Pentru prima dată, în ultimele 3 luni, în data de 17 august 2021, România a înregistrat peste 500 de cazuri noi de îmbolnăvire cu noul coronavirus. Mai precis, au fost înregistrate 544 de cazuri noi, precedentul punct de maxim fiind în data de 20 mai ( 618 cazuri, dată după care numărul de cazuri a scăzut constant). Noul record nu ar trebui să constituie o surpriză, în condițiile în care trendul ascendent, al numărului de cazuri noi, a fost confirmat încă din urmă cu o săptămână ( când s-a trecut iar peste pragul de minim 300 de cazuri zilnic).
Cele mai multe infecții noi sunt în București – 109. Strict statistic:
În ultimele 24 de ore au fost raportate 544 de cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus, ceea ce reprezintă cel mai mare număr de cazuri zilnice începând din luna mai și până în acest moment. Cazurile noi sunt ca urmare a analizei unui număr de aproximativ 39.000 de teste.
Dintre cazurile noi, 9 sunt în județul Dâmbovița, unde rata de incidență crește la valoarea de 0,13 la mie, după o creștere constantă a ratei de incidență în fiecare, aproape, din ultimele zile. În Dâmbovița, cele mai multe cazuri active sunt, momentan, la Târgoviste ( 13 cazuri- incidență 0,14 la mie), iar cea mai mare rată de incidență la Dragomirești (8 cazuri active, incidentă 0,89 la mie), dar valorile, deși momentan nu par spectaculoase, sunt îngrijorătoare din perspectiva faptului ca în luna iulie nivelul de incidență era de 0,01 la mie, în județul Dâmbovița, iar zilele cu număr de cazuri 0 (zero) reprezentau o constantă.
Tot în ultimele 24 de ore au fost raportate alte 6 decese ( niciunul în județul Dâmbovița). La ATI, în momentul de față, sunt internați 126 de pacienți, un număr în creștere fată de ziua precedentă. Spre deosebire de valurile anterioare ale pandemiei se constată o creștere (procentual) a numărului de minori (sub 18 ani) internați.
Printre internați se numără și pacienți sub 18 ani, în data de 17 august fiind vorba de :
- 2 pacienți internați în ATI
- 22 pacienți internați pe secții
Județul Dâmbovița este, momentan, al 10-lea județ din țară, din punct de vedere al incidenței, creșterile fiind mai accentuate în ultimele 7 zile, în aproape toate zonele țării. Revenirea pandemiei (valul 4, în România) se datorează variantei Delta (apărute în India, în primăvara anului 2021, o variantă mult mai virală decât precedentele). Până în momentul de față, conform declarațiilor oficiale, făcute de Valeriu Gheorghiță (17 august) coordonatorul campaniei de vaccinare din România:
Până acum s-au înregistrat 21 de decese provocate de varianta Delta, dar doar două au fost la persoane vaccinate. Cel mai recent caz fiind un bărbat de 72 de ani, infectat la 3 luni distanță după vaccinare (bărbatul avea comorbidități)
Totodată, până la data de 15 august, au fost confirmate 2.088 de cazuri cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare, din care 1.695 cu varianta Alpha, 11 cu Beta, 23 cu Gamma şi 359 de cazuri cu varianta Delta, a anunțat Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP).
Dintre cele 359 cazuri confirmate de infectare cu cu varianta Delta, în România, 74 (20,6%) fuseseră vaccinate: 3 incomplet şi 71 complet vaccinate (19,8% din total).
”Protecția oferită de o singură doză la mai mult de 14 zile de la efectuarea ei are o eficiență de 67% și crește la peste 92% la schemă completă.
Situația la ATI stă în felul următor. După schema completă, la peste 14 zile de la efectuarea celei de a doua doze, eficiența e de peste 92%. În ceea ce privește decesele, eficiența cu schemă completă e de peste 92%”, a explicat Valeriu Gheorghiță, într-o conferinţă de presă de marţi, 17 august.
El a precizat că cele mai recente date arată că 80% dintre cazurile confirmate cu varianta Delta sunt la persoane nevaccinate, iar peste 90% dintre decese sunt la persoane nevaccinate.