Ce revărsare de povești, de experți, de ne-experți, dintre cei care recunosc, că nu se pricep, dar care tot se bagă în seamă, ca să nu rămână nevorbiți, probabil, dar și dintre cei care jură, cu mâna pe toate cărțile sfinte ale lumii, că ei sunt “miezul” tuturor lucrurilor. Ce pledoarii, ce energie consumată, mai-mai să crezi că au mutat deja polii planetei, în efortul depus. Ce să mai, noi toți, aici, între Carpati si Dunăre, e clar că știm, adică ne pricepem, mai bine decât alții. Decât toți ceilalți. Cum la ce? Aaa, n-am zis! Păi…la fotbal.
Cum aceste cuvinte se vor fi așternut pe hârtia virtuală, a paginii word press, poate mult prea curând după momentul “catastrofei” (n.m. – scorul de 0-3, înregistrat în partida România-Olanda, de la CE de fotbal), adică înainte ca absolut toți pricepuții să fi spus tot ce știu ei că trebuie spus (pentru că e important, evident, nu doar pentru noi, românii, ci pentru întreaga umanitate), cel mai probabil rândurile următoare nu vor fi putut să cuprindă întreaga dimensiune a cataclismului abătut verbal (și virtual) asupra României. Totuși…
Ba e “plin de hateri”, se zice , iar asta e taxat de alții , din categoria împărțitorilor de dreptate absolută ( n.m.- evident că asta cu dreptatea absolută aparține, mai mereu, celor ce nu au nici cea mai mică tangență cu fenomenul fotbal, sau măcar cu cel sportiv), asta poate și pentru că ștampila aterizează, acum, mai abitir ca de obicei, ba e “plin de aplaudaci”, se spune, dar asta se și vede, adică dintre cei care au găsit că cel mai nimerit este să împartă felicitări în stânga și-n dreapta, pe toti pereții celor ce vor fi pus, mai mult electoral, vreo poză cu “tricolorii”, cu “România noastră”. Depinde doar cum întorci capul, vorba vine, prin cotloanele internetului, ca să folosim o metaforă, și, inevitabil, dai de ei.
Adevărul e că nu ne place deloc să ieșim din clișee și generalizări. Mai mult chiar, ne întreabă, nu ne întreabă, cineva, când vine vorba de fotbal trebuie să avem o părere. Altfel simțim că am trăit degeaba.
Doar din rațiunea că am promis a spune două vorbe despre ce a câștigat România, totuși, în urmă prestației de la EURO 2024, aceste rânduri au mai văzut lumina zilei. Altfel, în lipsa promisiunii amintite, mărturisesc, m-aș fi lipsit. E de-a dreptul înfricoșător să te gândești că, indiferent ce zici, vei analizat după același calapod, și cu aceiași intransigență (sau lipsă a acesteia), cu care sunt analizați toți unoneuronalii ce se exprimă onomatopeic, prin spațiile virtuale ale internetului.
Deci, ce am câștigat?
Mai nimic, cu sinceritate, dar, în același timp, aproape totul. Asta pentru că am dobândit încă un dram de speranță. Acel dram ce ne arată că mai pot fi identificate repere, Chiar și dacă ele sunt mici, aproape invizibile uneori. Am câștigat și niște generații, unele ce au învățat, acum, că există și bucurie în comun, dincolo de orice divergențe cotidiene, unele ce ne separă ireconciliabil. În rest…nu, nu prea mai există și în rest. Asta dacă nu vrem să ne mințim singuri.
Hai, România! Se poate! De fapt, încă se mai poate!
Atât. Momentan.
Fotografiile ce însoțesc acest articol reprezintă capturi,
din transmisiunea live (PRO Tv) a meciului România-Olanda ( 0-3), de la EURO 2024.