Scandal la Primăria Nucet! Un grup de consilieri locali acuză aparatul tehnic de obstrucționarea demersurilor acestora

Ca și în multe alte comune din Dâmbovița, dar nu numai, și la Nucet se poate vorbi de o administrație monocoloră. Politic vorbind. Asta pentru că, în urma alegerilor din iunie 2024, atât primarul (reales cu peste 82% din voturile exprimate), cât și majoritatea covârșitoare din consiliul local (10 din 13 consilieri) aparțin unei singure forțe politice. De altfel, în consiliul local se mai regăsesc doar consilieri (3) de la o singură altă formațiune politică. În o așa configurație politică, este lesne de anticipat că tentația spre autocrație și eliminarea totală a vocilor critice, chiar și a părerilor complementare să zicem, cele care nu sunt chiar 100 % în acord cu părerea majorității absolute, este mare.

Este, într-un fel, exact ceea ce s-a întâmplat în mult prea multe alte cazuri, în România, încât să putem gândi că aici, la Nucet, nu se va întâmpla la fel. Poate că, dintr-un anumit punct de vedere, este și normal să se întâmple asta, dar acest lucru nu este însă de natură de a atenua sau chiar a diminua total, gravitatea problemei, dacă acesta s-ar întâmpla.

Și ,din păcate, se pare că se întâmplă!

Sursa foto: www.comunanucet.ro

Am primit, pe adresa redacției, o sesizare (comunicat de presă) din partea unui grup de consilieri locali, din Nucet, în acest sens, una pe care om decis a o prezenta și în acest spațiu (n.m.– sesizarea conținea și referiri la partide politice, referiri ce le-am ignorat, însă, în textul ce va fi prezentat ulterior, aici, din considerente ce țin de perioada actuală, cea a unei campanii electorale).

Foto: Sediu Primăria Nucet (sursa-comunanucet.ro); Modificare foto (blurr)-valahiamedia.ro

Cum, până la acest moment, cel al publicării sesizării, nu am reușit să obținem și o eventuală părere a părții incriminate, în sesizare (comunicat de presă), este necesar a aminti că Valahia Media va publica orice drept la replică, dacă este considerat necesar, în acest caz.

Dincolo de sesizare, însă, am considerat important a publica acest material, în primul rând pentru că reflectă un mod de lucru, extrem de des întâlnit la nivel administrativ. În special în Dâmbovița, în ultima vreme. Unul, însă, deloc de dorit și de acceptat ca atare, măcar fără o minimă reacție din partea societății.

Comunicat de presă

Secretara Generală a Primăriei Nucet, Popescu Claudia, a stârnit indignare în rândul consilierilor locali și al cetățenilor după ce a refuzat să accepte depunerea unui proiect de hotărâre inițiat de consilierii ( …,) ignorând obligațiile legale și morale care îi revin. Proiectul, care urmărea modernizarea locurilor de joacă din comună, a fost blocat pe considerente procedurale absurde, sub pretextul că nu ar fi fost „suficient fundamentat” sau redactat în forma corectă.

*Acuzații de abuz și comportament inadecvat*

Incidentul a degenerat într-o dispută verbală între Popescu Claudia și consiliera Mihaela Oancea, care a încercat să depună proiectul în mod oficial. Secretara Generala a refuzat acceptarea documentelor, blocând astfel un demers legitim al aleșilor locali. Este inadmisibil ca o persoană aflată într-o funcție publică, ce presupune neutralitate și sprijin administrativ, să își permită o astfel de atitudine.

*Ce spune legea și ce obligații are secretarul general?*

Conform *articolului 243 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ*, secretarul general al unei primării are următoarele atribuții:

1. *Asigurarea legalității actelor administrative* – Avizează proiectele de hotărâri, dar nu le poate bloca din considerente personale sau politice.
2. *Sprijinirea consilierilor locali în redactarea proiectelor* – Secretariatul este obligat să ofere sprijin tehnic, nu să obstrucționeze inițiativele aleșilor.
3. *Neutralitate politică* – Secretarul general trebuie să fie imparțial și să acționeze în interesul comunității, indiferent de culoarea politică a consilierilor.

Prin refuzul de a accepta proiectul, Popescu Claudia a încălcat atât obligațiile legale, cât și principiile morale ale funcției pe care o ocupă. Refuzul său de a primi documentele contravine reglementărilor privind transparența și colaborarea instituțională.

*Punctul de vedere al Popescu Claudia, justificări neconvingătoare*
Secretara generală și-a motivat decizia prin faptul că:
– Proiectul „nu era fundamentat suficient” și nu avea valoare.
– Consilierii trebuiau să îl redacteze „ca proiect de hotărâre, nu ca hotărâre” și să îl transmită semnat pentru a fi direcționat către compartimentele tehnice.
– A sugerat că secretariatul ar fi dispus să sprijine redactarea proiectului, dar doar dacă acesta era corect întocmit.

Aceste justificări sunt percepute ca fiind pretexte birocratice folosite pentru a bloca o inițiativă a consilierilor opoziției, ignorând interesul comunității. Este responsabilitatea secretarului general să ajute la redactarea și ajustarea unui proiect, nu să îl respingă.

*Impactul asupra comunității și implicarea politică*:

Această situație ridică întrebări grave despre imparțialitatea secretarei generale Popescu Claudia, care pare să fi transformat o funcție administrativă într-un instrument politic. Atitudinea sa nu doar că obstrucționează inițiativele legitime ale consilierilor aleși de cetățeni, dar afectează direct interesul copiilor din comună, care ar fi beneficiat de locuri de joacă modernizate și sigure.

Consilierii locali au fost aleși de popor pentru a reprezenta voința cetățenilor, iar blocarea proiectelor acestora de către o funcționară numită politic reprezintă un afront la adresa democrației locale.

*Cine servește administrația din Nucet?*

Acțiunile Popescu Claudia sunt un exemplu clar al abuzurilor din administrația locală, unde interesele personale și politice sunt puse mai presus de nevoile comunității. Rolul secretarului general nu este acela de a bloca proiecte, ci de a sprijini implementarea lor în interesul cetățenilor.

Primăria Nucet și Consiliul Local trebuie să reevalueze modul în care funcționează colaborarea între aleșii locali și aparatul administrativ. Secretara generală, în loc să reprezinte un sprijin, s-a dovedit a fi o piedică pentru progresul comunității. O astfel de atitudine nu își are locul într-o administrație dedicată cetățenilor.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *