rictusul durerii atroce, al grijii față de semeni, întipărit pe chip și, evident, rostogolind acuza minciunii în dreptul altora, cu speranța că nimeni nu va „cerceta” și, chiar dacă o va face, adevărul va fi tardiv, inutil și prea puțin vizibil, pentru a contrabalansa minciuna inițială.

După o dezbatere-confruntare,între actualul ministru al justiției, Tudorel Toader,  și „zeița justiției”, cum peiorativ o numesc dușmanii declarați, Laura Codruța Kovesi, procurorul șef al DNA, o confruntare în urma căreia cei mai mulți au văzut, declarativ, un câștigător în funcție de opțiunile preexistente, au urmat contraatacurile minciunii ce, în țara lui fiecare spune ce vrea- are cine să creadă- România, au devenit norma și nu excepția. Nu ar fi o problemă dacă, așa cum spuneam, avalanșa minciunii și mai ales falsa acuză a minciunii, plasată în dreptul dușmanului, nu ar fi devenit o tară fundamentală și un mod de comunicare-manipulare cvasigeneralizat.

Foto 1: Tudorel Toader, ministrul Justiței, februarie 2018             

  Foto 2: Laura.C.Kovesi, procuror șef DNA

Sursa foto 1: cotidianul.ro       

Sursa foto 2: epochtimes-romania.com

 

Concret, LCK a declarat, la dezbaterea din CSM, din 27.02.2018, că, începând din 2013, de când a preluat mandatul de șef al DNA, instituția nu a pierdut nici un proces la CEDO.

 

FALS!

MINTE!

Am prins-o, iarăși, cu minciuna!

LCK minte cum respiră!

Au fost tot atâtea burtiere – acuzație, rulate în buclă, pe mai multe canale media, până târziu în noapte. De fapt, preluând o postare de pe o publicație on line (detalii aici) nu numai că șefa DNA este acuzată de minciună, în fața CSM, dar este transformată într-un veritabil Torquemada (“Șefa DNA, prinsă la CEDO cu un caz șocant: tortură”).

Curat-murdar, șocant!

Totuși, se impun câteva specificări ce schimbă, prin părțile esențiale, întreaga afirmație.

Înainte de toate, cazul, intitulat Pendiuc v. Romania, a fost soluționat la CEDO, în data de 14 februarie 2017 și întradevăr petenta ( Elena Pendiuc, fiica fostului primar al Piteștiului Tudor Pendiuc) s-a îndreptat împotriva statului român ( cu acuzații împotriva DNA și a Arestului Poliției București) solicitând despăgubiri pentru rele tratamente, lipsa accesului la apă, mâncare, un loc unde să poată sta, pe perioada audierii  de la DNA și, ulterior, lipsa unei îngrijiri medicale adecvate pe perioada deținerii sale în arestul Poliției Capitalei, îngrijire medicală corespunzătoare stării sale de moment (n.m. era gravidă, în primele săptămâni de sarcină, fără o confirmare medicală a sarcinii, sau posibilitatea de a putea proba vizual măcar acest lucru).

În cerere se solicita despăgubirea, venită din partea statului, în cuantum de 5000 de Euro, pentru toate cele amintite mai sus. Aici însă se oprește și adevărul.

Kovesi-precum Inchiziția.

Mărturisiri luate sub tortură.

Statul Român a pierdut procesul.

Kovesi a mințit în fața CSM.

Toate acestea, de fapt, sunt minciunile, încercarea de dezinformare-manipulare și, finalmente, disprețul pe care îl manifestă față de oricine stă și îi privește, și posibil îi crede, afișate de către cei ce au rostogolit acele sloganuri-burtiere-sentințe, de care aminteam anterior.

Întreaga argumentație a deciziei și desfășurarea procedurală o găsiți aici, în limba engleză. Din dorința de a nu plictisi cu amănunte am să prezint sentința finală și câteva concluzii.

 

The Court’s assessment: (de la punctele 101-106) concluzionează că cererile reclamantei, vizând despăgubile pentru rele tratamente (tortura cum au titrat românii) la care a fost supusă (Elena Pendiuc) în timpul audierilor din sediul DNA- NU SE SUSȚIN (It follows that this part of the applicant’s complaints is manifestly ill‑founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.)

Sentința finală a fost:

FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY,

 

1. Declares the complaint under Article 3 of the Convention concerning the physical conditions of the applicant’s detention at the Bucharest Police Detention Centre admissible and the remainder of her complaints inadmissible;
2. Holds that that there has been a violation of Article 3 of the Convention in respect of the applicant’s physical conditions of detention;
3. Holds

(a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months, EUR 600 (six hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement;

(b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

4. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

 

Done in English, and notified in writing on 14 February 2017, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Fără a traduce exact sentința, concluzia este:

-Acuzațiile aduse DNA, de către Elena Pendiuc, nu se susțin, sunt inadmisibile, cu alte cuvinte, câștig de cauză a avut DNA, prin statul român.

-În ceea ce privește condițiile de detenție, din Arestul Poliției Capitalei, îi dau dreptate (cei de la CEDO), în parte, petentei și obligă statul român la plata unei despăgubiri în cuantum de 600 de euro (nu 5000 cum ceruse Elena Pendiuc), de reținut fiind faptul că în argumentație, pentru cine are voință și răbdare să citească, se pot regăsi și câteva argumente: o celulă unde erau încarcerați fumători, Elena Pendiuc declarând că nu s-a ținut cont că nu era fumătoare iar fumul o deranja. Lenjeria de pat nu era adecvată, wc-ul era turcesc, nu era suficient de cald în celulă, fiind câteva dintre acestea.

De altfel,nimic nou sub soare, orice inițiativă similară, a unui deținut din penitenciarele românești, ce a invocat rele tratamente, pentru motive asemănătoare, cu cele amintite anterior, având câștig de cauză la CEDO, dar, la fel de adevărat, tot cu despăgubiri aproape derizorii.

 

În aceste condiții cine a mințit? Kovesi, care a susținut că DNA nu a pierdut la CEDO, după 2013, sau cei care o acuză de tortură și minciună?

 

Nici măcar nu are importanță, decât din perspectiva faptului că minciuna groasă, dezinformarea programată, distragerea atenției cu ajutorul unor teme false, prezentarea unor realizări ce nu corespund realității matematice sunt, din păcate, doar piese ale aceluiași puzzle. UN puzzle ce, atunci când va fi complet, va acoperi în totalitate adevărul și va sufoca viitorul tuturor. Suntem deja la ultimele piese.