În general, gândim că puterea de care dispunem nu este suficientă pentru a schimba lumea. De fapt, cea mai mare putere o dețin cei mulți, cei care singuri nu pot schimba lumea. Dar dacă ați putea schimba un colț de lume?
Această postare este pentru cei care mai cred în gesturi sincere.
O inițiativă născută în lumea virtuală, pe o pagină de facebook (detalii aici), poate căpăta dimensiunea unui gest semnificativ, care poate să schimbe ceva în lumea reală. 400 de copii, între trei și 19 ani, din comuna Glodeni (județul Dâmbovița) pot primi mai mult decât un mic ajutor, prin intermediul celor ce au inițiat proiectul „Dar din dar pentru suflete minunate”. Prin intermediul proiectului, inițiatorii și-au propus să strângă haine, jucării și alimente (neperisabile, pentru cantina Parohiei Glodeni Deal ce oferă, duminică de duminică, o masă pentru copiii amintiți anterior, copii cu posibilități materiale reduse).
Foto: Copii parohia Glodeni (sursă Facebook-Dar din dar pentru suflete minunate)

Relații suplimentare, despre proiectul ce se încheie în ziua de 19 noiembrie 2017, puteți afla de la Cristina Petre, nr. tel. 0720.654.155 sau Mariana Spătaru, nr. tel. 0727.682.010.
Campania nu are ca scop strângerea de bani, pentru a nu exista denaturări ale scopului real al gestului, după cum a precizat și cel care a popularizat campania și care s-a implicat în coordonare, un fost primar al Târgoviștei al cărui nume nu îl vom face public, pentru că, așa cum spunea și el, campania este despre ajutor și nu ar trebui să aibă vreo conotație politică( să nu dea naștere nici măcar unor suspiciuni,în acest sens), ci să fie doar despre bun simț și dăruire, pentru ajutorarea celor în nevoie, aflați chiar lângă noi.
