A fost, iar, vânzoleală mare prin online-ul dâmbovițean. poze peste poze, articole și postări, care mai de care mai elogioase, arătat cu degetul, acuzator, înspre dușmanii politici, mai mult sau mai puțin închipuiți, neasumare a propriilor nepăsări și neputințe – cât cuprinde – și ipocrizie, multă ipocrizie. Și, să nu uit, “pupături pe portofel”, locale dar și naționale, că, na, nu se face să faci poze și să nu strige “presa” că ai făcut marea realizare a secolului (probabil).

Foto: Pod Pucioasa, intrare în oraș dinspre Târgoviște, în anul 2023 (iunie)
Concret , cu mare tam-tam, atât în Dâmbovița cât și prin “presa națională” (n.m.- nu mai dăm nume că nu e cazul de reclamă gratuită, după ce că iau și banii din Dâmbovița, pentru prestația scriptică) a fost anunțat că, gata, podul de la intrarea în Pucioasa, venind dinspre Târgoviște, pe DN 71, o construcție cu mari probleme (un pericol public de fapt) este ca și reabilitat.

Foto: Pod Pucioasa, intrare în oraș dinspre Târgoviște, în anul 2023 (iunie); Sursa – captură google maps
Asta, bineînțeles, sub îndrumarea înțeleaptă a conducerii de partid și de stat. Pardon! Asta era o frază din altă epocă, dar oricum perfect aplicabilă și acum.


Sursa foto: Corneliu Ștefan și Marian Tănase /facebook (12.08.2025)
Și mai concret, CJ Dâmbovița, prin președintele instituției, Corneliu Ștefan anunță că au început lucrările la podul peste pârăul Bizdidel, aflat pe DN 71, la întrarea în Pucioasa. Atenție, lucrări de reparații. Bineînțeles, anunțul fiind pigmentat cu poze, cu oameni, mulți, îngrămădiți la imortalizarea pentru veșnicie, lângă măreața realizare ce va să vină.

Mai mult chiar, reprezentantul Guvernului, în Dâmbovița, prezent și el la “trasul în poză”, respectiv Prefectul Marian Tănase, ne spune cu o nonșalantă inexplicabilă, cum au făcut ei, acum, în 2025, ceea ce trebuiau să facă alții, în, atenție!, 2010:

Cum?
Da, ați citit bine, ne spune Prefectura Dâmbovița că podul de pe DN 71, de la Pucioasa, avariat în urma unei puternice viituri din 2014 și restricționat la circulație de mai bine de 10 ani este, de fapt, o “vinovăție” a PDL-ului din 2010. Probabil că Traian Băsescu e de vină, că din 2014 până în 2025, sub administrație exclusiv PSD, în Dâmbovița, nu s-au găsit fonduri pentru repararea podului de la Pucioasa. Cum ar spune nenea Iancu: “Curat-murdar, coane Fănică!“

Foto: Debut de lucrări (august 2025); Sursa foto- Facebook / Corneliu Ștefan
Așa o fi fost punctajul de partid: Nu ne asumăm nimic, niciodată, lumea trebuie să știe mereu că alții sunt de vină. Dacă nu era PDL-ul și guvernarea din 2010, dădeau vina pe Războiul de Independență, probabil, pe Carol I și, de ce nu, se găsea, dacă era absolut necesar, și o vină chiar prin timpul lui Decebal, că doar nu poate nimeni să te contrazică la asta.

Foto: Pod Pucioasa, intrare în oraș dinspre Târgoviște, în anul 2023 (iunie); Sursa – captură google maps
Revenind, totuși, la zilele noastre, dar și la lucrurile reale. Podul de la Pucioasa (34 de metri liniari) a fost autorizat la reparații (nu la demolare și reconstruire, cum, cu grație, se mai bat câmpii în online, când se aduce aminte de obiectiv), în iulie 2025, de către cei de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (vezi mai jos), asta după ce, de când s-a stricat iremediabil (e un eufemism), de prin 2014-2015, nu prea a fost în atenția nimănui, că doar, în România, se poate și cu “Las-o, mă, că merge așa!”.

Concretul – concretului
Se pare că reabilitarea podului de la Pucioasa se face la o valoare de 5,5 milioane de lei, iar lucrările sunt programate să dureze 13 luni (conform celor de la Economedia), iar banii sunt parte din proiectul de reabilitare a segmentului Târgoviște-Sinaia, al DN 71 (Valoarea contractului este de 1,15 miliarde lei fără TVA, iar constructorul turc are la dispoziție 12 luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuția lucrărilor de consolidare a celor 58,8 km dintre Târgoviște și Sinaia, de prin 2023 începând).

Cât despre proiectul mare, de reabilitare a DN 71 (segmentul Târgoviște-Sinaia) noutățile ar fi doar că și acolo lumea se trage în poză, când poate, ca să anunțe că e aproape gata. De 20 de ani fac asta. Acum, în 2025, “noutățile fierbinți” erau de prin ianuarie, atunci când aproape că se lăsase cu Revoluție, când statul inept anunțase deja că demolează casele oamenilor, de pe traseul drumului, într-un proiect întocmit greșit, prin birourile “făcătorilor de drumuri la standarde europene“, de la Ministerul Transporturilor.
În rest, în Dâmbovița, curg aplauzele, că doar “oameni mari” au anunțat că au făcut și podul de la Pucioasa, și DN 71, și…câte și mai câte.

