Sorana Cîrstea-Prima româncă calificată în turul II la US Open (ediția 2020)

Sportiva din Târgoviște, Sorana Cîrstea, este prima româncă ce reușește să se califice în turul al doilea al ediției din 2020 a turneului de Mare Slem de la US Open (New York). Turneul american de tenis, ce în 2020 se desfăsoară în condiții speciale, din cauza pandemiei de COVID 19 (detalii aici, Valahia Media).

Sorana Cirstea-C.McHale

După ce Irina Begu a cedat în prima zi a turneului (31 august) în fața sportivei din Cehia, Petra Kvitova (cap de serie nr.6) scor 6/3,6/2 pentru sportiva din Cehia, Sorana a fost prima, dintre cele trei românce rămase în competiție (Cîrstea, Țig și Buzărnescu), ce a intrat în luptă, în cea de-a doua zi a turneului (1 septembrie).

Într-o confruntare cu americanca C.McHale, Sorana a începul bine meciul si după mai bine de o oră de joc a reușit să facă un break, la scorul de 5-4, și să își adjudece primul set cu scorul de 6/4. Sorana a reusit să facă break repede și a servit pentru meci la 5-4, în al doilea set. A fost însă egalată si a trebuit să joace prelungiri în cel de-al doilea set, pe care însă și l-a adjudect cu 7/5.

Scor final:

Sorana Cîrstea – C.Mc.Hale 6/4,7/5

În turul al doilea al tureneului românca va întâlni o britanică, învingatoarea din partida H.Watson-J.Konta (cap de serie nr.9).

Sorana are de apărat punctele obținute la ediția din 2019, atunci când târgovișteanca s-a oprit în turul al treilea (cea mai bună performanță a carierei,la US Open, performanță pe care Sorana a mai atins-o și în 2009). Celelalte două românce, Patricia Țig și Mihaela Buzărnescu, urmează să evolueze sera târziu, tot în primul tur al US Open.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *