Motto:
“-M-am săturat de proști!
-Ei, și? Pe ei îi doare-n … de tine! Și de ce te-ai săturat tu!“
Dialogul precedent (folosit pe post de motto), deși ipotetic, este cât se poate de plauzibil. (…)
Cum în acest punct, al editorialului, ar fi urmat o explicație amplă, și cum am primit sfatul : “Dacă începi așa, nu mai citește nimeni!”, am recurs la varianta izolării explicației în finalul articolului. Astfel că am să încep direct cu “of”-ul. În urmă cu două zile, făcea vâlvă, pe peste tot, știrea cu noul stadion de la Târgoviște (n.m.- cel ce urmează a fi construit de la zero, nu reabilitatul “Eugen Popescu”), mai mult pentru că respectiva știre era însoțită de un moment video (vezi mai jos):
Sursa video: CJ Dâmbovița
Informația nu era nicidecum o știre, neapărat, fiind mai degrabă încadrabilă în categoria wishful thinking (N.m.– în românește ar fi gândire deziderativă, dar parcă termenul în engleză, în cazul de față, este mai atractiv și mai complet). Nici măcar nouă nu este informația, spre exemplu, în acest spațiu, amintind proiectul încă din anul 2017, vechimea acestuia fiind însă și mai mare, adică de prin 2012, la nivel de intenție anunțată oficial, cel puțin (detalii aici-Valahia Media).
De amintit, l-am amintit și în 2019 ( detalii aici- Valahia Media), când noul stadion de la Târgoviște costa, în planuri, doar 30 de milioane de euro și avea o capacitate de 15.000 de locuri . Urma să fie gata în 3 ani, adică în 2022, hai 2023, cu tot cu întârzieri. Acum, în 2023, “evident”, pentru normalul-anormal al prezentului, că nici nu a început construcția, iar noul proiect costă vreo 70 de milioane de euro, capacitatea arenei fiind, ați ghicit deja, nu-i așa?, mai mică, adică de doar 12.000 de locuri. Nu mai puțin de 3 președinți ai CJ Dâmbovița (dacă nu cumva chiar 4) au anunțat, până acum, că noul stadion al orașului, amplasat pe terenul fostei unități militare de lângă gara de sud a orașului, este ca și făcut. Vorbim de anunțuri oficiale, precum cel făcut de președintele actual al CJ Dâmbovița, în data de 22 iunie 2023 (vezi mai jos):
Sursa: Postare facebook/ Corneliu Ștefan (sublinierea cu roșu aparține Valahia Media)
Toate bune și frumoase, vorba vine, numai că ce a urmat acestui anunț ( n.m.-unul ce nu spune mare lucru și care, pe deasupra, este asemănător cu alte zeci asemenea lui, despre subiect, din ultimii ani) a depășit, probabil, și cele mai pesimiste așteptări. Pesimiste pentru cineva ce încă mai speră că normalitatea, măcar cea minimală, mai are vreo șansă.
Foto: Stadion noul la Târgoviște, proiect; Sursa: CJ Dâmbovița
Am văzut anunțuri laudative, evident, în care se preciza că se construiește un nou Stadion Olimpic, la Târgoviște. Afirmația, cea cu stadionul olimpic, neavând, nici măcar vag, vreo legătură și cu realitatea, teoretică deocamdată, de la Târgoviște ( N.M.- La arenele olimpice este vorba despre construcții de mari dimensiuni, cu infrastructură complexă, ce au găzduit Jocuri Olimpice sau care au fost construite pentru a găzdui astfel de manifestări sportive, întregul edificiu fiind realizat în conformitate cu norme sportive și inginerești extrem de speciale și precise, absolut obligatorii pentru astfel de manifestări sau similare acestora).
Ori, la Târgoviște, România, în Dâmbovița, Jocuri Olimpice, stadion olimpic? Nu mai avem proprietatea termenilor, în cel mai bun caz.
Foto: Stadion noul la Târgoviște, proiect; Sursa: CJ Dâmbovița
Alții, din categoria celor mai moderați în “laudatio”, au amintit că la Târgoviște există deja un stadion, proaspăt reabilitat, dar l-au denumit “Eugen Rădulescu”. Nu, nu există la Târgoviște, cred că nici în altă parte, un astfel de edificiu, stadionul proaspăt renovat, de la Târgoviște, purtând numele de “Eugen Popescu”.
Dar, așa e când știrea (acuratețea informațiilor prezentate) nu ne interesează cu adevărat, ci doar trebuie să fie la număr, că, vorba aia, altfel nu ne mai iese la contract. Și apoi, să fim serioși, dacă “botezau” stadionul “San Siro”, se sesiza cineva?
Sursa foto: Federația Română de Rugby
Noua minune de la Târgoviște, una mai curând precum cele de la Caracal, deși, în wishful thinking, identificarea se face deja, cel puțin, cu cele 7 minuni ale lumii antice, este, de la un an la altul, destinată pentru altceva. În 2022 (de altfel, încă de la începuturile proiectului) s-a vorbit de o arenă ce să găzduiască, cu prioritate, meciuri de rugby (n.m. –exista și echipa locală de rugby, Arsenal Târgoviște, la acea vreme, echipă ce activa în cadrul Armatei, instituție ce donase terenul pentru noul stadion către CJ Dâmbovița) dar și competiții de atletism, fotbalul fiind ceva complementar. ( vezi mai jos o referire, din mass-media dâmbovițeană, din anul 2022, la acest lucru)
Foto: Captură postare site dâmbovițean de știri, din iulie 2022 ( sublinierea, cu roșu, aparțiune Valahia Media)
Foto: Stadion noul la Târgoviște, proiect; Sursa: CJ Dâmbovița
În 2023, deja ( am arătat mai sus, în postarea președintelui CJ Dâmbovița, din 22 iunie 2023) despre rugby nu se mai vorbește. Se vorbește, însă, despre un complex sportiv, cu fotbal în prim plan, și de încă niște ani, de acum înainte, pentru finalizarea construcției. Câți? Cine știe, “noi” suntem aici să aplaudăm, indiferent ce se spune. Cine suntem “noi”? Cine mai știe. De fapt, doar pentru formarea unei imagini, măcar aproximative, iată care sunt entitățile media finanțate de CJ Dâmbovița în luna mai 2023 (N.M. – sunt mai multe decât în 2022, atunci număram 27, acum sunt 31):
Sursa foto: site cjd.ro ( sublinierea cu roșu aparține Valahia Media)
Pot fi chiar mai multe decât atât, iar exemplul de mai sus, ce este ilustrat cu doar o copie a unui document public, ce poate fi consultat de toată lumea (n.m.- identificarea obiectului de activitate este mai puțin facilă, totuși, pentru publicul larg,ce este mai puțin familiarizat cu astfel căutări și identificări) nu este nici măcar revelator. Ci doar o realitate, indeobște știută. Una din categoria <normalității actuale>, o normalitate ce, cu siguranță, nu mai este aceiași cu cea din urmă cu un deceniu. Nici nu are sens să mergem mult mai departe, înapoi în timp.
În rest…Mai există și altceva? De fapt, era să uit. Ar fi trebuit să încep așa:
Ante Scriptum și Post Scriptum, în același timp
“-M-am săturat de proști!
-Ei, și? Pe ei îi doare-n … de tine! Și de ce te-ai săturat tu!“
Dialogul precedent (folosit pe post de motto), deși ipotetic, este cât se poate de plauzibil.
Pe de altă parte, pentru a fi corecți până la capăt, o astfel de exprimare frustă ( aș fi putut spune și că m-am săturat de hoți, de ipocriți sau multe alte componente ale faunei umane actuale, ceea ce ar fi fost egal de adevărat) nu mai reprezintă decât o din ce în ce mai “rara avis”, în peisajul social-civic autohton, românesc. Asta pentru că, aparent, ne-am obișnuit, nu ne mai deranjeză, ba din contră. Ne-am obișnuit și cu dezinformarea, și cu prostia, și cu ipocriții, și cu analfabeții funcționali, ajunși in posturi de conducere, și cu fabricile de diplome, și cu falimentul social sau civic, și cu…., și cu…. Ne-am obișnuit într-atât, cu ceea ce altădată constituia doar excepția, încât, acum, am ajuns să constatam că, ceea ce ar fi trebuit să fie doar excepțiile, formează norma. “Boala”, de orice formă, chiar și în înțeles figurat, este cotidianul acceptat și acceptabil, în vreme ce normalitatea, mai bine zis ceea ce altădată reprezenta normalul și sănătosul, fizic, psihic și social, a ajuns să fie privită cu suspiciune, catalogat ca anormal și, deci, blamabilă, dacă nu cumva “demnă” a fi îndepărtată rapid, precum o tumoare. Și nu, nu fac referire la drepturi existențiale, ci doar la comportamente antitetice cu normalul, așa cum, încă mulți dintre noi, le-am învățăt (măcar teoretic).
Nu toți însă mai vrem să ne aducem aminte. Asta pentru că, probabil, am începe să conștientizăm, unii, că am făcut prea puțin pentru ca prostia, tupeul și aroganța nejustificată, de nimic, să nu ajungă să ne rânjească sfidător, în față, la toți, din jilțurile majestății sociale.