S.O.S, Chindia Târgoviște! Echipa ce a terminat pe primul loc, în play-out-ul Ligii I, se destramă. Exod al jucătorilor

Revelația sezonului 2020-2021 din Liga I de fotbal, cum a fost denumită echipa Chindia Târgoviște se destramă. Lotul cu care echipa condusă de Emil Săndoi s-a clasat pe primul loc în play-out, la finalul precedentei ediții de campionat, a devenit istorie, iar perspectivele sunt mai mult decât sumbre, din perspectiva suporterilor cel puțin.

Denis Dumitrașcu (aprilie 2021)

Titularii au început să părăsească echipa imediat după terminarea precedentei ediții de campionat, iar exodul a continuat, fără ca la nivel de conducere a clubului să fie măcar un anunț oficial, făcut în acest sens. Singurele anunțuri oficiale sunt cele de la echipele ce au achiziționat deja foștii titulari de la Chindia Târgoviște.

Anunț plecare Denis Dumitrașcu la FC Argeș (transfermarkt.ro)
Anunț plecare Andrei Pițian la FC Argeș (transfermarkt.ro)

Jucătorii cu cele mai multe prezențe în echipa standard folosită de Emil Săndoi, pe parcursul ediției precedente de campionat, Andrei Pițian și Denis Dumitrașcu, au fost primii care au plecat. Ambii au semnat cu FC Argeș.

Sursa foto- FC Voluntari/ facebook

Un alt jucător de bază, internaționalul moldovean Vadim Rață, a fost anunțat ca transferat (17 iunie 2021) de cei de la FC Voluntari.

Frank Yameogo

O altă serie importantă de jucători au fost anunțati, de conducerea clubului, că fiind puși pe liber. Este vorba de Franck Yameogo, Berisha, Costea su Neicuțescu, precum și Cristi Cherchez.

Daniel Florea (jos) și Daniel Popa , la Chindia Târgoviste, după un gol marcat de primul (2021)

Atacanții de bază ai echipei, în sezonul trecut, Florea și Popa, au o situație incertă, aceștia neavând, conform surselor, contractele noi semnate, cu cei de la Chindia Târgoviște. Fiind foarte posibil să fie în căutarea unor oferte mai bune.

Marian Aioani si Emil Săndoi

Portarul Marian Aioani este curtat de mai multe cluburi și este foarte posibil să părăsească Chindia.

Mario Dulca- gol pentru Chindia (aprilie 2021) sursa foto-AFC Chindia Târgoviste /facebook

Situația celor trei jucători împrumutați de la Viitorul Constanța este, de asemenea, incertă. Dulca, Iacob și Căpușă având momentan un statut incert la Chindia Târgoviște. Conducerea clubului afirmă că cei trei vor rămâne la Chindia și în noul sezon și, în plus, vor fi aduși alți 2 jucători (U21) de la Viitorul Constanța, tot sub formă de împrumut, lucru totuși puțin probabil a se întâmpla, iar asta în niciun caz gratis. Cu alte cuvinte, 5 tineri de perspectivă, de la Viitorul, ar trebui să vină să joace la Chindia, fără pretenții financiare, din partea clubului lui Gică Hagi, o situație greu de crezut că se va regăsi și în realitatea noului sezon de Liga I, a celor de la Chindia.

Sergiu Suciu (pe vremea când evolua la Crotone, în Italia)

Nici la capitolul veniri nu sunt anunțate prea multe nume. Sergiu Suciu (din Serie C,Italia, de la Juve Stabia) și Doru Popadiuc (Poli Iași) fiind singurii jucători noi, prezenți la reunirea lotului celor de la Chindia (din 14 iunie).

Stadion Buzău (locul unde Chindia dispută meciurile de “acasă” din liga I de fotbal)

Cei de la Chindia se confruntă și cu inconvenientul, major, că nu vor putea juca la Târgoviște, nici în sezonul următor de Liga I, meciurile considerate “acasă”. Cel puțin nu în prima parte a sezonului, cea mai plauzibilă variantă fiind, momentan, tot Buzăul, pentru meciurile de acasă ale Chindiei. O situație ce se poate să îi fi determinat pe mulți dintre titularii din sezonul trecut să se gândească de două ori, înainte de a își prelungi contractul cu clubul dâmbovițean. (Pentru informații despre stadionul de la Târgoviște și când este preconizat să se întoarcă aici, cei de la Chindia, echipă ce în cele 2 sezoane de liga I nu a evoluat NICIODATĂ la Târgoviște, click pe link-ul următor).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *