Sorana Cîrstea câștigă trofeul, în turneul de la Reus (WTA 125)! Târgovișteanca își adjudecă al treilea trofeu al carierei!

La Reus (Catalonia Open), în Spania, târgovișteanca Sorana Cîrstea a avut ocazia să își asigure al treilea trofeu WTA din carieră. Ultimul trofeu cucerit de Sorana a fost la Istanbul, în 2021, de asemenea un turneu din categoria WTA 125. De asemenea, aceasta a mai cucerit un trofeu asemănător la Taskent, în 2008.

Sursa foto: prosport.ro ( Turneul de la Reus)
Foto: Sorana Cîrstea în turneul de la Madrid 2023

După ce a părăsit turneul de la Madrid ( categorie WTA 1000), în turul al doilea, fiind învinsă de belarusa Aryna Sabalenka ( nr.2 WTA), adică cea care avea să și câștige turneul (în data de 6 mai), Sorana a acceptat invitația de a participa în turneul de Reus ( aflat la prima ediție) având o perioadă de pauză (oarecum neanticipată) până la turneul de la Roma (WTA 1000), ce debutează în data de 12 mai.

Foto: Sorana și trfofeu acordat câștigătoarei turneului de la Istanbul, din mai 2021

În Catalunia, la Reus, Cîrstea nu a avut nicio problemă, până în finala turneului, târgovișteanca nepierzând niciun set. Sorana Cîrstea (33 de ani, locul 44 WTA)  a întâlnit-o, în finală, pe Elizabeth Mandlik (21 de ani, 147 WTA) , o jucătoare cu origini cehe, dar care reprezintă SUA ( n.m. Mandlik este fiica Hanei Mandlikova, jucătoare din Cehoslovacia ce câștiga turneee de Mare Slem ,în anii 80, ai secoulului trecut).

Sursa: wta.com

Ultimul meci al turneului de la Reus a fost unul cu o desfășurare greu de anticipat. După un prim set dominat de Sorana ( scor 6-1), setul al doilea a debutat prost pentru româncă, iar Mandlik a condus cu 4-0. În ciuda revenirii Soranei, ce a egalat la 4, actul al doilea a revenit jucătoarei americance, cu scorul de 6-4.

Și setul al treilea a fost unul cu o desfășurare palpitantă, ambele jucătoare făcând break-uri și părând că se vor desprinde în câștigătoare. Mandlik a condus cu 5-2, dar, într-o sarabandă a break-urilor și rebreak-urilor, Sorana a reușit să facă 5-5, iar ulterior 6-6. Astfel ca meciul, dar și trofeul, au fost decise la tie-break, unde românca nu i-a lăsat americancei nicio șansă: 7-1

În urma evoluției din turneul de la Reus, Sorana urcă până pe locul 34 în clasamentul (WTA), acest lucru însemnând un salt de 9 poziții.

1 Reply to “Sorana Cîrstea câștigă trofeul, în turneul de la Reus (WTA 125)! Târgovișteanca își adjudecă al treilea trofeu al carierei!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *