Mâine?

AZI, a citi sau a asculta părerea altora nu e nici obligatoriu, nici interzis. MÂINE…

În primul rând, NIMENI nu știe exact ce va să însemne exact Mâine. Mai toată lumea presupune. În mod cert (n.m. ar trebui să știm asta) Mâine nu va fi nici la fel cu Azi și nici măcar cu Ieri. La un Ieri mai îndepărtat mă refer, în care pandemii asemănătoare, precum celei pe care o trăiește întreaga umanitate (COVID 19) vor fi schimbat, mai mult sau mai puțin, lumea pe care alții aveau impresia că o cunosc (pentru o mai bună înțelegere a situației aici, Valahia Media, găsiți o scurtă aducere aminte, despre trecutul pandemic al umanității).

Bântuiți de spaime, fiecare căută să găsească speranță, în orice informație, orice rând scris, oficial sau doar pe “pereții” virtuali ai internetului, acolo unde imensitatea tumultoasă de identitați, cu păreri contrare sau chiar contondent contrare, nu face decât să anuleze logica si posibilitatea de a găsi raționalul. Puțini sunt cei care au puterea să discearnă și, în general, concluziile cu adevărat pertinente nu sunt “exibate” public. De ce?/ Pentru că nu aduc beneficii. Și pentru că…. Ei, bine, al doilea motiv poate fi înțeles doar de unii. Pentru cei care nu îl înțeleg… probabil că e mai bine așa.

De ce?

Vom trece cu bine peste asta ( expresia italiană- Andra tutto bene!) este probabil sloganul sub care umanitatea se ascunde și în general caută, prin autosugestie, să scape de temerile cele mai sumbre și de coșmarurile cele mai negre, ce înfățișează o lume în derivă, în care teribilele scenarii postapocaliptice arată o resetare a civilizației ce este nevoită să o ia de zero. Cel mai probabil, pentru că tot vorbim de scenarii, nu va fi cazul. COVID 19 nu va duce la extincție, nici măcar nu va fi vorba de un fel de eugenie sau de curățare a sistemului. Cel puțin nu acum. În schimb va fi vorba de o reinterpretare a raporturilor de interconectivitate umană. FRICA, ca nu cumva următoarea încercare, de același fel, să nu conducă întradevăr la deznodământul cu adevărat apocaliptic, va genera măsuri ce vor schimba cu adevărat fața lumii, pe care astăzi spunem că o cunoaștem.

• 

• 

Raporturile de forțe, geopolitic vorbind, se vor schimba radical. Mai întâi pentru că societățile (statele, uniunile transfrontaliere, alianțele, etc.) vor fi constat că scenariile nu au funcționat. Cei care nu au fost auto sustenabili vor realiza că nu îi ajută nimeni, decât conjunctural și interesat, și că cel mai important este să se ajute singuri, la următoarea încercare. Vor încerca să depindă din ce în ce mai puțin de alții, dar cei mai mulți vor constata, în ciuda declarațiilor pe care le vor face, către cei care îi ascultă (națiunile, comunitățile proprii), că nu pot face asta. Cel puțin nu pe termen scurt. Va fi o luptă în care suveranitățile și drepturile individului vor fi, cel mai probabil, sacrificate, în numele unei bunăstări comune de viitor. Nu se va face o schimbare abruptă pentru că nu ar fi posibil, în lumea democrației occidentale, acest lucru. Dar va avea loc, în cele mai multe cazuri cu acordul popular, exprimat chiar și prin vot. FRICA de dispariție, la următoarea încercare, va face ca politica generală să fie aceea de a investi masiv defensiv. Iar apărarea în fața bolii nu o poate asigura decât un segment al economiei. Industria PHARMA va deveni, probabil, pionul principal, dacă nu cumva chiar regele ce dicteaza jocul economic. Până acolo însă, în funcție de durata actualei crize, generate de COVID 19, vor exista prăbușiri spectaculoase. Cel mai probabil o criză prelungită la 5-6 luni va neantiza economic pe toată lumea. În cazul în care, totuși, nu se va ajunge acolo (cel mai probabil) o altă spaimă va genera reacții imediate (exista deja exemple). Foamea! Măsurile de izolare socială nu vor dura 5-6 luni, ci doar 2-3 luni, cel mai probabil. Iar asta se va întâmpla indiferent dacă problema pandemiei de coronavirus va fi rezolvată sau nu. În sensul în care fie va da rezultate izolarea socială, fie va fi anunțat tratamentul pentru combaterea eficientă a bolii. Nu va conta, va fi oricum anunțată rezolvarea problemei, pentru că între teama de a muri de boală ( mai devreme sau mai târziu) și teama de a muri de foame, ultima va avea prioritate.

Economic vorbind, cel mai probabil <așa cum spuneam, este vorba de un scenariu ce nu are pretenția că va fi întrutotul adevărat, dar care dăcă este privit cu detașare ar putea să conducă pe fiecare la aceiași concluzie> statele vor constata că globalismul și libera circulație au pe lângă beneficii și dezavantaje majore. Cel mai important este acela că o problemă din Australia, de exemplu, sau din China, cum a fost cazul acum, ajunge o problemă universală mult mai repede decât anticipau, iar tendința va fi să limiteze aceast pericol. Nu se poate face decât într-un singur fel (nu insist, cred că e clar) și, în plus, nu toată lumea își permite un astfel de “lux”. Există identități (state) ce își bazează existența socială pe libera circulație a individului și pe consumul făcut de cei ce lucrează în turism sau beneficiază de facilitatile oferite de turism, de exemplu. Să ne uităm să vedem cât din PIB-ul (GDP, în engleză) fiecărei națiuni este generat de turism, pentru a înțelege exac cât și cine va fi afectat, post COVID 19 (amănunte aici). Reconversia și trecerea la altă structură, într-un timp relativ scurt, nu se poate face, pentru ca sistemul sa redevină autosustenabil rapid, după o criză precum cea actuală. Va fi nevoie de generații, probabil. Pe de altă parte, FRICA de un sfârșit abrupt, al întregii societăți, ca umare a unui eveniment precum COVID 19, va face imposibilă continuarea în aceiași parametri ca și până acum (pre COVID 19). Încercarea de asigura, din fondurile statului, susținerea financiară a tuturor celor ce își vor pierde locul de muncă nu poate dura foarte mult. Resursele sunt finite, peste tot. Apoi, frica de revolte cu un caracter popular, ale celor ce își vor pierdut sursa de existență, îi va determina pe decidenți (conducătorii politici) să încerce orice pentru a opri anarhia, ce ar putea fi generată de revolte de amploare. O astfel de reacție ar însemna sfârșitul lor. Este valabil pentru oricine, de la conducători de state, de județe (am folosit termenul românesc doar ca exemplu) sau de localități (primari). Vor încerca să speculeze politic, inițial, aruncând responsabiltatea pentru dezastru în spatele altora sau doar indicând acest lucru, fără a afirma direct. Este în “ADN-ul” clasei politice, în special acolo unde vorbim de democrații pluripartite incipiente și fară exercitiu democratic aprofundat. Numai că promisiunile de mai bine, de data asta, nu vor mai înlătura FRICA individuală, fără ca efectele promisiunii sa fie materializate, la nivel individual, astfel încât să fie constate “ieri”. Promisiunile nu vor mai fi suficiente, iar în aceste condiții în multe cazuri resursele vor fi epuizate rapid pentru a căpăta liniștea imediată, cu speranța ca viitorul va fi mai îngăduitor. Scenariul acesta este aplicabil și foarte posibil în societăți infantile, din punct de vedere politic, construite după un sistem paternalist, iar România nu face excepție. În față crizei vom asista la decizii profund greșite ce vor anula șansa unor colectivitați la viitor. Prabușirea va fi spectaculoasă, iar ca în orice criză majoră, vor apărea “profeții” unui Mâine mai bun, pentru toți. Evident că nu fac decât să speculeze FRICA, iar unii vor avea și succes. Nu au, din păcate, dreptate. Dar, probabil, că la un moment dat, raționalul colectiv, gândirea logică, nu își vor mai găsi locul în acțiunile maselor, ce vor trebui să alegă între o promisiune de bine unanim, bazata pe NIMIC, și opțiunea unui “rău mai mic”, așa că vor bifa electoral prima variantă. (Va urma)