De mai bine de două luni, de la momentul alegerilor parlamentare ( adică decembrie 2020, mai bine spus de la stabilirea rezultatului final al scrutinului și, ulterior, a coaliției ce a preluat guvernarea) România este încremenită într-o dezbatere sterilă, doar de fațadă, a înjurăturii matematice.
De ce matematice?
Pentru că mai toată lumea, lumea politică evident, încearcă să demonstreze, cu cifre, calcule și procente, că ce au făcut “ceilalți” e mai rău, că ei ar putea face mai bine. De 30 de ani, spațiul carpato-danubiano-pontic, trăiește cu iluzia că dacă cineva promite că va fi bine, bunăstarea se va revărsa în valuri, asupra tuturor, iar cine nu promite, Doamne ferește dacă mai și amintește că nu va fi bine, este numai bun a fi trimis în fața plutonului de execuție al istoriei.
Oricât de greu ar fi și oricât de complicate ar fi vremurile nu e bine să anunți asta. Mai simplu, mai rentabil, este să spui, eventual, doar că “Dracu` nu-i atât de negru” pe cât îl zugrăvesc unii sau alții, dintre pictorii timpului. De promis însă e bine să promiți, orice, oricât, indiferent de cât de absurdă este minciuna, pentru că, până la urmă, timp de 4 ani , poate mai mulți, cei cărora le-ai promis ceva și care te-au și votat pentru asta, au timp să uite ce le-ai promis. Aceasta este singura lecție pe care au învățat-o politicienii români ai momentului, din istoria recentă a eșecurilor politice, între care ar fi de amintit mai cu seamă PNȚCD și, mai recent, PDL. Sinceritatea, de moment, și deciziile poate coerente economic, dar care au presupus o realitate imediată în care “mai rău decât înainte”, chiar și pentru o scurtă perioadă de timp, devenea lait-motiv, pentru mulți, au făcut ca anumite construcții politice, precum cele amintite anterior ( nu sunt singurele, dar le-am amintit pentru că au avut <pâinea si cuțitul guvernării>, la un moment dat) să ajungă istorie. Nu e vorba de o ladă de gunoi a istoriei cum, lamentabil și penibil în același timp, totuși, se grăbesc prea mulți să “ștampileze” respectivele eșecuri, ci, mai degrabă, de implozia unor construcții politice învestite cu mai multă încredere decât au putut duce.
Aceasta e una dintre lecțiile pe care și unii dintre cei aflați pe valul politic actual, la USR-Plus mă refer în mod deosebit, nu și-au însușit-o. Preocupați mai degrabă, cel puțin până acum, să nu “vadă”, și, în egală măsură, să nu împărtășească acest lucru și propriilor susținători/alegători, că nu vin vremuri tocmai roz, USR-Plus se grăbește, momentan, doar să intre în cercurile puterii, cu cât mai mulți dintre oamenii de partid, fie că vorbim de Guvern, de deconcentrate, de Prefecturi, etc. Se întâmplă peste tot în țară, iar evident că nici județul Dâmbovița nu face excepție.
Am amintit județul Dâmbovița ( e mai ușor a sublinia o idee când există și exemplul palpabil) pentru că, dintr-o anumită perspectivă, Dâmbovița poate deveni un județ emblematic pentru ceea ce înseamnă un posibil nou eșec politic.
Cătălin Drulă 
Claudiu Năsui
Că soarta a vrut așa sau că așa s-a nimerit, doi, cel puțin, dintre miniștrii cabinetului Cîțu, ce provin de la USR-Plus ( ministrul Economiei Claudiu Năsui și ministrul Transporturilor, Cătălin Durlă) gestionează, ar trebui cel puțin, “doi cartofi fierbinți”, pentru Dâmbovița.
Este vorba de promisa preluare, de către stat, a COS Târgoviște (în curtea Ministerului Economiei), preluare promisă de Guvernul Orban (PNL) dar care, probabil, așa cum am spus și în acest spațiu, este mai degrabă o promisiune electorală și nimic mai mult. Și, pe de altă parte, reabilitarea DN 71 ( din curtea Ministerului Transporturilor), o himeră cu care s-au împăunat toți politicienii ce au trecut prin Dâmbovița, de la toate partidele, dar care nu s-a materializat niciodată ( povestea cu “era aproape gata, trebuia doar să semneze ministrul actual”, adică Drulă, e doar o poveste, nu s-ar fi făcut probabil mai nimic nici în următorii 5-6 ani, indiferent cine era ministru). Pentru cine se îndoiește de valoare afirmației anterioare ar fi bine să urmărească traseul, în timp, al reabilitării centurii municipiului Târgoviște, proiect demarat în 2010 nici în momentul de față finalizat (adică 2021), tot cu bani europeni, inițial. Diferența ar fi de la 13,8 km la peste 70 de km , (diferența între DN 71 și centura Târgoviștei, la kilometri de reabilitat).
Pentru prima dată cu parlamentari de Dâmbovița (1 senator și 1 deputat), deci teoretic cu greutate la nivelul central al deciziei politice naționale, USR-Plus a acces și în cercurile puterii locale (consilieri în principalele orașe) și post de subprefect de Dâmbovița, dar fără posibilitatea de a încurca jocurile politice din Dâmbovița, un județ dominat de PSD (primării, CJ, etc), partid ce este secondat de PNL (într-o minoritate absolută, aproape peste tot).
În aceste condiții, dinspre puterea locală, adică PSD în cazul județului Dâmbovița, vor curge ( se întâmpla deja) cererile de alocări suplimentare de fonduri, din partea Guvernului, pentru proiectele locale, adică pentru social democrați și, eventual, PNL. Cereri de la un Guvern în care USR-Plus are o pondere semnificativă și mai ales niște miniștri (nici nu l-am amintit pe ministrul Sănătătii, Vlad Voiculescu, tot USR-Plus, cu rădăcini si prin Dâmbovița), dar care în Dâmbovița nu are “bazin” de desfășurare, semnificativ.
Cum, momentan, altele par probleme care îi preocupă pe cei de la USR-Plus, la nivel central, nici măcar nu se aduce aminte de doleanțele celor din Dâmbovița, și chiar dacă ar face acest lucru (mă refer la parlamentarii USR Plus din Dâmbovița), cel mai probabil nu s-ar rezolva nimic.
Pe de altă parte, PNL-ul local, cu sacii în căruța puterii, pentru cei câțiva care au reușit să prindă posturi bine remunerate la stat, după valul de alegeri din 2020, nu prea mai prezintă interes o zbatere de moment, pentru Dâmbovița, în sensul de a se insista pentru alocări semnificative către județ, tot din pușculița statului. Asta pentru că ar însemna, indiferent de ce spun unii sau alții, o alocare în principal către dușmanii politici, adică PSD. Orice obiectiv îndeplinit sau orice proiect finalizat urmând a fi decontat electoral în dreptul celor de la PSD, la proximele alegeri.
PNL-ul a ales strategia comunicării unui “o să fie bine”. Pentru unii, dintre liberalii dâmbovițeni, este deja bine, dar doar pentru ei de fapt. Următoarele alegeri sunt departe așa că…mai e timp de gândire la binele comun.
A treia forță a triumviratului puterii politice dâmbovițene, PSD-ul, prima forță numeric și procentual de fapt, a pornit să facă ce știe foarte bine să facă. Să anunțe că va fi rău, pentru că social-democrații nu sunt la toate butoanele puterii. Puterea care contează, adică acolo unde sunt banii. Banii de la Stat.
Statul social, la modul absolut, în care o să fie bine pentru toată lumea, o altă himeră “vândută” pe post de panaceu ( un lucru pe care PSD-ul îl are în sângele doctrinar al partidului). Va fi rău, în Dâmbovița, spun social democrații, pentru că nu mai vin bani de la Stat. Cel puțin nu cât veneau până acum. Adică vremurile în care pușculița Statului era ca buzunarul PSD, nu cu multă vreme în urmă. Dependența atavică de fondurile livrate de fratele mai mare, cel cu același sânge politic, este, din păcate, o tară pe care social democrații și-o asumă fără ca măcar să încerce să schimbe percepția generală, aceea de partid ce supraviețuiește prin perfuzia alimentată permanent de fondurile publice.
Trăgând linie și adunând, cel puțin momentan, rezultatul final este unul “cu minus”, pentru cei mai mulți dintre dâmbovițenii care așteaptă să le fie bine. Fără perfuzia de fonduri, din buzunarul mult prea generos al statului, cum s-a întâmplat în multe dintre momentele istoriei recente a României, segmentul public nu va putea cuprinde suficient de mulți, ce, fără grija economiei capitaliste, ar putea sta liniștiți măcar o perioadă.
Pe de altă parte, de la un capăt la altul al eșicherului politic dâmbovițean pare că nimeni nu a înțeles că binele comun nu poate exista, în secolulul 21, doar prin binele celor, foarte puțini, ce au norocul de a beneficia de un job la stat. Mai devreme s-au mai târziu, în principiu maidevreme, fără susținerea segmentului privat al economiei, ce numai bine nu o duce după anul pandemic 2020, toată bunăstarea de moment a unora (cei mai mulți dintre ei niciodată nu au lucrat în sistemul concurențial) se va prăbuși într-un nor de fum. Fumul propriilor iluzii, ale celor ce încă își imaginează că au fost atinși de bunăvoința universului și, în concluzie, nimic nu le poate înnora cerul senin al existenței personale. De fapt, nici nu ar fi nevoie de susținere ci doar de lipsa unor bețe în roate.
Din păcate însă, nimeni nu pare să dea dovadă că a înțeles ceva, din toată povestea asta.