Protest cadre didactice: Pe unii îi doare norma, pe alții nici…

În mod normal…de fapt, ce mai e normal…

Rândurile de mai jos sunt doar o constatare, una însoțită de o părere personală. Cu alte cuvinte, ca să n-avem “vorbe la proces”, nu este vorba, propriuzis, de o știre, adică o comunicare fadă, cel mai adesea, a unor fapte, fără sarea și piperul dezbaterii, cu idei contradictorii si contondențe, și, deci, cu interferența subiectivului. Nu, aici NU este o știre! Este doar relatarea subiectiv-emoțională a unei pseudo-știri, dar și o constatare, deloc măgulitoare, a unei realități perpetuate, parcă, dintotdeauna.

Foto- Protest cadre didactice, București 08.09.2025 (sursa foto – captură Facebook)

În cazul în care mai e cineva care nu știe, la București, în 8 septembrie 2025, si-au dat mâna, ca să pună de protest, cam toate sindicatele din Învățământul românesc. Asta pentru că noul Guvern (n.m. Ilie Bolojan) își cam bate joc, că a mărit norma didactică peste limiita accceptabilă, că se supraaglomerează clasele și scade calitatea actului educațional n.m. de parcă nu eram pe fundul gropii europene, la capitolul ăsta, deci…unde să mai cazi, vezi rezultatele la testele PISA), că fără burse la tot poporul studios, cam punem cruce Educației, că nu e dialog suficient, că… ce să mai, că-i musai, acum, cât încă-i prospăt anul școlar (cel mai proaspăt), să: „demisia”, „abrogare”, „jos ministrul mincinos” și „jos Guvernul Bolojan”,

Vorba unui celebru (așa zic unii) realizator de televiziune, din România: Susțin!

Foto- Protest cadre didactice, București 08.09.2025 (sursa foto – captură Facebook)

Păi, ce atâta austeritate? Nu-i vorbă, austeritatea-i bună, câteodată, dar nu în Educație. Noi trebuie să avem! Și 6% din PIB, și siguranța postului, și beneficiile lucratului la Stat, și sindicaliști cu catedre asigurate pe viață, dar și cu venituri lunare mai mari decât ministrul de resort. Ce nu trebuie să avem este responsbilitate. Adică să nu se gândească cineva să ne ceară socoteală, vreodată, pentru nesfârșitul șir de analfabeți funcțional ce au colonizat România, de vreo trei decenii încoace. Nu numai că au ocupat spațiul dintre Carpati si Dunăre, dar acum, cu patalamaua la mână, au ajuns, la rândul lor, să îi învețe si pe alții, cum se face ca ” să fie bine, ca să nu fie rău”, vorba altui clasic în viață.

Aaa, exagerez?

Evident că da, nu sunt toti așa! Nici de-o parte, nici de alta, a baricadei catedrei.

Sunt și dascăli dedicați (încă), sunt profesioniști desăvârșiți în sistem, sunt Oameni ce, efectiv, trag după ei un întreg corp didactic, aflat, dacă nu in repaos cardiorespirator definitiv, măcar în coma autoindusă, adică incapabil de a mai interacționa cu lumea. Sunt, încă, dar puțini, parcă din ce în ce mai puțini, de vreo 3 decenii încoace, astfel că, într-o mare de cinism, ipocrizie și incompetență, de multe ori, pare că ei nici nu mai există. Acum e timpul doar pentru cei care cer drepturi, și decență, și dialog, și onestitate, adică mai tot ceea ce ei nu oferă (și nu de ieri de azi).

Foto- Protest cadre didactice, București 08.09.2025 (sursa foto – captură Facebook)

Desigur că e bine că se protestează, chiar și dacă n-au dreptate întrutotul (nici măcar în punctele esențiale, de fapt), căci fără reacție, dinspre sistemul Educațional, la toate loviturile pe care Statul, acum sau altă dată, le aplică, justificat sau nu, nu am mai rămâne decât cu iluziile binelui, unul ce nu o să vină niciodată, însă.

Aici, aș putea da un, eventual, “8 cu felicitări”, mai mult pentru mobilizare, decât pentru ideile vânturate la protest. Pentru restul de reacții, din toată această tevatură educațională, nu merge decât vorba aia cunoscută multor generații: “Stați jos, doi!”

Foto- Deschiderea anului școlar 2025/2026 la o grădiniță din Pucioasa (jud. Dâmbovița). În imagine, alături de personalul clerical, sunt doar reprezentanții unei singure formațiuni politice. Sursa foto- Corneliu Ștefan / Facebook

În vreme ce mii de cadre didactice, unii spun că zeci de mii, se manifestau prin București, pentru protest, iar prin țară, dat fiind momentul dificil, lumea se mai abținea de la festivismele obișnuite, de la debutul de an școlar (n.m.- cum care? cele cu desantul politic și discursurile plictisitoare, voit mobilizatoare, rostite unui public justificat neintersat de ele), în Dâmbovița...

Foto – Deschidere an școlar 2025/2026, la Românești (comuna Potlogi, județ Dâmbovița). Sursa foto- Corneliu Ștefan / Facebook

În Dâmbovița, ca de obicei, se merge cu tot partidul la debutul de an școlar, cu președintele de CJ, cu Prefect, cu parlamentari, cu candidați la șefia partidului, adică cu toată campania electorală la purtător. Și dă-i, și luptă, și promite, că nu-i pe bani, că o să fie mai bine ca niciodată, că o să tot faci / faceți. Că profesorii, că elevii, că părinții, că…

Poate să grindină, poate să potop, poate să caniculă, poate să orice... În Dâmbovița pare că nu mișcă nimic, deci nici debutul de an școlar, fără discursurile tătucilor de județ, că ei știu mai bine.

În Dâmbovița nu sunt nemulțumiri. Nici nemulțumiți. Și, evident asta, nu se poate mai bine!

Sau…?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *