Pur și simplu nu le pasă. Nici de lege, nici de sănătate. Cum încalcă politicienii toate regulile-Un dezastru dâmbovițean

De la disprețul absolut față de reguli, norme și legi, până la greșeli făcute cu bună știință, dar minore în comparație cu “dezastrul” făcut de alții, marjând însă pe ideea că “dacă alții fac, de ce nu și noi”, România, prin politicienii săi (de azi și de mâine), a picat, încă o dată, examenul în față istoriei. O clasă politică ce cerșeste voturi și umple ecranele televizoarelor vorbind despre domnia legii (oricare ar fi ea), dar care nu pierde niciun prilej să demonstreze că vrea dreptate și echitate, “dar nu pentru căței”.

Pe scurt:

În data de 3 noiembrie, prin ordin comun al Ministerului Sănătății si Ministerului de Interne, a fost publicat în Monitorul Oficial, ORDINUL nr. 1.850/157/2020 , prin care se stabilesc regulile de desfășurare a campaniei electorale (alegerile parlamentare din 6 decembrie). Un ordin, ce în actualul context epidemiologic (pandemia de COVID-19), stabilește un set de reguli de desfășurare a campaniei electorale, reguli menite a împiedica evoluția pandemiei.

Iată câteva dintre regulile stabilite:

 Precauțiuni universale, obligatoriu de respectat pentru desfășurarea în siguranță a evenimentelor/întrunirilor/acțiunilor aferente campaniei electorale a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020:

1. menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanții la evenimente/întruniri/acțiuni, inclusiv cele desfășurate pe stradă sau din ușă în ușă;

2. asigurarea condițiilor necesare spălării sau dezinfecției regulate a mâinilor la locul de desfășurare a evenimentelor/ întrunirilor/acțiunilor (preferabil portului mănușilor); în cazul în care participanții la activitățile electorale utilizează mănușile, acestea vor fi schimbate frecvent evitându-se atingerea feței cu mănușile;

4. purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pe toata perioada desfășurării evenimentelor/ întrunirilor/acțiunilor aferente campaniei electorale;

 Evenimente/Întruniri/Acțiuni aferente campaniei electorale a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020 care presupun prezența fizică a participanților

Având în vedere riscul reprezentat de transmiterea virusului SARS-CoV-2 între persoane prin intermediul picăturilor de secreții respiratorii, în scopul reducerii/evitării aglomerației și a contactelor interumane, se impune respectarea unor măsuri în cazul organizării de evenimente/întruniri/acțiuni care presupun prezența fizică a participanților, după cum urmează:II.1. Limitarea numărului de persoane:

a) în cazul evenimentelor/întrunirilor desfășurate în spațiu închis, limitarea numărului participanților la maximum 20;

b) în cazul evenimentelor/întrunirilor desfășurate în aer liber, limitarea numărului participanților la maximum 50;

c) în cazul acțiunilor desfășurate pe stradă, limitarea numărului persoanelor care se deplasează în grup sau formează un grup la maximum 6;

d) în cazul acțiunilor din ușă în ușă, limitarea numărului persoanelor care compun echipele la maximum 2.

g) asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană, în cazul evenimentelor/întrunirilor/acțiunilor desfășurate în aer liber;

h) distribuirea materialelor de propagandă electorală se va face la standuri de autoservire;

Cum legea este destul de amplă iar regulile importante au fost subliniate (boldat) mai sus, am ales să nu insist. În schimb, iată cum au înțeles, în Dâmbovița, politicienii,să respecte legea, în special partea în care este stabilit că doar un număr de 6 persoane poate participa la acțiunile de stradă, sau, la campania din ușă în ușă, doar două persoane. Ce să mai vorbim de articolul în care este prevăzut că materialele de propagandă electorală (afișe, pliante) nu sunt transmise din mână în mână. Despre purtatul măstii de protecție…nici nu mai are sens a aminti. Nimeni, nu respectă toate regulile. Fotografiile (nu vor fi identificate explicit partide sau candidati, dar sunt convins ca pot fi “reperați ” rapid) arătă cât de mult contează regulile pentru politicieni.

Doar 6?
Unde-i metrul distanță?
1,2,6…10?
La Corbii Mari nu se aplică regula de 6
Când ești “pro” regulile nu există. Niciuna.
Măcar au încercat să păstreze 1 m distantă. La numărat…nu le-a ieșit însă

Cum nimeni nu stă să urmărească politicienii, și ce fac ei în campania electorală, trebuie precizat că toate fotografiile reprezinta imagini cu care politicienii dâmbovițeni se laudă pe propriile pagini de socializare. Dacă nici acolo, unde ei singuri postează imagini ( adică nu sunt vânați de contracandidați sau opozanții politici) nu respectă nimic, am putea să ne imaginăm care este dimensiunea reală… a dezastrului.

Ce putem să ne imaginăm, foarte exact chiar, este dimensiunea efectelor.

Incidență cazuri Dâmbovița, 23 noiembrie 2020

În data de 23 noiembrie 2020, în Dâmbovița erau înregistrate 1940 de cazuri de infecție cu noul coronavirus, în ultimele 2 săptămâni ( adică tot cam atătea zile cât au trecut de la debutul campaniei electorale). Un număr în creștere în fiecare zi. În plus, 39 de localități, din 89, se aflau într-un scenariu roșu (incidență de peste 3 cazuri la mie).

Ar mai fi ceva de spus? Probabil că nu.

1 Reply to “Pur și simplu nu le pasă. Nici de lege, nici de sănătate. Cum încalcă politicienii toate regulile-Un dezastru dâmbovițean”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *