Un fenomen îngrijorător, dar destul de lesne de anticipat, are loc chiar în aceste zile. Din ce în ce mai multe categorii, din sistemul bugetar, solicită ajutor financiar de la stat (suplimente salariale), pentru implicarea în combaterea noului coronavirus. Că sunt îndreptățiți sau nu să ceară nici nu mai are importantă, atâta timp cât politicul este dispus să promită orice, înainte de finalizarea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, ce vor avea loc în 6 decembrie 2020.
După ce, în aprilie 2020, Guvernul României stabilea ( Ordonanța de urgență nr.43, din 16 aprilie) că personalul medical trebuie să fie retribuit suplimentar, pentru implicarea în combaterea pandemiei de COVID-19, practic s-a deschis “Cutia Pandorei”. Iată ce prevede articolul 8, din OUG 43/2020, o ordonanță de Guvern prin care personalul medical primeste 2500 de lei brut, lunar, în plus la salariu:
Articolul 8(1) Se aprobă acordarea unui stimulent de risc în cuantum de 2.500 lei brut pe lună, pe perioada stării de urgență, din fondul de salarii al unității angajatoare, prin transferuri din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate sau, după caz, de la bugetul de stat, de la titlul VI «Transferuri între unități ale administrației publice» sau de la alte titluri unde sunt bugetate sume cu această destinație, prin ordonatorul principal de credite, pentru următoarele categorii:
a) personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar, inclusiv personalul de specialitate din structurile paraclinice medico-sanitare și personalul paramedical, implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților diagnosticați cu COVID-19;
b) personalul care furnizează servicii de asistență medicală comunitară, respectiv servicii de îngrijire medicală, activități de izolare și monitorizare a persoanelor diagnosticate pozitiv aflate în carantină;
c) personalul din cadrul direcțiilor de sănătate publică implicat în activități de recoltare pentru testare SARS-CoV-2, verificare, evaluare medicală a persoanelor care traversează punctele de frontieră și care asigură tratamentul persoanelor care prezintă risc de infectare SARS-CoV-2, respectiv pacienți diagnosticați cu COVID-19, precum și cel care desfășoară activități specifice de inspecție sanitară, în spațiile în care a existat cel puțin un caz confirmat cu infecție SARS-CoV-2;
d) personalul din rețeaua de medicină legală implicat în manipularea și efectuarea necropsiilor pacienților decedați diagnosticați cu COVID -19, inclusiv personalul din laboratoarele de toxicologie și histopatologie care efectuează analiza probelor aparținând pacienților decedați diagnosticați cu COVID-19;
e) personalul din cadrul direcțiilor sanitar-veterinare direct implicate în activități de testare și diagnosticare a SARS-CoV-2 prin metode PCR în cadrul laboratoarelor de toxicologie proprii;
f) personalul militar și civil din cadrul structurilor Ministerului Apărării Naționale care execută activități similare celor prevăzute la lit. a)-e);f^1) personalul medical, medico-sanitar și auxiliar sanitar din cabinetele medicilor de familie, laboratoarele de analize medicale, laboratoarele de imagistică medicală, ambulatoriile de specialitate, farmaciile comunitare, cabinetele stomatologice, furnizorii de servicii medicale aflați în contract cu casele de asigurări de sănătate, care au activat în timpul stării de urgență și care au avut în evidență sau sub tratament pacienți suspecți sau confirmați cu COVID-19, ori dacă personalul respectiv a fost confirmat cu COVID-19 în urma activității desfășurate;(la 20-06-2020, Alineatul (1) din Articolul 8 a fost completat de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 82 din 17 iunie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 520 din 17 iunie 2020 )f^2) medicii și asistenții medicali din unitățile școlare care și-au desfășurat activitatea prin furnizarea unor servicii de îngrijire, de aprovizionare, de îngrijire medicală și monitorizare a persoanelor aflate în carantină;
În octombrie 2020 însă, au început să curgă promisiunile de suplimentare a veniturilor personale pentru aproape toți bugetarii. La inițiativa PSD:
Un Proiect de lege care prevede acordarea unui stimulent de risc pentru profesori din preuniversitar şi universitar, în cuantum de 2.000 de lei lunar, pentru orele predate în starea de urgenţă şi alertă, a fost adoptat de Parlament.
“Începând cu anul şcolar/universitar 2020/2021, pe perioada stării de alertă/stării de urgenţă instituite ca urmare a situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea SARS-CoV-2, personalul didactic, personalul didactic auxiliar şi personalul nedidactic din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat, precum şi din unităţile de învăţământ preuniversitar înfiinţate în structura instituţiilor de învăţământ superior, beneficiază de un stimulent de risc după cum urmează:
a) în cuantum de 2.000 de lei lunar, pentru personalul didactic;
b) în cuantum de 1.500 de lei lunar, pentru personalul didactic auxiliar şi personalul nedidactic.
Stimulentul de risc se acordă pe durata desfăşurării cursurilor aferente anului şcolar /universitar pe perioada stării de alertă/stării de urgenţă, proporţional cu timpul în care persoanele din categoriile prevăzute îşi desfăşoară fizic activitatea în cadrul unităţilor de învăţământ în prezenţa antepreşcolarilor/ preşcolarilor/ elevilor/ studenţilor‘, prevede textul.
Lista persoanelor din categoriile prevăzute anterior, care beneficiază de stimulentul de risc, se stabileşte lunar, prin decizie a conducătorului unităţii de învăţământ. Conducătorul unităţii de învăţământ este responsabil pentru întocmirea listei beneficiarilor stimulentului de risc şi are obligaţia comunicării acesteia către inspectoratul şcolar.
Stimulentul de risc prevăzut de acest proiect de lege nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, respectiv al contribuţiei asiguratorii pentru muncă, reglementată la titlul ‘Contribuţii sociale obligatorii’ din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
Legea a fost adoptată (la jumătatea lunii octombrie 2020) și ar urma să intre în vigoare, dacă este promulgată de Președinte.
Practic, 220.000 de profesori şi aproximativ 70.000 de cadre auxiliare din Educaţie ar urma să beneficieze de stimulentul de risc pe perioada stării de alertă. În fiecare lună, acest spor va scoate din bugetul de stat peste o jumătate de miliard de lei. Banii în plus față de salariile existente în plată.
A urmat și cea de-a treia promisiune. Polițistii locali ar trebui să primească, conform unui proiect de lege ce se află în dezbatere la Parlament (vezi foto mai sus), cu punct final în 27 octombrie ( la Senat), un supliment salarial, tot pe motiv de implicare activă în combaterea pandemiei de COVID-19.
2000 de lei suplimentar pentru funcționarii publici cu funcție specifică de polițist local din cadrul poliției Locale și 1000 de lei pe lună pentru functionarii publici cu funcție generale și personal contractual din cadrul Poliției Locale, din fondul de salarii al unitații angajatoare, prin transfer de la bugetul de stat (eventual din fonduri europene).
O găselniță ce, probabil, va aduce bani în buzunarele celor amintiți, dar doar…pe hârtie. De promis e ușor, mai ales când nu este identificată exact sursa de finanțare. O sursă ce, cel mai probabil , nu există. “Sacul” e gol.
Ca și în cazul banilor suplimentari pentru profesori ( o altă bombă cu ceas, din buget) până la urmă, probabil, dat fiind faptul că suntem în campanie electorală, nimeni nu va încerca să se opună, și să spună exact: “Nu avem de unde!”
Păi pentru voi de unde aveți, pentru pensii speciale si alte sporuri?, ar fi răspunsul instantaneu, ce ar lăsa fără replică eventualii opozanți ai ideii (opozanți în momentul de față, când raționalul economico-financiar nu mai face parte din “bagajul” politicianului român, aflat acum în plin proces de câștigare/recâștigare a unui nou mandat).
Ca și în cazul banilor suplimentari pentru personalul medical (cu titlu generic) acordați prin OUG 43/2020, unde sunt, în continuare, multe probleme (nu toată lumea a luat, nu toți au luat cât s-ar fi așteptat să ia) realitatea e mult mai simplă.
Atâta timp cât segmentul privat nu produce, Statul poate să majoreze cu cât vrea (din pix) veniturile bugetarilor, pentru a își asigura bunăvoință electorală a acestora. Sacul e gol și nici de împrumutat nu prea mai este de unde. Polticul vinde doar iluzia bunăstării, prin promisiuni fără acoperire. Visați la banii din pomana COVID-19, în curând salariile vor fi însoțite și de un apendice suplimentar, pe fluturașul de salariu: Fonduri indisponibile. Aveți de luat!