În pofida faptului că, în ultimele 24 de ore, au fost analizate mult mai puține teste, pentru COVID-19 (doar 8040 față de 30-31.000 în zilelele precedente) și a faptului că numărul de cazuri noi de îmbolnăvire este, evident, ceva mai mic (doar 2466 de cazuri noi, în ultimle ore) evoluția epidemiei de COVID-19 este, în continuare, mai mult decât îngrijorătoare.
Incidența cazurilor (valoarea calculată pentru ultimle 14 zile) a ajuns la valori de aproape 3 cazuri/1000 de locuitori (de la care se ia în calcul înreruperea activitătilor și, eventual, carantinarea unor UAT-uri) atât la București (3,19) cât si în Alba (2,95). Creșteri importante se constată în Sălaj si Vâlcea. În Dâmbovița rata de incidență a crescut ușor fată de ziua anterioară, iar acum (19 octombrie) este de 1,62. În zona rosie (peste 1,5 cazuri/1000 de locuitori) sunt acum 21 de județe (față de 20 cu o zi în urmă).
În ultimele 24 de ore, în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.466 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
Nr. crt. | Județ | Număr de cazuri confirmate(total) | Număr de cazuri nou confirmate |
1. | Alba | 3453 | 60 |
2. | Arad | 3789 | 25 |
3. | Argeș | 6095 | 46 |
4. | Bacău | 6676 | 73 |
5. | Bihor | 4689 | 99 |
6. | Bistrița-Năsăud | 1950 | – |
7. | Botoșani | 2326 | 36 |
8. | Brașov | 7912 | 139 |
9. | Brăila | 3007 | 28 |
10. | Buzău | 3305 | 23 |
11. | Caraș-Severin | 1984 | – |
12. | Călărași | 1220 | 22 |
13. | Cluj | 5744 | 85 |
14. | Constanța | 4313 | 83 |
15. | Covasna | 1704 | 2 |
16. | Dâmbovița | 5219 | 53 |
17. | Dolj | 4548 | 56 |
18. | Galați | 5453 | 58 |
19. | Giurgiu | 1548 | 14 |
20. | Gorj | 2472 | 14 |
21. | Harghita | 1996 | 46 |
22. | Hunedoara | 3281 | 9 |
23. | Ialomița | 1696 | 13 |
24. | Iași | 8001 | 125 |
25. | Ilfov | 4576 | 35 |
26. | Maramureș | 3089 | 86 |
27. | Mehedinți | 1711 | 8 |
28. | Mureș | 3223 | 54 |
29. | Neamț | 4846 | 21 |
30. | Olt | 2769 | 82 |
31. | Prahova | 7980 | 125 |
32. | Satu Mare | 1195 | 30 |
33. | Sălaj | 1492 | 26 |
34. | Sibiu | 3639 | 52 |
35. | Suceava | 7941 | 38 |
36. | Teleorman | 2344 | 37 |
37. | Timiș | 6021 | 66 |
38. | Tulcea | 1221 | 11 |
39. | Vaslui | 4157 | 42 |
40. | Vâlcea | 3750 | 54 |
41. | Vrancea | 3092 | 9 |
42. | Mun. București | 27284 | 581 |
43. | – | 143 | – |
TOTAL | 182.854 | 2.466 |
În Dâmbovița au fost înregisitrate trei decese doar în ultimle 24 de ore: 183 de decese în total, de la debutul pandemiei ( ultimele 3 decese, 1 bărbat și 2 femei, cu vârste cuprinse între 53 și 74 ani) .
La nivel național au fost înregsitrate 59 de decese, iar numărul pacienților internați la ATI reprezinta un nou record pentru România-759 de români fiind internați în secțiile de terapie intensivă (covid,) în momentul de față (19 octombrie 2020).
Datele actualizate, în ceea ce privește epidemia de COVID-19, la nivelul județului Dâmbovița, arată că trei localitați se mențin, în continuare, în zona roșie, în ceea ce privește rata de incidență a cazurilor (în ultimele 2 săptămâni). La Dobra (9,34), Moțăieni (3,51) și Glodeni (3,1) s-a trecut de zona periculoasă, respectiv cel puțin 3 cazuri /1000 de locuitori.
În alte 28 de localități s-a depăsit valoarea de minim 1,5 cazuri/1000 de locuitori. Cele mai complicate situatii sunt la Ulmi (2,91), Butimanu (2,84), Gura Ocniței( 2,82) și Răzvad (2,81). De departe însă, cele mai multe cazuri sunt la Târgoviste (247 în ultimele 14 zile) ce are o rată de incidență de 2,68, dar calculată la un total de aproximativ 92.000 de locuitori (probabil cu mult mai puțini în realitate).
În județul Dâmbovița, celelalte 67 de localități (89 în total, minus cele 31 aflate în zona de pericol) sunt trecute, deocamdată, în zona verde. În 6 localități (Bărbulețu, Cojasca, Cornățelu, Gura Foii, Răscăieți, Vârfuri) nu s-a înregistrat, conform statisticii, niciun caz nou de COVID-19, în ultimele 14 zile (calcul făcut până la data de 18 octombrie).