Noaptea minții! Anunț stadion nou Târgoviște-Proiectele diferă, sumele diferă, în funcție de cine anunță

În data de 6 aprilie 2022, o știre, ce are în prim-plan Târgoviștea, a făcut, din nou, înconjurul internetului (segmentul de online al mass-media din România, în special). “Un nou stadion va fi construit la Târgoviște, cu fonduri alocate prin CNI”. “Au fost aprobate fondurile pentru construcția unui stadion nou la Târgoviste”, ar fi, în rezumat, știrea, pozitivă dacă ne rezumăm la acest conținut. Numai că, este ceva mai mult decât atât. Tot în rezumat, de fapt este vorba de o intoxicare cu un vădit caracter electoral.( n.m.duritatea afirmației anterioare este justificată de istoricul proiectului și al promisiunii) În plus, nici măcar una bine făcută. Iată de ce.

Anunțurile contradictorii

În ședința de Guvern din data de 6 aprilie s-au aprobat” indicatorii tehnico-economici pentru construirea unui #stadion în municipiul #Târgoviște (jud. Dâmbovița). cu o valoare de 323.732.000 de lei, spun cei de la Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice MLDP), printr-o postare pe pagina de facebook:

Imagine proiect stadion Târgoviște, conform CJ Dâmbovița

Consiliul Județean Dâmbovița (cel care, în acestă afacere, pune la bătaie terenul pe care va fi construit stadionul, precum și o sumă de vreo 5 milioane de euro), dă marea veste, prin președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, amintind că este vorba de o investiție de aproximativ 70 de milioane de euro, și postând, la rândul său, câteva caracteristici tehnice precum și un proiect-machetă, cu imaginea noului stadion (unul total diferit de cel pe care îl anunță cei de la MDLP).

Ei bine, vestea, ce evident că dă bine electoral, este anunțată și de PNL Dâmbovița, pentru că, spun liberalii dâmbovițeni, liberalul din fruntea Guvernului ( Nicolae Ciucă) este cel care a făcut posibilă această investiție. Anunțul făcut de liberali este doar pentru a contrabalansa informația publică că doar PSD Dâmbovița ( adică partenerii de guvernare, teoretic), prin conducerea CJD, a făcut posibilă noua “realizare” de la Târgoviște (n.m.– doar încă o promisiune cu “ștaif”, ce e drept).

Știrea, în general, în prezentarea din 6 aprilie 2022, se oprește la aceste amănunte. Numai că, dincolo de controversa stârnită de proiectele diferite avansate ( vezi foto mai sus), ale stadionului nou de la Târgoviște exista multe alte controverse, întrebări fără răspuns de fapt. Cea mai importantă este cea legată de sume, pentru că, mai toată lumea uită ( probabil pentru că nu știe) că proiectul stadionului de la Târgoviște nu este deloc nou ( vorbim de stadionul realizat de către CNI, nu de cel vechi, “Eugen Popescu” ce este în reabilitare de aproape 3 ani). Inițial, proiectul stadionului de la Târgoviște (în 2017, când era anunțat că demarează construcția, în curând) prevedea o alocare de aproximativ 29 de milioane de euro, iar arena avea o capacitate de 15.000 de locuri. Cinci ani mai târziu, costul ajunge la 70 de milioane de euro, iar capacitatea intră la apă, fiind redusă la 12.000 de locuri.

Scurt istoric proiect

Proiectul de construire a stadionului nou de la Târgoviște, pe terenul unei foste unități militare, între timp dezafectate, teren ce a trecut în proprietatea CJ Dâmbovița, încă din anul 2010, nu este deloc nou. Undeva în perioada 2010-2012 a fost pentru prima dată avansată acestă idee. În 2016 a prins contur ceva mai pronunțat. Astfel că în 24 martie 2017, CJ Dâmbovița, făcea următorul anunț:

Așadar, în martie 2017, era anunțat că “în 2-3 ani” noul stadion de la Târgoviște va fi gata, fiind amintite și alte arene ( o alăturare politică de informații și nimic mai mult) ce vor fi construite în țară. Aproape toate acele arene amintite, adică cele de la Craiova, Târgu Jiu, Arad, precum și cele din București, stadioanele Steaua si Rapid, sunt finalizate. Doar cele de la Târgoviște și București (Dinamo), din înșiruirea amintită anterior, au rămas la stadiul de intenție. O minciună evidentă, la acea vreme, adică martie 2017, legată de stadionul de la Târgoviște. Se vorbea chiar de includerea noii arene în programul Campionatului European de Fotbal din 2020, ce urma să fie găzduit și de România ( detalii aici, Valahia Media, când am semnalat minciuna grosolană a vremii, legată de teoreticul stadion de la Târgoviște și de problemele de la acea vreme, 2018, privind organizarea CE de fotbal din 2020. România a avut noroc că, până la urmă, a fost 2021, anul competiției). Nu și pentru stadionul de la Târgoviste, promis de deja 5 ani ( cu date exacte, pentru că altfel promisiunea este și mai veche).

În septembrie 2019, noul stadion de la Târgoviste era, din nou, “aproape gata“, în anunțurile CJ Dâmbovița și CNI ( vezi, mai jos, anunțul oficial al vremii)

Ulterior, în ianuarie 2020, CNI și autoritățile din Dâmbovița anunțau că s-au facut pași serioși iar proiectul mai are doar puțin până va fi finalizat ( mai jos documentul vremii):

În aprilie 2022, la cinci ani distanță de momentul în care, oficial, se anunța că în maxim 2-3 ani noul stadion de la Târgoviște va fi gata, a venit anunțul prezentat în debutul acestui articol. În cel mai bun caz, în care plecăm de prezumția că toate cele anunțate vor decurge conform planului ( iar bnii alocați, teoretic, adică cei 70 de milioane de euro, chiar exista) noua arena de la Târgoviște va fi gata prin 2024-2025.

Concluzia, în acest caz, al promisiunii construirii unei noi arene sportive , la Târgoviște, aparține cititorului.

1 Reply to “Noaptea minții! Anunț stadion nou Târgoviște-Proiectele diferă, sumele diferă, în funcție de cine anunță”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *