Una dintre consecințele votului într-o singură direcție, de la scrutinul din 9 iunie, din Dâmbovița, este și aceea că, în multe localități, edilii șefi, primarii cu alte cuvinte, vor avea putere absolută în noul mandat. Mai concret, conform legii (n.m. – codului administrativ, în principal) o majoritate de două treimi (2/3) este necesară pentru a aproba într-un consiliu local, tot ceea ce vizează patrimoniul localității. Acest tip de hotărâri fiind cele mai restrictive, în sensul în care, la acestea, nu este suficient doar un vot al majorității simple (jumătate plus unu), ci ceva mai mult, în ideea de a nu permite derapaje ale administrației, cum ar fi, spre exemplu, înstrăinarea bunurilor publice.
Vânzarea (chiar cedarea gratuită) pe mai nimic, cum s-a mai întâmplat, a unor bunuri, mai bine spus. Măcar în teorie, o astfel de hotărâre trebuie să aibă o largă aprobare locală (două treimi dintre consilieri) pentru a putea fi pusă în aplicare, eliminându-se sau limitând, în acest fel, posibilitatea unor derapaje grave. În condițiile în care, totuși, o astfel de hotărâre trece, cu aprobarea a două treimi dintre consilieri, ar mai exista posibilitatea stopării acesteia doar prin apelul la instituția contenciosului administrativ (Prefecturi).
Foto: Imagine cu un caracter ilustrativ
Dar, ce te faci când, să spunem așa, ca în cazul alegerilor din 9 iunie 2024, Primarul, majoritatea (cea de două treimi) din consiliul local, dar și Prefectura, au toți (toate) aceiași culoare politică? Cu alte cuvinte partidul “X” propune ceva, tot partidul “X” aprobă (majoritatea de două treimi), nimeni nu are voce și drept să conteste (partidele “Y”,”Z”,”W”), iar la o eventuală judecată, de decis legalitatea (Prefectura), decide tot partidul “X”? Răspunsul e aproape evident: Ce să faci, n-ai ce să faci! C-așa a decis “poporul”.
Pentru că, în general, prea puțini dintre cei care votează știu aceste amănunte, am considerat că este bine de arătat cam ce se poate întâmpla, după scrutinul din 9 iunie 2024, la nivelul urbanului dâmbovițean (o analiză și pentru mediul rural ar fi mult prea complicată, dar și obositor de parcurs de către oricine). Așadar:
Pucioasa și Târgoviște, primarii devin șefii orașului !?
Din cele 7 orașe din Dâmbovița, 5 orașe au fost câștigate de către PSD, la alegerile din 9 iunie 2024, în sensul în care social democrații au obținut, sigur, postul de primar (la Fieni, Pucioasa, Târgoviște, Moreni și Titu). Doar în două dintre aceste orașe însă, primarul va avea și putere absolută, una ce îii va fi conferită de votul colegilor de partid, în consiliul local. Este vorba despre Pucioasa și Târgoviște.
Foto: Sediu Primărie Pucioasa (sursa: facebook)
La Pucioasa, în urma scrutinului din 9 iunie 2024, componența consiliului local va fi următoarea: PSD-13 consilieri, PNL 2 consilieri și AUR- 2 consilieri. Cu alte cuvinte, un vot potențial de 13 la 4, în CL Pucioasa, în favoarea PSD, la orice proiect de hotărâre. Majoritate absolută de cel puțin două treimi îndeplinită, consilierii PNL și AUR pot să stea liniștiți acasă, în următorii 4 ani, n-au cum să se opună la ceva, indiferent ce se va propune a fi votat.
Foto: Sediu Primăria Târgoviște (Arhivă)
Al doilea oraș din Dâmbovița cu majoritate absolută PSD, în consiliul local, va fi Târgoviște. Aici , în urma scrutinului din 9 iunie, consiliul local va arăta astfel: PSD – 14 consilieri, PNL-3, ADU- 2 (n.m.- cel mai mare număr de voturi din Dâmbovița, atât la consilieri cât și la primar, pentru Alianța Dreapta Unită) și AUR -2 consilieri. Din nou majoritate absolută pentru PSD (14 voturi din 21, la orice proiect de hotărâre). Ce e drept, aici, la Târgoviște, majoritatea PSD de două treimi e la limită, deci chiar nu își permit să lipsească nimeni, la proiectele complicate, să spunem.
Foto: Rezultate alegeri locale la Târgoviște
Iată cum arată componența consiliilor locale și în celelalte orașe dominate de PSD Dâmbovița. La Moreni: PSD-8, ADU- 4 (cea mai bună reprezentare a Alianței Dreapta Unită, dintre orașele dâmbovițene, la nivel de consilieri), PNL-3, AUR -2.
La Fieni: PSD-9 consilieri, restul partidelor (PNL, ADU, AUR) – 6 consilieri, în total. La Titu: PSD-8, PNL-6,AUR-1
Majoritatea PNL de la Răcari. E un pic altfel
Un al treilea oraș din Dâmbovița unde edilul șef va avea majoritate absolută, în consiliul local, după votul din 9 iunie 2024, este Răcari. Adică cea mai mică comunitate urbană din Dâmbovița (n.m.- se încadrează cu greu în titulatura de oraș, dar așa apare în scripte. În fine).
Cu un primar PNL (Marius Caravețeanu) la conducere, orașul va avea următoarea componență în consiliul local: PNL-11, PSD-3 și AUR-1.. Trebuie precizat că la Răcari, social democrații dâmbovițeni au manifestat o apatie nefirească, la acest scrutin, dar asta ține mai mult de bucătăria lor internă și de alianțele (comasate sau nu) dintre PNL și PSD. Certitudinea fiind doar că PNL-ul, teoretic măcar, ar putea să își impună, autocratic, punctul de vedere, în această localitate, ignorând vocea opoziției, prin votul democratic din CL desigur.
Cel de-al doilea oraș cu primar PNL, din Dâmbovița, este Găești. În cazul consiliului local de aici situația fiind una specială, cu PSD și PNL cu câte 8 consilieri, arbitrul fiind singurul consilier AUR ce a prins un loc la “masa bogaților” de la Găești. Un loc ce va funcționa, cel mai probabil , după principiul: “Cine dă mai mult?”
În mod cert, toate aceste voci unice, din consiliile locale, cele amintite anterior (n.m.- ce e drept, deocamdată, teoretice), nu reprezintă o situație de dorit, chiar dacă primarii, de obicei, vor afirma (n.m.- au și făcut-o, chiar de curând) că acesta este cel mai bun lucru pentru comunitate, pentru că se asigură continuitatea și se elimină posibilitatea plasării de “bețe-n roate”, de către cârcotașii întâmplați prin consiliile locale. Este o gândire de tip autocratic, ce nu poate naște decât abuzuri, pe termen lung. Tentația puterii absolute, necontestate nici măcar aparent, și chiar derapajul pe panta gândirii în termeni de dictatură de partid, fiind o caracteristică, din păcate, a erodării umane în funcții de conducere, una ce are loc în lipsa exersării jocului democratic.
Balanța politică trebuie echilibrată, pentru că, altfel, o dezechilibrare evidentă, mai ales una pe termen lung, poate degenera social, în primul rând. Se poate ajunge la situații cu adevărat periculoase, pentru întreaga societate. Iar aceasta nu este, din păcate, doar o teorie fără acoperire practică. Este, mai mult, o constatare, a ceea ce deja s-a întâmplat. La noi sau în alte părți. Așadar, atenție!, mai ales la… neatenția repetitivă.