Șotânga, județ Dâmbovița: Austeritate cu “paranghelii” de zeci de mii de euro, la ziua comunei. Au făcut o statuie de două ori, iar macheta e mai scumpă!

Conform anunțurilor pe care le tot face Statul Român, de ceva vreme, România a intrat, începând cu data de 1 august 2025, în perioada de austeritate. Cum este însă resimțită austeritatea, în teritoriu, sau la fierul ierbii, cum se spune, este o cu totul altă poveste. Statul, în acest caz, al austerității anunțate, s-a ținut doar parțial de promisiune, în sensul în care, cu doar un pachet al reformei intrat în vigoare, la 1 august 2025, a pus povara austeritătii pe umerii celor mulți și i-a cam uitat, momentan, pe cei favorizați nejustificat și până acum (creșterile de TVA, de accize la carburanți etc), în vreme ce reconsiderarea arhitecturii statului mai așteaptă, eventual, pachetele 2 și 3 ale Reformei. Unele cu dată incertă însă.

Foto: Sediu Primăria Șotânga, judetul Dâmbovița (sursa foto- captură site oficial www.sotanga.ro)

În același timp, în teritoriu, administrațiile locale, zburdă în voie prin bugetele publice, de parcă nu ar face parte din România, adică statul acela pe care Guvernul îl anunță ca neapărat de reformat, că “așa nu se mai poate”. Au dreptate, dar, din păcate, Reforma este doar declarativă, iar în multe locuri continua “jaful” sau devalizarea bugetelor publice.

Foto: Șotânga, vedere aeriană (sursa foto- captură site oficial www.sotanga.ro)

Cum la Șotânga, în județul Dâmbovița, intrarea în perioada de austeritate și reformă (n.m. – ce în România au început, practic, la 1 august 2025) a fost tratată cu o mare sărbătoare a comunității (n.m.- 1-2 august 2025, Zilele comunei Șotânga) am încercat a afla ce, și mai ales cât și cum, sărbătoresc șotângenii, la intrarea în perioada de “Austeritate și Reformă”. Așadar, datele următoare reprezintă doar o “trecere în revistă” a unor fonduri cheltuite de administrația comunei dâmbovițene Șotânga, cu ocazia “parangheliei” de 1-2 august 2025. Mult, puțin?

Asta rămâne la aprecierea fiecărui cititor în parte.

Statuia cu două… “viteze”

Evenimentul principal al sărbătorii comunității de la Șotânga a fost dezvelirea unei statui, amplasate în cea mai nouă zonă a comunității, respectiv un mini parc situat lângă o sală de sport, recent dată în folosință.

Foto: Momentul dezvelirii oficiale a statuii de la Șotânga (1 august 2025)

După cum se precizează pe site-ul oficial al comunei (n.m. într-o postare ce are un link activ către o entitate privată, ce se revendica a face parte din domeniul media) la Șotânga s-a aniversat : 25 de ani de administrație locală sub conducerea primarului ec. Constantin Stroe, ani care au schimbat radical fața localității.”

Sursa foto: Facebook /Marian Tănase (prefect județ Dâmbovița)

Trecând peste ceaușismul descrierii, Primăria Șotânga mai informeaza că:

Punctul culminant va fi inaugurarea oficială a Monumentului “Minerul din Șotânga”, o lucrare de suflet care este  amplasată în zona centrală a comunei și care simbolizează rădăcinile mineritului – o tradiție istorică definitorie pentru identitatea locală.

 Monumentul a fost  realizat cu sprijinul sponsorilor S.C. NOVA POWER&GAS S.R.L. Cluj-Napoca și S.C. SOLAREALIZE RO S.R.L. București – un exemplu de parteneriat public-privat pentru conservarea memoriei comunității.

Dincolo de faptul că “evenimentul” a fost, mai mult, o sărbătoare de partid, în sensul la care la dezvelirea oficială, alături de conducerea localității (PSD) au stat doar colegii de partid ai primarului în funcție, am încercat a afla și cât a costat “monumentul”. Conform SEAP (sistem electronic de achiziții publice), în martie 2024, Primăria Șotânga plătea 207.563 de lei (aproximativ 41.000 de euro) pentru “macheta la scara 1/1 a statuii- preț 102.941 de lei și transpunerea compoziției în material definitiv, amplasare pe soclu de piatră- preț fară TVA de 94.117,65 de lei”.

Foto: Macheta statuii Minerul de la Șotânga (amplasată la interior)

În traducere liberă, Primăria Șotânga plătea aproximatix 103.000 de lei pentru machetă și aproximativ 94.000 de lei pentru statuie (finală, să zicem). Ulterior, conform celor spuse de Primăria Șotânga, pe site-ul propriu, banii au fost asigurați din sponsorizări. De plătit, i-a plătit însă Primăria, conform celor din SEAP. Așa o fi, mai nou, în România, copia e mai scumpă ca originalul. Dar cine suntem noi să judecăm.

Bani s-au dat, s-au încasat, s-a executat, să ne bucurăm!

Dincolo era mai ieftin…

Dacă la statuie ne-am lămurit, în sensul în care era neapărat nevoie de două, cu o machetă mai scumpă decât originalul, nici la restul de sărbătoare, de la Șotânga, nu se poate spune că s-a făcut economie.

Iată câteva “cheltuieli de austeritate”, după cum ar spune, probabil, administrația locală. Aproximativ 1300 de euro a dat administrația locală pentru servicii de catering (pui la grill, ceafă de porc la grill etc) meniu pentru 80 de persoane.

Foto: Președintele CJ Dâmbovița (Corneliu Ștefan, dreapta imagine), alaturi de primarul comunei Șotânga (Constantin Stroe, centru imagine); Imagine din anul 2021. Ambii fac parte din același partid, respectiv PSD.

Tot în categoria cheltuielilor de amploare (cele pe care am reușit să le identificăm) se înscrie și închirierea, cu 3300 de euro, a ochestrei populare Chindia, ansamblu ce aparține CJ Dâmbovița. Adică bani de la UAT Șotânga, pentru UAT județul Dâmbovița.

Foto: Parc fotovoltaic la Șotânga (investiție privată)

Peste 5600 de euro au fost plătiți pentru instalații electrice, achiziționate specific pentru evenimentul “Zilele comunei Șotânga 2025”

Dar, cireașa de pe tort (mai degrabă, totuși, “bomboana de pe colivă”) a fost cu totul alta: Peste 19.000 de euro a plătit Primăria Șotânga (n.m.- cât pentru statuia amplasată în centrul comunei) pentru servicii artistice la “Ziua comunei Șotânga” (n.m.- au cântat Lora band,Juno, Corina Dragomir si Baboiash, pentru cei cunoscători în ale muzicii contemporane de succes, din România).

Un calcul simplu arată că Primăria Șotânga a cheltuit peste 30.000 de euro la orgnizarea Zilelor comunei Șotânga. Nu una, ci două zile, că tot are veo 7000 de locuitori “metropola” Șotânga, și, deci, era nevoie de timp ca toată lumea să sărbătorească, intrarea în austeritate a României.

Ar mai fi de remarcat doar că aceste cheltuieli, prezentate anterior, reprezeintă cheltuieli pe care am putut să le identificam. Cel mai probabil fiind vorba de mai multe, dar pe care nu am reușit să le identificăm și cu documente. Despre concluzii?

Evident, după cum spuneam, ele aparțin cititorului, de data aceasta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *