Obscenități incredibile, dinspre Primăria Târgoviște, la adresa unui parlamentar: “…îi întorc înzecit… toate m***e”

Un adevărat război al declarațiilor, în spațiul public virtual, a fost pornit între reprezentanții Primăriei Târgoviște și un senator de Dâmbovița. Totul a pornit de la o postare, pe facebook, a senatorului USR-Plus, Dragoș Popescu (detalii aici-Valahia Media), in care acesta anunța că a făcut o sesizare către autoritățile statului pentru a controla mai multe unități din industria HORECA târgovișteană, ce, în viziunea parlamentarului, nu ar fi respectat măsurile de prevenire a răspândirii noului coronavirus. Ca urmare, mai multe baruri și restaurante din Târgoviște au fost amendate pentru nerespectarea legii.

Primaria Târgoviste

După ce primarul orașului Târgoviște a ieșit cu un atac ( la limita legii) la adresa senatorului ce “și-a permis să facă sesizarea” un alt atac, de această dată de-a dreptul suburban, a fost lansat în spațiul public de către city managerul orașului, Gabriel Boriga. Acesta a scris, pe pagina personală de facebook:

Postare facebook/ Gabriel Boriga

Când a fost cu #muieponta, am înțeles…

Când a fost cu #muiedragnea, am rezonat…

Însă acum, domnul senator USR PLUS de Dâmbovița Dragos Popescu, prin modul mizerabil prin care înțelege să-și exercite demnitatea publică, subminand interesele dambovitenilor (vezi uciderea cu sânge rece a proiectului de lărgire pe patru benzi a DN 71 și aruncarea pe fereastra a 120 milioane de lei alocați jud Dâmbovița) și, recent, făcându-și un titlu de glorie prin închiderea mai multor afaceri locale mici din Târgoviște, mă face să îi întorc înzecit, adânc și sincer, toate m***e pe care timp de zece ani el și toți cei asemeni lui le-au împărțit prin zonă.Karma is a Bitch, Baby….

Sursa foto- facebook/ Gabriel Boriga

City Managerul orașului Târgoviște duce practic un conflict de idei, din zona dezbaterii civilizate, în cea a înjurăturii groase, birjărești, în spațiul public, fără a mai ține cont nici de calitatea oficială pe care o are, de reprezentant al administrației locale târgoviștene, și nici de rigorile impuse de lege, postarea amintită, asumată public, fiind mai degrabă o luare de poziție ce poate fi încadrată în zona infracțiunii de ultraj.
Deocamdată, nu există și o reacție a senatorului USR-Plus de Dâmbovița, Dragoș Popescu, legat de acest atac.

1 Reply to “Obscenități incredibile, dinspre Primăria Târgoviște, la adresa unui parlamentar: “…îi întorc înzecit… toate m***e””

  1. ce să-i faci, pușcăria te învață multe
    plus că trebuie să-i țină isonul primarului, înîiul nostru luptător în zădărnicirea combaterii bolilor (amendă sau închisoare, Art. 352 CP)
    mi-e scîrbă! 🙁

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *