Semnal de alarmă! Libertatea de exprimare în pericol! Presiuni ce vizează desființarea Valahia Media

În ultima vreme (n.m.– ultimele luni) spațiul Valahia Media a fost ținta mai multor încercări ce vizau desființarea acestei entități sau măcar anularea identitară și izolarea într-o zonă a derizoriului. Dincolo de gesturile, să le spunem economice, ce pot fi considerate a fi specifice unei economii de piață, gesturi prin care a fost vizată limitarea sau chiar anularea oricărei susțineri financiare pentru această entitate (n.m.– tentativă parțial reușită) s-a încercat, prin amenințări, mai mult sau mai puțin voalate, determinarea “redacției” (n.m.– în fapt doar o singură persoană, în momentul de față) a renunța la tonul critic cu care au fost abordate subiectele, până acum, și încadrarea, eventual, în “corul” unanim acceptat, și acceptabil se pare, al celor ce doar “aplaudă”.

Cum spațiul Valahia Media și-a asumat, încă de la înființare, rolul ingrat de a arăta mai mult “jumătatea goală a paharului”, într-o lume ce, poate și forțată de împrejurări, a căutat spațiul mai puțin contondent și mai sigur financiar al prezentării doar a ceea ce nu deranjează (n.m.- cineva trebuia să facă și asta, în principiu), supărările provocate (administrativ-politic, în special) nu au constituit o surpriză sau o noutate. Ca și reacțiile celor “supărați”, o supărare-disconfort ce a fost cauzată de adevărul frust, articulat și documentat ca atare, prezentat în spațiul Valahia Media. Un lucru oarecum normal și de înțeles, din perspectivă umană, dar doar până la un punct.

Fie că vorbim de site (www.valahiamedia.ro) sau de postări din cadrul paginilor din rețelelor de socializare (precum Facebook), ce aparțin Valahia Media, orice reacție la cele scrise a fost păstrată ca atare, în condițiile în care aceasta a respectat măcar normele minimale de bun simț și, să spunem, conduită în spațiul public, considerând că cenzura nu trebuie să facă parte din identificarea publică a acestui spațiu. De altfel, orice drept la replică, în măsura în care a fost solicitat decent, a fost găzduit de spațiul Valahia Media. Un fel de ” audiatur et altera pars”, în sensul în care principiul a fost moștenit de la Seneca și până la fundamentele dreptului în sistemul juridic românesc actual. Așa cum se va întâmpla și în continuare, și cum este normal să se întâmple ( n.m.– și legal, dar în primul rând deontologic), în spațiul Valahia Media.

Cum abordările din spațiul Valahia Media au avut la bază, în marea majoritate a cazurilor, documente oficiale, mai recente sau nu, iar părerile exprimate, deci cele scrise în acest spațiu, dincolo de documente să spunem, au reprezentat un punct de vedere al autorului, îndreptățit de argumentele faptice la care se făcea referire, am considerat mereu că libertatea de exprimare constituie dreptul fundamental de care beneficiem (n.m.- în special după 1989) și pe care avem datoria, cu toții, să îl păstrăm, astfel că am militat, și în măsura în care se va putea o voi face în continuare, pentru dreptul oricui de a nu fi de acord cu părerea celuilalt, inclusiv cu cele afirmate în acest spațiu. Un drept, însă, ce trebuie să beneficieaze și de susținerea, măcar logică, a celor ce sunt afirmate. Astfel că mereu, pentru orice solicitant, am acordat un drept la replică. Dacă acesta a existat, ca solicitare.

În concluzie, această reacție este generată de mult prea multele amenințări, din ultima vreme (n.m.- directe sau indirecte), ce vizează chemarea în instanță, pentru judecarea unor presupuse fapte comise în spațiul Valahia Media (dincolo de amenințările de care aminteam inițial). Acțiuni ce se presupune că ar urma să vizeze infracțiunea de defăimare (eventual calomnie și insultă). Un drept constituțional, cel al căutării dreptății în instanță, așa cum tot constituțional este garantată și libertatea de exprimare, (art.30 din Constituția României). Din perspectiva Valahia Media, aceste acțiuni sunt menite doar a tracasa și, eventual, a determina pierderi pecuniare, în orice mod, astfel încât consecința finală să fie amuțirea oricărei voci critice, fie doar și cu putere de exemplu.

O strategie ce, din păcate, face parte din ADN-ul politic al unei importante structuri politice românești, actuale, pe care nu am să o numesc, acum, fiind însă convins că nu mai este nevoie de acest lucru, date fiind antecedentele de dată recentă (n.m.– ultimii 30 de ani), ale reprezentanțior respectivei structuri politice. Una ce pune puțin, spre deloc, preț pe libertatea de expresie, alta decât libertatea de a “aplauda” discursul politic.

• 

• 

În loc de încheiere, iată și o reacție (foto mai sus), ce vizează spațiul Valahia Media. O reacție din spațiul rețelelor de socializare. Reacția a dispărut, nu mai este publică, în acest moment, dar ea ilustrează perfect cele afirmate anterior <dialogul se poartă între un internaut (Arthur) și o persoană publică (D), din Dâmbovița, iar subiectul este trimiterea în judecată a Valahia Media (in personam sau in rem), pentru denigrare, spune persoana publică, asta pentru că în spațiul Valahia Media ar fi apărut o remarcă privitoare la, atenție!, materiale de construcție folosite pentru o lucrare, ce, în opinia Valahia Media, nu sunt cele mai rentabile, din punct de vedere al duratei de viață, fiind în piață și alte opțiuni, cu durată de viață mai mare, deci mai rentabile. Atât și nimic mai mult>.

Glumind puțin, și citându-l pe nenea Iancu, dar fără a uita totuși gravitatea faptelor înfățișate anterior, poate că de spus ar mai fi doar:

“Curat-murdar, Coane Fănică!”

“Da! cine mănâncă poporul să meargă la cremenal!”