Minivacanța de 1 Decembrie ( zile libere– 28 noiembrie-2 decembrie) se anunță a fi una cu aglomerație, în zona de munte. În Bucegi se pare că va fi cel mai aglomerat.
Deja, începând de vineri, 27 noiembrie, românii au luat cu asalt stațiunile de pe Valea Prahovei, DN 1 fiind aglomerat, ca în zilele de dinainte de pandemie.
În Poaiana Brașov dar si pe Valea Prahovei, hotelierii anunță că 70% din capacitatea de cazare este ocupată (rezervări).
Și în Dâmbovița (munții Bucegi) se anunță aglomeratie. Serviciul Public Salvamont Salvaspeo Dâmbovița anunță ca programul telecabinei Peștera-Babele este între 9.00-15.30 .
Pe Transbucegi (județ Dâmbovița) se poate circula în condiții de siguranță, chiar dacă zăpada și-a făcut apariția.
Tot în Bucegi, la Crucea Caraiman, se anuntț a avea loc un eveniment cu participare numeroasă. În data de 30 noiembrie va fi resfințit monumentul (preluat de Ministerul Apărării și reabilitat cu fonduri europene).
Crucea Caraiman va fi resființită de Sfântul Andrei. Ceremonialul militar și religios va începe la ora 12.00 (30 noiembrie). Monumentul (2291 de metri altitudine) a fost reabilitat ( cu fonduri europene, de aproximativ 20 de mlioane de lei) de Ministerul Apărării.
Monumentul a fost însă resfințit si în noiembrie 2019, de un sobor de preoți. Foarte adevărat, la momentul respectiv, monumentul nu era reabilitat integral, lucrările fiind ulterior oprite, în luna decembrie 2019. După o conservare a lucării, până în luna iunie 2020, acum, în 2020, a fost finalizat, cu mult înainte de termen.