“Nihil sine deo!” *

Nu ar fi multe de spus. Nu a murit doar un om, fie el și rege, ci o întreagă lume. Nu mă aștept să înțeleagă foarte mulți. Ca și în 1990, cu toate că poate părea un paradox, procentele sunt aproape similare atunci când vorbim despre percepția publică. Să mă explic:

 

Atunci, în 1990, întoarcerea regelui în țară era privită, covârșitor, ca un  act detestabil, ca și cum un rapt de dimensiuni cosmice era pe cale să se întâmple. Adică, noi, cei care am “făcut Revoluția”, noi, cei care am mâncat salam cu soia, de multe ori pe întuneric, să predăm țara unui venetic, unuia care a plecat cu trenul plin de bogățiile țării, în vestul decadent și imperialist ,să acceptăm să ne fie furată țara încă o dată? „Să-și vadă de pensia lui” ( citat: Ion Iliescu, 1990)

 

Foto: 25 Octombrie 2011, Parlamentul României – Regele Mihai refuză să dea mâna cu Ion Iliescu

Acum, după mai bine de 20 de ani de când, Mihai I de România, a revenit în țară, corul celor ce îi deplâng dispariția este la fel de mare.

 

Foto: 1992, București – Prima revenire în țară, după 1947, a regelui Mihai I

Poate normal și creștinește, numai că, iarăși în proporție covârșitoare, sunt aceiași ce urlau, prin 1990, că nu ne vindem țara, aceiași care, în 1994, îl declarau, pe Mihai I de România, în Parlament, persona non grata, în România, și cereau, totodată, retragerea imunității parlamentare pentru toți cei ce erau de acord cu revenirea Regelui. S-au regrupat rapid, după 1997, când Mihai I de România a dobândit pașaport românesc. L-au folosit pe post de ambasador al puterii vremelnice, a ceea ce va fi fost statul român în ultimii 20 de ani. A acceptat. A greșit? Poate că da,  poate că nu.

 

Foto: 2003- decernarea, de către Mihai I, lui Adrian Năstase,  titlului de “Omul anului“.

Indiferent de perspectiva istorică a analizei și de părerile unora sau altora, monarhiști sau doar oportuniști, nihiliști sau hatteri de profesie, indiferent dacă vom fi fost de acord că reprezentații, de pe tronul României, dinastiei de Hohenzollern-Sigmaringen (1878 – 1947) au fost benefici sau nu pentru destinul României (n.m. au fost mai mult decât benefici, dar asta este o altă poveste) așa cum Casa Regală a României a pierdut nu doar un rege, ci chiar pe sine, și România a pierdut , cum inspirat se spune și în comunicatul semnat de Margareta, custodele coroanei române:

“Pentru ziua noastră de mâine el ne-a dăruit ziua lui de astăzi.”

Foto 1: Regele și Mareșalul, 1943

Foto 2: 23 Februarie 1946 – Ziua Armatei Roșii – București

 

Foto 3: 3 ianuarie 1948, gara Sinaia – plecarea, către Lausanne, din țară, a Regelui Mihai I

 

România a pierdut mai mult decât, probabil, ultimul său rege din istorie, ci chiar lumea din care el făcea parte. O lume ce mai credea în principii, bun simț, datorie și onoare: Nu luate separat, ci toate împreună.

*Pentru cei ce nu știu: Nihil sine Deo! (“Nimic fără Dumnezeu!”) este motto-ul Casei Regale a României

P.S. Mihai I a fost ultimul rege al României chiar dacă România va avea și de acum înainte o Casă Regală. Un rege sau regină ce nu vorbește limba celor în numele cărora dorește să vorbească, după zeci de ani în care se presupune că ar fi putut să încerce? Niciodată nu va avea legitimitate.Măcar atât.