Acest articol (ce urmează) a fost, de fapt, inițial, doar o postare-anunț, dintre-o rețea de socializare. “Două rânduri și o poză” ce, dat fiind faptul că au depășit dimensiunea stabilită inițial, nu au mai “încăput” în regulile rețelelor de socializare. Dar, am considerat că, totuși, trebuie să încapă, neapărat, undeva.
Așa că…
“Așa s-a dus la muncă, în prima zi de prim-ministru (n.m.– 24 iunie 2025), Ilie Bolojan. Cu un rucsăcel în spate, cu pas apăsat și cu promisiunea că va face măcar un pic de ordine prin statul capturat de sinecurile de partid și de toți șmecherii cu proptele politice, mufați consistent la banul public. Așa a spus.
Mulți spun că nu are nicio șansă. Și că, în cel mai bun caz, va fi sfârșitul său politic. În vreme ce, în cel mai rău caz (scenariu), va fi sfârșitul nostru, al tuturor, în sensul că după Ilie Bolojan statul va fi cedat unor grupuri oligarhice și de de interse (estice), naționaliști de fațadă și profitori din principiu, democratic, prin vot, dar nu mai puțin dramatic pentru România.
Să ne uităm bine, inclusiv în jurul lui Bolojan, cum mișună veșnicii băieți deștepți (cu carnet de partid, dar și transpartinici). Ei sunt pregatiți “să se sacrifice”, din nou, și să se remufeze la conductele de bani publici (chit că momentan vorbim de, cel mult, niste țevi mai prăpădite). Ține-ți-vă bine, trenul România circulă, momentan, pe ruta trans-atlantică și nu pe cea trans-siberiană, dar conductorul nu știe, momentan, pe ce parte va fi peronul, din proxima stație. Nici măcar care va fi proxima stație.
I-am fi urat succes și de aici, din pagina valahiamedia.ro, dar nu o facem, pentru că nu de succes (cu atât mai puțin personal) are nevoie Ilie Bolojan. Ci de noroc, muuult noroc.
Așadar, mult noroc, Ilie Bolojan, mult noroc, România!
Chiar avem nevoie, de data asta.“
Sursa foto: Postare Facebook / Ilie Bolojan (24.06.2025)